Vasile dela Autogară – fiul

Vasile dela Autogară- fiul

(din volumul de proze scurte Femeia cu șapte pălării)

În faţa şcolii din Scaieţii de Vale, trei tipi bărboşi îmbrăcaţi în spielhosen, cu câte-o jucărică în mână (pistol cu apă, mingiuţă, ursuleţ) sar coarda şi joacă şotron. Reporterul, care se documentează pe tema implementării reformei învăţământului în rural, se apropie de ei:
– Domnilor, ce faceţi aici îmbrăcaţi aşa?
Unul dintre bărboşi pune mâna pe microfon:
– Nu suntem domni, suntem elevi în clasele unu-patru: subsemnatul Gigel, dânsul Florinel şi dânsul „Vasile dela Autogară-fiul”. Noi am răspuns apelului lansat de primarul comunei privind înscrierea la şcoală, pentru menţinerea claselor unu-patru. Școala din satul nostru, bugetată pe cap de elev, urma să se desfiinţeze. Mai lipseau doar trei copii la ciclul primar, ca s-o salvăm. De aceea ne-am oferit noi trei! Eu sunt membru marcant în acelaşi partid cu primaru’, am cabinet la Bucureşti, dar şi în provincie. Mi-e destul de uşor să-mi întregesc studiile. Dacă mă caută cineva la Bucureşti îi zice că-s în provincie şi invers. Totodată, aşa cum m-a învăţat mama- fie iertată- femeie simplă de la ţară, care zicea mereu: „pruncu mio, always do what you have to do!“ , mi-am depus şi la Bucureşti dosarul pentru studii postuniversitare. Că numa mâine nu-i poimâine şi, cine ştie, la viitoarele alegeri pot fi  votat în circumscripţia mea electorală ş-am zis să fiu pregatit din timp şi cu studii postuniversitare, că nu-i bine să laşi totul pe ultima zi.
Reporterul:
– Da, am priceput. Domnu’ Florinel?
Al doilea bărbos, mai timid, bărbosul Florinel, ia cuvântul:
– Eu, tot aşa, nu am apucat să termin ciclul primar, dar am făcut şcoala vieţii cu facultate cu tot. Încă la zi! Ohoho! Am o afacere prosperă în celălalt capăt al ţării. Subalternii mei sunt foarte corecţi, totul merge deja de la sine, pot lipsi lejer 4 ore pe zi. Fac naveta cu avionul personal, un fleac. Mi-am zis: de ce nu aş ajuta comuna mea natală ? Ce, parcă mie îmi strică un pic de carte în plus? M-am înscris şi eu în clasa a doua, fiindcă n-am uitat de unde am plecat.
Reporterul:
– Dar dumneavoastră, domnule Vasile dela Autogară-fiul? În primul rând, ce nume ciudat aveţi!
– Oh da, este numele meu de scenă, de fapt! Dar are şi o sonoritate axată pe concretul din cartea de identitate, recte Vasile. Tata, săracul, s-a prăpădit cu zile dar a avut, de când m-am născut, visul şi ambiţia să mă scoată de la coada vacii şi să mă trimită la oraş. Dumnealui, tăticu, Dumnezeu să-l ierte şi pe dânsul, era organizator profesionist de alba-neagra la autogara din oraş. De mic copil m-a învăţat tainele meseriei şi a prezis: ai har, fiule, ai mână divină! Deja de la şase ani am început să practic în autogară, că aveam privire curată de copil şi mânuţele dibace. Tata stătea pe o băncuţă lângă mine, îmi amintesc de parcă ar fi ieri, iar eu începeam să dau cu alba-neagra pe o planşetă tocmai când coborau turiştii din autocare. Și mă făceam aşa, că mă joc. Tata se apropia de mine ca când mi-ar fi străin, şi…ăia puneau botu’ imediat. Ce vremuri, ce amintiri frumoase! Săracul tata, cât de mult a vrut să devin cineva şi cât de mândru ar fi de mine astăzi! De aceea mi se zice Vasile dela Autogară fiul, fiindcă şi pe tata tot Vasile l-a chemat. Si pe amândoi bunicii după amândoi părinţii, tot aşa. Oi fi avut har, da’ vă zic io, dom’ reporter, copiii de azi, ptiu pe ei de drăgălaşi, îs şi mai şi! Aur curat! Să vedeţi cum dau deja colegii mei din clasa a doua! Fulger, nu alta! I-am exersat pe catedră, dar prind din zbor, nu tre să le arăţi de două ori cum se mută piesele! Am unu, Mişulică, un prichindel, ăla va sparge piaţa, credeţi-mă că veţi mai auzi de el! Când a venit la noi în clasă dom’ inspector general de la Inspectoratul Şcolar, ca sa vegheze la implementarea reformei la noi în şcoală, a fost o nebunie curată! Pân’ să întindă doamna învăţătoare protocolul cu suc şi saleuri pe catedră, Mişulică a început să bată alba-neagra pe tăblia băncii, că el stă în prima bancă. Să vedeţi cum îi sclipeau ochii la inspector! Dacă nu era în
exerciţiul funcţiunii, sigur se băga! Doară ştiam că îşi joacă salariul la păcănele la „Patru Aşi”, în centru! Mişulică, fin psiholog, numa i-a testat reacţia. Copilu-i excepţional, vă zic!

Dintr-odată, în curtea şcolii se aude rumoare. Vine doamna la clasă! Doamna… doamna… se aud copiii şoptind. Reporterul caută cu privirea silueta doamnei. O vede venind unduit. E superbă, înaltă, cu sâni generoşi bine evidenţiaţi de decolteu şi bluza mulată, tocuri interminabile, fustă mini. Învăţătoarea este un simbol viu al plurivalenţei femeii românce moderne. Sexy, ferită de inhibiţii, cultă şi şcolită totodată. I-a lipsit doar un punct ca să obţină ditamai examenul de titularizare pe post, când majoritatea colegelor ei de generaţie au obţinut note sub 3! Aşa, din mers, învăţătoarea-simbol îşi cheamă autoritar învăţăceii la clasă. Elevii bărboşi o urmează hipnotizaţi, iar micuţii – neutru. Proptindu-şi popoul apetisant de catedră, învăţătoarea multilaterală punctează planul lecţiei de astăzi:
– Vom conjuga astăzi verbul „a implementa”, vom defini substantivul „cutumă”, iar apoi vom alcătui scurte propoziţii care să conţină cuvintele: briefing, locaţie, paradigmă şi sustenabil.
Reporterul zâmbeşte mulţumit. Are un material bun pentru calupul de ştiri de la ora 19!