Vaccinarea antiCOVID și anticoagulantele
Vaccinarea antiCOVID și anticoagulantele
Anticoagulantele care ridică (mici) probleme, deci care trebuie tratate puțin mai special, sunt cele cu conținut de acenocumarol=substanța activă, denumire comercială frecventă la noi= Sintrom și Trombostop.
Restul medicamentelor care “subțiază sângele”, (asta popular fie zis, și să mă scuze colegii medici riguroși în exprimări științifice dar pe care lumea nu le pricepe), sunt fie anticoagulantele mai moderne/mai noi, care nu necesită urmărire de INR lunar, (inclusiv cele injectabile), fie antiagregantele=acidul acetilsalicilic, clopidogrelul, ticagrelorul etc. ca substanțe active.
Ca să nu greșești, regula de aur este că doar dacă ești dintre aceia care își fac periodic INR-ul, ești mai cu dichis. Restul, NU!
De ce ești mai cu dichis?
Fiindcă:
1.Spre deosebire de vaccinul gripal care, la cei cu anticoagulante în schemă, se putea administra și subcutanat, acest vaccin Pfizer antiCOVID se administrază DOAR intramuscular, în mușchiul deltoid (al brațului).
2.Inoculându-se în mușchi, la un om cu sânge “foarte subțire”, apare riscul de a se forma acolo un hematom=o vânătaie care să anuleze efectul vaccinului, sau să devină supărător.
CE FACEM?
- DOAR CEI care deja făceau INR dinainte, vor face un nou INR, cu o zi-două înaintea inoculării. Dacă se poate. Nu-i musai, e doar „de preferat”. INR-ul până la valoarea 3 inclusiv, este ok. Peste 3, e de discutat cu medicul care îți urmărește anticoagularea cronică. Dacă, de ani de zile, ești cu INR-ul constant sub 3 și n-ai laborator în preajmă, această fază se poate și sări.
- Ajuns la vaccinare, atenționezi că ai anticoagulant în schemă, fiindcă la tine se va folosi un ac special, atraumatic, foarte subțire.
- După inoculare, ții apăsat tamponul la locul înțepării, 5 minute. De fapt între 2 și 5 minute. Nu pierzi nimic, ținând 5.
- Se recomandă să amâni, de maximă siguranță, administrarea oricărui anticoagulant sau antiagregant pe ziua în curs, până după vaccinare. Nu le înghiți/injecta, înainte de vaccin, în acea zi. DAR NICI NU SĂRI DOZE!
………………..
Mesaj pentru asistentele medicale care mă citesc și au poate dubii. Inocularea se face ÎN MUȘCHIUL DELTOID, deci sus-sus în braț, nu așa cum tot văd filmări pe la TV, înțepând unii în treimea mijlocie a brațului. Din patru filmulețe postate la știri, cu inoculare vaccin antiCOVID, două îmi par administrate departe de deltoid. NU ÎNȚEPĂM BRAȚUL LA JUMĂTATEA LUI ca la știri, da? E așa… treabă de rigoare, de pregătire profesională. Nu se moare dacă nu bagi fix în deltoid, dar e din trista gamă românească „las că merge și așa”.
Multumim pentru articol.Dar, daca iau Eliquis ce ar trebui exact sa fac?
Si cum solicit sa mi se faca vaccinul cu acel ac ff subtire si acolo unde trebuie?Ma si vad luata la „bataie” cand ii spun asa ceva.Cu toata stima,Stefan V
Am programare facuta peste 3 zile.
doamna doctor eu iau ca anticoagulant pradaxa decinu verific inr-ul.acest fapt se intampla de 6,7 ani.am inteles ca in cazul meu nu trebuie nici o masura speciala.am inteles bine? va rog sa-mi comunicati! duminica 24 ianuarie sunt planificat pentru vaccin sunt din orarea si am 75 de ani va multumesc
eu folosesc ca anticoagulant pradaxa de vreo 6,7 ani.prin urmare nu imi verific inr-ul.in cazul meu e vreo modificare in ceea ce priveste vaccinarea.va ror sa-mi precizati! sunt planificat pentru 24 ianuarie. sunt din oradea si am 75 de ani. va multumesc.
Nu, Pradaxa nu intră la probleme.
Mulțumim pentru articol, eu a și încă doi membrii ai familiei avem anomalia Laiden( factor V de cuagulare), menționez ca la fiecare 3luni trebuie sa fac D- dimerii și hemocisteina și sunt pe aspenter și acid folic zilnic. În acest caz pot sa mă vaccinez??? Mulțumesc anticipat!
Doar medicul curant pe această maladie vă poate răspunde! E rară. Rarisimă. N-am niciun caz. Nu o cunosc.
Am vitiligo si as vrea sa stiu daca pot aparea reactii adverse in cazul vaccinarii anti covid Multumesc!
Nu, vitiligo nu intra la contraindicatii.
Multumim pt acest mesaj! Soțul meu ib varsta de 75 de ani,ia Sintrom de câțiva ani si isi face lunar INR-ul, eu clopidogrel si nu fac INR,deci probleme ar fi doar pt soț? Multumesc frumos!
La INR peste 3
Soțul meu ia aspirin cardio, este alergic la clopidrogel(in urma cu aprox.10 ani s-a umflat la fața a fost internat de urgență la 3 saptamani dupa începerea tratamentului cu plavix), este programat la vaccin pe 26 ianuarie, credeti ca e o problema?Va multumesc anticipat pentru o eventuală informație!
Cred că nu. Nicio problemă. Să stea 30 de min în zonă.
Am uitat sa precizez ca sotul meu cel alergic la plavix are 61 ani
Buna ziua…Imi puteti spune va rog daca un numar prea mic de trombocite poate reprezenta o problema? Mama are foarte putine, dar nu face nici un tratament pentru aceasta situatie…Iar doamna de la centrul de vaccinare i-a recomandat sa-si faca un INR, desi mama nu are anticoagulante in tratament…Va multumesc anticipat pentru raspuns, Ada Pandele
Nu mă pot băga în răspuns. Faceți ce zice medicul centrului.
Multumesc frumos…v-am intrebat doar pentru ca mama nu a stiut sa-mi spuna daca doamna cu care a vorbit era medic sau altcineva din zona….Multa sanatate si putere de munca va doresc!
Am 48 de ani,am avut un ACV în anul 2019 folosesc anticoagulante xarelto de 20 mg…zilnic,medicație pt neuro( cerebrosyn și pramister) și pastile pentru tensiune,am făcut în 2020 ablatie pt fibralatii cu rezonanta…folosesc de o luna medicație de la psihiatrie pt somn….cam multe….e riscant sa îmi fac vaccinul pt covid ? Cu stima!
Nu, nu-i cu risc.
Buna ziua.Dna doctor va rog si eu un sfat.Sotul ia eliquis,a avut 2 accidente vasculare,are stent,probleme de colon cu diverticuloza.Se poate vaccina?Va multumesc
Nu că se poate, TREBUIE!
V-am spus ca admir si iubesc omul si medicul Otilia Tiganus ! Multumesc din suflet pentru toate raspunsurile la intrebarile puse ! :* <3
Ce recomandați pentru cei care iau Eliquis?
Nimic
Baiatul meu are trombocitopenie . La mementul acesta are 55000 de trombocite. Este contraindicat vaccinul ? Multumesc !
Trombocitopenia=valoarea mică a trombocitelor în sânge. Ea poate avea cauze decelabile, sau nu. Valoarea băiatului dvs. este la o treime sub normal. Nu am studii, trimiteri SIGURE, controlate, ca să vă răspund dacă se poate vaccina. Singurul risc este al sîngerării locale. Nu știu. Orice intervenție în corpul uman are rioscuri. Ele trebuie corect cântărite și, dacă-i bai ca la voi, alegi răul cel mai mic. Nu-l pot face în contul vostru. Nu știu.
Am sarcoidoza,hepatita C tratata cu interferon,viremia 0 și urticarie atopica .Ma pot vaccina?
da
Sotul meu are alergie la Biaxin . Poate lua ?
da
buna ziua sotul meu are valva schimbata de 3 ani face inr f des ia simdrom se poate vaccina multumesc va rog este prog pe 4 feb
Citiți atent ATENT! articolul.
Iau Trombex.Ma pot vaccina? Am 60 de ani.Multumesc frumos!
Oioi și încă cum!
Sub tratament cu trombostop, la o valoare a INR 1.711, AP 46.818, PT 17.600, ce recomandati? Varsta pacientei este 79 ani.Se poate vaccina?
Da, e perfect!
Buna ziua. Iau Xarelto 20 mg/ zi de 1 an. Am avut TEP bilateral. Ce ar trebui sa fac înainte de vaccin? Am 48 ani. Multumesc
nimic
Soțul meu are valva aortica mecanica din 2018 si ia Sintrom si Aspenter. Isi monitorizeaza frecvent INR. Cum procedam in ce priveste vaccinarea? Mulțumim!
Cititi articolul meu!
Dacă iau tratament anticoagulant cu Eliquis si sotia cu Veselie putem să ne vaccinam?
da
Dacă iau trat anticoagulant cu VESEL dus ma pot vacina
DA
Fiul meu are 20 de ani și a fost operat în 2017, pentru implantarea unei valve mitrale mecanice și de atunci are și stimulator cardiac. Își face Inr la 2 zile și ia warfarina (coumadine), iar intervalul trebuie sa fie între 3-3.5. Din păcate, de multe ori este in jur de 4. Din câte înțeleg, trebuie scăzută valoarea INR in preajma vaccinului până la minimul acceptat, prin scăderea dozei de anticoagulant. Medicul de familie ne-a sfătuit să facă vaccinul anticovid. Întrebarea este totuși dacă mai este eficient odată ce fiul meu a trecut printr-o formă ușoară de Covid la sfârșit de octombrie 2020 (testat pozitiv RT-PCR).
V-a sfatuit perfect!
Buna seara dna doctor! Mulțumesc frumos pentru indicațiile cu privire la anticoagulant pe care îl ia soțul meu. Acum vreau sa va intreb daca eu care am fost descoperită acum 40 ani ca am alergie ( intoleranta) la penicilina pot să fac vaccinul. Mentionez ca anual m-am vaccinat pentru gripa și nu am avut nimic. Sunt înscrise pt vaccin și am ceva emotii. Va multumesc!
Buna seara dna doctor! Acum vreau sa va intreb daca eu care am fost descoperită acum 40 ani ca am alergie ( intoleranta) la penicilina pot să fac vaccinul. Mentionez ca anual m-am vaccinat pentru gripa și nu am avut nimic. Sunt înscrise pt vaccin și am ceva emotii. Va multumesc!
puteti!
Am 84 ani.insuficienta mitrala gr.3 (printre altele)si la ultima tahicardie paroxistica
s-a indicat tratament cu eliquis.Ma vaccinez?
Va multumesc anticipat pentru raspuns
fara griji!
La peste un an de la chimioterapie, masectomie si ganglioni extirpati si iau zilnic letrozol ma pot vaccina? Am 70 ani.
cu acordul oncologului
Va rog sa-mi spuneti daca vaccinul reprezinta un risc pentru persoanele in varsta (75 ani), care iau tratament cu detralex si veseldue? Va multumesc.
deloc
Buna seara
Splenectomie de avum 17 ani, fără prb de coagulare, fara tratament specific, trombocitele până in 400
Inca nu m am hotărât daca sa fac sau nu vaccinarea. ..
Reactionez atipic cam in tot ce tine de capitolul prb de sanatate
Ce ma sfatuiti? Multumesc
Nu pot răspunde…
Buna seara! Am 42 de ani, cu lupus eritematos sistemic, cu afectare hematologica (trombocitopenie severă la debut, 9000 de trombocite), sindrom antifosfolipidic, boala in remisie, mă pot vaccina? Va mulțumesc!
Nu pot eu decide, e o situație specială!
Iau tratament cu Coprenesa si Concor. Nu stiu sa sufar de ceva boala si in urma cu multi ani am facut alergie la eritromicina.Am 72 de ani. Este posibil sa imi fie contraindicat vaccinul?
NU!
Am alergie la penicilina , algocalmin si piramidon…sunt sub tratament cu aspenter…trombocite-139,eritrocite-4.13,HGB-12.6,HCT-37.6 …va rog sa-mi spuneti daca se poate face vaccinul sau sunt riscuri …va multumesc
Puteți!
Bună ziua Soțul meu are tratament pt hipertensiune cu Micardis A avut Covid și a luat Aspenter Se poate vaccina? Mulțumesc!
DA
Bună ziua! Am 53 de ani, sunt învățătoare și m-am programat ptr vaccin. În 2017 am fost operată ptr închidere defect septal atrial. Am petic de pericard autolog. Iau doar aspenter, betaloc de 50mg si sortis. Mă pot vaccin? Mulțumesc frumos!
DA! Nu intrați la contraindicații.
Buna seara!Persoana,68 de ani, cu AVC si tulburare deliranta pe fond organic,se poate vaccina?Multumesc frumos!
Buna ziua!
Dna doctor va rog si eu un sfat…Am ,,Gamapatie monoclonala cu IgM,,(sub monitorizare,fara tratament).Ma pot vaccina?!
Multumesc pt informatiile referitoare la vaccinare pt cei cu Tiroidita Hashimoto.
Va multumesc anticipat!
Buna ziua!Persoana ,68 de ani,cu AVC si tulburare deliranta pe fond organic se poate vaccina?Multumesc frumos!
da
Bună ziua, d-na doctor,
soția mea (40 ani), cadru didactic, urmează să decidă dacă acceptă vaccinarea anti Covid19. În decursul ultimilor 15 ani a avut 3 episoade de angioedem (etiologie necunoscută), dintre care unul a necesitat spitalizare.
Care este sfatul dvs. legat de vaccinarea anti Covid19 în această situație?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns!
Buna seara, d-na doctor!Aceasta regula se aplica si vaccinurilor Moderna si Astra Zeneca? Tatal meu ia Pradaxa, iar varul meu Vessel Due. Multumesc!
Pradaxa si Vessel Due nu intra in discutie. Nu-s contraindicatii.
Bună ziua! Va rog să mă ajutați ! Dacă medicul actual de familie are momentan suspendare contractul cu CAS și este posibil chiar sa renunțe,să se pensioneze,ar fi valabilă o trimitere pentru consultație și analize in spital de la un alt medic de familie? Soțul trebuie să meargă luna aceasta la control după un implant de atent. In cazul transferului la un alt medic de familie ne- ar putea da in aceeași lună trimitere? Va mulțumesc din suflet!
Nu cunoaștem, nici dumneavoastră deci nici eu, situația exactă a medicului dvs. Poate are un înlocuitor, de exemplu. Înterbați-l direct pe el, zic.
Buna ziua, Am fost infectat cu virusul Covid. Am 77 ani si nu am comorbiditati ….Am fost izolat 14 zile la domiciliu si apoi spitalizat 7 zile – tratamente cu antibiotice,. corticoizi, anticoagulante etc… Mi s-a indicat la externare sa urmez timp de 45 zile Eliquis 2,5 ,1 cp x/zi. Va rog sa-mi dati un sfat privind : 1) pot sa urmez in paralel si cu Aspenter 75 pe care l-am folosit inaintea infectarii cu virus ? 2) Pot sa fac unele analize de laborator in cele 45 zile( de tratam cu Eliquis) ? 3) Pot sa ma vaccinez in aceasta perioada ? Va multumesc foarte mult . O zi buna !
1. Daca nu aveți comorbidități, de ce ați luat Aspenter zilnic, înainte? Aici, răspunsul corect e – depinde ce boli mai aveți aveti… 2. Vi se poate recolta sânge din venă, da. 3. Citiți articolul meu despre cum te vaccinezi daca faci Covid.
Multumesc mult, doamna doctor ! Mentionez ca in urma cu 10 ani am fost diagnosticat cu un accident vascular minor. Dupa un tratament de un an si continuand cu Aspenter zilnic nu au mai fost probleme, analizele de sange si tensiunea fiind permanent normale. Voi citi articolul recomandat. Multumesc mult.
Bună seara..exista contraindicație pt noduli la San și gușă polinodulara, urmărite Semestrial? Mulțumesc!
nu
Dom doctor vă rog frumos să-mi spuneți dacă pot să mă vaccinez dacă i-au eliqis de 0,5
Da, fără griji.
Buna ziua! am 44 de ani si am sindrom antifosfolipidic, urmez tratament cu plaquenil si aspirin-cardio. Am boala de 4 ani; ea se tot manifesta periodic in ciuda tratamentului; acum am un calcai umflat si dureros, in urma cu 2 saptamani era umflat in lateralul talpii exterior.
Nu stiu daca sa fac vaccinul anti-covid. Ce parere aveti?
Multumesc!
Boala dvs. și tratamentul urmat nu intră la contraindicații.