UTIL! Valabilitatea unei trimiteri, tradusă pe limba omului.
Care este valabilitatea unei trimiteri de la un medic către alt medic?
Fie medic de famile către specialist, fie un specialist către altul. Este aşa:
- a) 30 de zile la bolile acute, gen: bronşita acută, „criza de rinichi”, „criza” abdominală, fractură, urticarie, varicelă etc.
- b) 60 de zile boli cronice, gen: cardiopatie ischemică, reumă, hipertensiune arterială, ulcer gastric cronic, hipotiroidie, astm bronşic etc.
- c) 90 de zile la niscai excepţii dintre precedentele, adică punctul b): diabet zaharat şi cancer.
Ceea ce vă scriu eu aici, nu veţi găsi sub această formă nicăieri, adică forma de înţeles, ci veţi găsi cearşafuri de cuvinte în care termenii sunt îmbârligaţi, un regal al limbajului de lemn.
Ceea ce vă scriu eu aici – AȘA ESTE!! dar nu toţi doctorii ştiu, (nici eu nu am ştiut alaltăieri chiar complet, am pus mâna şi am tradus din Norme). Pacienţii… nici atâta nu ştiu.
Acu hai să profităm de „Blogul Otiliei”, iar dacă eşti medic – respectă aceste reguli simple (pe care nu eu le-am inventat), dacă eşti pacient şi medicul tău nu ştie ce-i mai jos şi te plimbă înapoi după altă trimitere mai nouă, dă-i fragmentul de lege care va urma, printat.
Fă-ţi un dosar generos cu printări de pe blogul meu şi du-l cu tine pe la toţi doctorii! Te contrazice? Te poartă de colo colo a luda? Deschizi dosarul şi-i scoţi legea. După o vreme, va deveni foarte atent cu tine! Dai vina pe Otilia.
Norme, Anexa 8, art.11″ (2) Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice este formular cu regim special, unic pe ţară, care se întocmeşte în două exemplare şi are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepţie, biletele de trimitere pentru specialităţi clinice pentru afecţiunile cuprinse în unele programe naţionale de sănătate: diabetul şi bolile de nutriţie precum şi cele pentru afecţiunile oncologice, au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice. Pentru celelalte boli cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru specialităţi clinice este de până la 60 zile calendaristice.(…)”
(Foto: Cristina Bădoiu, XBG Media Pictures)
Alte informații pe acest subiect, poți citi aici:
Stimată doamnă Otilia,întâmpinăm și noi o problemă cu biletele de trimitere; sotul meu (41ani) în urma unui accident de muncă este diagnosticat cu ,, tripareza spastica” …etc.,necesitând recuperare intensă,dar medicul de familie nu ne poate( nu vrea) să ne elibereze bilete de trimitere .Sunt disperată,am încercat în toate părțile să caut soluție la problema nostra, dar nimeni nu știe cum să facem pentru o putea continuă recuperarea neurologică a soțului meu.Menționez faptul ca am pornit de la zero,iar acum după 2 ani soțul a ajuns să se ridice.
Am raspuns pe FB privat, comunicam acolo!
Anexa 11, art. 1, pct.7, lit. b.Serviciile medicale zi de tratament care se acordă în bazele de tratament, se contractează şi raportează în vederea decontării pentru un număr de maximum 21 zile/an/asigurat atât la copii cât şi la adulţi cu excepţia copiilor cu diagnostic confirmat de paralizie cerebrală, când se acordă proceduri medicale terapeutice pentru o perioadă de maximum 42 de zile pe an/asigurat, după care bolnavul plăteşte integral serviciile medicale.
Pct. 12 ) Biletele de trimitere pentru tratament în staţiunile balneoclimaterice se fac de către medicii de familie, de către medicii de specialitate din ambulatoriul de specialitate şi medicii din spital, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pentru perioade şi potrivit unui ritm stabilite de medicul de specialitate clinică reabilitare medicală.
In consecinta D-na Suciu Elena, biletul de trimitere pentru recuperare medicala se poate elibera si de catre medicul specialist sau medicul curant din spital, daca medicul de familie refuza.Insa refuzul nu este justificat decat daca ati depasit numarul de 21/an/asigurat a cate 4 proceduri pe zi maxim decontate prin sistemul asigurarilor sociale de sanatate.
Ideea mea – de MF- est urmatoarea. Ca problema decontarii este a celor de la recuperari, ca eu MF as putea da trimitere zilnic, iar lui sa i se deconteze DOAR cat e legal. Asta si pentru ca nu avem o situatie, norme, (ca la concedii) privind nr de zile deja decontate. Deci nu cred ca MF ar trebui sa refuze, refuzul ar trebui sa-l faca/ sau nu, destinatarul trimiterii.
…ști ce zice MF al meu? Nu-ți dau pentru că, ce dau greșit, PLĂTESC! ciu-ciu trimitere, rețetă compensată…Apropo, al meu MF cere și adeverință de plata CAS pentru concediu medical! Ce zici doc? Dacă am card de sănătate mai e nevoie? Mulțumesc, ne ești de mare ajutor cu lămuririle( dar îmi închipui ce efort faci să răspunzi la atătea nelămuriri posibile nu numai pentru că nu ne pricepem toți…dar și pentru că e stufoasă legislația), doc Otilia!
medicul de familie poate da intr-o luna 2 trimiteri la 2 specialisti?
Da, poate și zece! Dar el decide dacă sunt necesare, nu le dă la cerere ca la aprozar. Aici apar îndeobște neînțelegerile.
as vrea sa citesc aceste norme, ca sa inteleg si eu ce am voie sa cer si ce nu. multumesc
Citeste-le, sunt in MO. Numai ca, din pacate, nu te vor dumiri total. O buna parte din timpul petrecut pe grupuri profesionale de catre noi medicii, este sa incercam sa pricepem ce au vrut sa zica acolo sau acolo…
Pentru eliberare de concediu medical, acea adeverinta e obligatotie, mama ei de adeverinta. Daca nu o cerem si n-o pastram la fisa si va dam concediul fare ea, e de la 10 mil amenda in sus! offffff
Am probleme cu coloana, am dreptul la mai mult de doua trimiteri recuperare balneo pe an? Tinand cont ca pachetwle de recuperare care se gasesc pe net sunt de cateva zile din care sambata duminica nu se face tratament. Personal cred ca ar trebui trei trimiteri recuperare. Cate zile ar trebui ca pacientul sa se recupereze eficient?
Am dreptul la mai mult de doua trimiteri balneo daca situatia o impune? Multumesc pentru acest blog, este binevenit.
Limitarea nu e la numarul de trimiteri la balneo ci la numarul de zile de recuperare decontate de CAS, adica 21. Prin urmare puteti lua mai mult de 2 trimiteri la balneo (mai nou, se numeste reabilitare medicala), insa Casa va va deconta doar 21 de zile cu cate 4 proceduri pe zi.
Ce se intampla daca depasim aceste zile (cele 21 de tratament) intrun an?
Pai e simplu: tot ce nu se deconteaza de CJAS se plateste de pacient.
Buna ziua! Eu vreau sa va intreb altceva. Doctorul meu de familie nu stie, nu stiu daca dumnevoastra stiti. Eu cu o singura timitere de la MF la dermatologie am fost de 3 ori. O data sa vada problema mea si de 2 ori la control. Oare se poate merge asa si la alti medici specialisti. Ca nimenea nu spune. Aceasta doamna doctor de la dermato asa mi/a spus si asa am si fost. Puteti sa/mi dati un raspuns?
Da, asa este! EXACT asa cum ziceti. Cititi atent textul meu, gasiti acolo nr de servicii decontate specilistului pe o singura trimitere la o boala ACUTA.
Lucrurile se imbarliga la boala cronica si internarea de o zi.
Unde sa citim? Cat timp se poate merge la control cu aceeasi trimitere retinuta la primul consult? Merci
Contractul Cadru si normele de aplicare, sunt lege. Cauta cu Google.
Buna seara. Am un copil bolnav de astm bronsic din anul 2012 si am mereu nevoie de trimitere de la medicul de familie pentru scrisoarea medicala de la medicul specialist pentru tratament ( din 3 in 3 luni sau din 6 in 6 luni depinde cum evolueaza boala). Va rog sa-mi confirmati daca biletul de trimitere pentru medicul specialist este valabil 6 luni in cazul acestei boli deoarece am primit biletul de trimitere de la medicul de familie odata cu eliberarea retetei lunare astazi, 5 ianuarie si programarea la medicul specialist o avem pe 6 februarie.
Pentru boli cronice (cum este astmul bronsic), valabilitatea unui bilet e de 60 de zile. O scrisoare medicala este valabila atat cat se mentioneaza de catre medicul care a emis-o, dar daca nu e specificat nimic, se considera ca e valabila 1 an de zile. In general, medicii scriu ca pacientul va reveni la control peste 3,6 sau 12 luni. Valabilitatea ei se refera la tratamentul recomandat, nu si la diagnostice. In cazul astmului bronsic sever nu este nevoie de bilet de trimitere (intra pe anexa 13).
Completare: astmul bronsic intra si in categoria de afectiuni pentru care se pot face servicii de monitorizare, iar daca medicul dvs a eliberat biletul de trimitere pe un asemenea serviciu de monitorizare, valabilitatea biletului creste la 90 de zile
Ma scuzati d-na doctor , era vorba de 60 zile nu 6 luni. Am gresit din graba.
buna ziua am si eu o itrebare :eu am fost diagnosticat cu -leziune focalizata intramedulara (centrala) in hipersemnal T2/izosemnal T1 , negadolinofila, cu topografie in lungul corpurilor vertebrale T1-T6, masurand 117 mm cranio-caudal ce nu expansioneaza cordonul medular ce ridica suspiciunea unei leziuni demielinizate cronice (mielita virala in antecedente??)-necesita corelare cu APP, examenul clinic si cu eventuale investigatii imagistice anterioare
-fara modificari de ax ale coloanei toracale
-pensari ,deshidratari discale si mici protruzii discale posteromediane necompresive T6-T7 Leziune intramedulara T1-T6 ce ridica suspiciunea unei leziuni demielinizate cronice (mielita virala in antecedente??) problema este caci am un Mf care mia eliberat pe data de 21/11/2016 o trimetere medilcala pentru recuperare ,iar acum imi spune ca nu mai poate sa imi elibereze inca una find programat sa revin la aceeasi clinica pe data de 22/01/2017 va rog sa imi dati un sfat cum pot obtine dinou un bilet de trimetere catre recuperare sau ce trebuie sa fac cui sa ma adresez ? va multumesc anticipat
Numai medicului de familie va adresati!
D-a Doctor vas ruga sa-mi spunti pt trimiterea metà la Medic specialista cu diagnosticul-Hipertensiunea esentiala (primara) carta valabilitate are trimiterea?si an ce categorie intera ? 1 sua 2 an 30 de zile Sau 90 zile va multumesc
Rodica
90, daca-i bifata cronic
Buna ziua!
Fratele meu a fost diagnosticat cu sleroza multipla. La inceputul lui ianuarie a fost, in baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, sa efectueze analize, punctie la București. Internat trei zile . A primit concediu medical pana pe 25 ianuarie. Pt a merge la un neurolog din orasul unde sta, ii trebuie alta trimitere. Ne trebuie un alt concediu medical, el nemaiputandu se deplasa foarte mult. Intrebarea mea este cum obtinem o a doua trimitere.
Multumesc!
De la medicul de familie.
buna, daca in data de 16 ian am primt de la medicul de fam. bilet de trim. pt internare cardiologie si intre timp am obtinut o prog pe data de 2 feb la un alt medic pt consult cardio si se solicita bilet de trim. Mai poate fi eliberat de catre medic de fam. cel de al doileabilet de trim ?
Nu, fiindca n-are logica. Dupa orice trimiere trebie un raspuns prin Scrisoare Medicala, ca sa mai faci o alta. Iar ca sa faci o alta, tre sa justificit de ce- s-a agravat, n-a trecut boala, exista reactii adverse la primul tratament etc. Nicidecum fiindca cineva o cere. Trimiterea. Iar CAS nu deconteaza a doua opinie.
Buna seara. Ati putea va rog sa imi spuneti daca medicul de familie poate elibera doua trimiteri intr-o luna pentru o singura specialitate? Am luat luna asta bilet de trimitere la orl pentru copilul meu, iar acum as vrea un alt bilet pentru a consulta un al doilea medic.multumesc anticipat
Acum am vazut comentariul de mai sus..cum ca nu se poate.
Buna ziua!dna doctor, la cate luni distanta se poate elibera o trimitere de la doctorul de familie catre aceeasi specialitate (specialist).multumesc
Va rog sa-mi spuneti la ce interval de timp poate sa-mi medicul de familie trimitere la medicul specialialist (neurologie)pentru o boala cronica , deoarece mi-a spus ca nu pate sa-mi dea decat la 6 luni.Este corec?
Nu-i corect.
buna ziua! am si eu o intrebare, sunt insarcinata, si pentru concediu medical imi cere de la maternitate trimitere de la medic, insa medicul, cica poate sa imi dea decat doar una la trei luni pentru o insarcitata, asa poate primi? daca eu merg la maternitate si imi da concediu pentru 14 zile apoi cand merg imi mai cere una, este corect? medicul de familie zice ca nu, intampin mereu aceeasi problema. Sau daca imi face o internare intr-o luna si imi mai cere la urmatoarea internare inca o trimitere si medicul de familie nu imi da, se poate sa imi faca o internare in baza aceeasi trimiteri? sunt bulversata…precizez, am cunostinte care primesc si doua trimiteri in aceeasi luna…
Concediul il poate da si MF! MF nu trebuie inlocuit cu obstetricianul (nici invers) si da, daca nu-i sarcina cu risc, cu mari probleme, nu se justfica 2 trimiteri/luna.
Dar daca am probleme de sanatate si dupa 21 de zile trebuie sa merg la maternitate pentru investigatii nu poate sa imi dea trimitere? Mf imi spunea ca imi legal o trimitere la 3 luni, sau cel putin 3 consultatii pe baza unei trimiteri, dar cand merg la maternitate imi cer trimitere, ce pot sa fac? Multumesc!
Sa te adresezi de ex Casei de Asigurari judetene si sa intrebi cum e bine/normal/legal ptr cazul in speta. Un lucru mi-e clar (mie!). Ca legea normele nu-s bine gandite/formulate, cata vreme nimeni nu stie excat ce are de facut. Niciuna dintre verigi.
PS. O gramada de investigatii poate prescrie si MF. Probleme de sanatate survenite in sarcina, de asemenea. De la colica bliara, febra, eruptie cutanata, durere in gat, pana la conjunctivita acuta, entorsa glezna, sau acid la stomac. etc. Niciuna dintre astea, de ex, nu reclama sa revii la ginecologul care urmareste sarcina.
Buna serara,am si eu un bilet de trimitere de la orl catre tomograf,CT Sinusuri. Este de pe data de 6feb2017, su eu sunt programata pe 3Aprilie,imu trebuie alta trimitere?si daca da o pit lya de la med de fam.?multumesc.
E valabilă o lună. Deci e ok. Dacă cumva n-ar mai fi fost – nu, medicul de familie nu poate trimite la CT!
Buna ziua,Am si eu bilet de trimitere la Clinica pe data de 3.03.2017,doctorul specialist mi-a facut programare pe 7.03.2017.Daca medicul specialist hotărăste ca e caz de internare de zi,mai este valabilă trimiterea de la medicul de familie pentru internare?sau trebuie să emit alta pe data de 7 martie?Multumesc frumos.
Cum adica aveti trmitere pe data de trei? Adica IN data de 3 a fost facuta?
Orice trimitere are o data cand a fost emisa, deci data redactarii si-i valabila cel putin o luna. Cum o preiau specialistii carora es adreseaza/ Ei decid. Daci o trimitere emisa de MF in 3 martie poate fi transformata-n consultatie timp de o luna, atunci cand decide specialistul.
Buna seara, as dori sa stiu daca in cazul in care am un bilet de internare si beneficiez de o spitalizare de zi la o specialitate si daca sunt programata ulterior, in urma investigatiilor efectuate pe foaia de zi , la o internare continua la aceeasi specialitate, pot folosi acelasi bilet de internare(mentionez ca totul se intampla in perioada de valabilitate a biletului)?
Cu multumiri anticipate
Poti.
As vrea sa stiu daca un CM dat de UPU poate fi prelungit sau nu de catre MF. UPU zice ca DA, MF zice ca NU. MULTUMESC!!!
NU. Iar UPU nu-i o specialitate, CM din UPU (adica sctructura de urgenta) este dat, parafat, de un medic specialist. Iar noi MF nu avem voie sa prelungim concediile specialistilor, se face invers.
Buna ziua
Un bilet de trimitere pentru probleme la inima, gen tahicardie sinusala, are valabilitate 60 zile?
Mtumesc!
Daca-i bifa pe cronic,(ceea ce ma indoiesc), da. Daca-i bifa pe boala acuta, doar 30.
Nota 10 pentru toate postarile. Nu cred.ca sunt multi medici care fac ceeace faceti dvs. Multumesc pentru toate informatiile.
Buna ziua, doctorul meu de familie spune ca nu poate sa- mi dea decat 4 trimiteri pe an.De la colegi am inteles ca lor medicul de famile nu le-a restrictionat numarul trimiterilor.
Nu există o astfel de restricție explicită. La bolile cronice există ceva ceva, dar nu-i limpede. Totul ține de simțul clinic și logica medicului tău de familie. Posibil să nici nu fie nevoie de mai multe consulturi de specialitate pe o anume boală, chiar dacă pacientul și-ar dori.
Te admir și îți mulțumesc pentru ceea ce faci pentru semenii tăi! Intr-o lume în care nimeni nu mai are timp pentru nimeni, această normalitate se transformă intr-o activitate minunată! Fii binecuvântată!
O trimitere pe cronic este valabila 3 luni dar sa ajunga prima data la specialist intr-o luna. Specialistul o pune la fisa pacientului si apoi se mai poate intoarce si in urmatoarea luna si din nou in a treia luna. Pe o specialitate se pot da 4 trimiteri pe an dar nimeni nu poate opri un MF sa dea 3-4 trimiteri pe specialitati diferite la o consultatie. Restrictionarea e de fapt limitata de timpul pacienfului si mai ales de imposibilitatea xd a obtine programari la toti i tr-o luna
Baza restrictionarii de fapt nu-i nici timpul pacientului, si nici programarile, ci logica clinica si simtul masurii medicului care ar putea trimite. Peste doau treimi din cererile negandite de noi ci solicitate imperativ de un pacient anxios, sunt inutile chiar ilogice. Cum ar fi trimitere la neurolog cand te doare spatele (in primele faze), la psihiatru cand ametesti, la acrdiolog cand ai atac de panica, la radiografie craniu cand te-ai lovit cu fruntea de usa etc etc
Buna ziua!
In luna noiembrie 2016 am avut trimitere de la medicul de familie pentru examene de laborator necesare pentru o interventie chirurgicala cu anestezie totala. Din cauza ca interventia costa prea mult si nu aveam suma necesara, am amanat-o si nu am facut nici analizele, intrucat trebuie facute cu cel mult 2 saptamani inainte de interventie. Acum am programat din nou interventia pe 5 mai. Medicul de familie imi poate elibera alta trimitere pentru investigatiile necesare?
Va multumesc anticipat!
Nu-i un raspuns cu da sau nu. E depinde…
Elena, citeste si asta http://www.otiliatiganas.ro/biletul-de-trimitere-de-la-medicul-de-familie-legea-frustrarea-si-conflictul/
Explicatile pacienților cum ca o consultație în regim privat nu obligă MF.ul la prescrierea analizelor si tratamentului rezultat din consulatia privatului. MF nu este secretara mediului privat, SM.urile din privat fara contract cu CAS.ul nu pot fi onorate si odată ce ai bani sa te consulți in privat iti asumi investigații si tratament la pret întreg. E o vba românească …unul cu malaiul si altul cu futaiul… Sa nu uităm si ce salarii avem noi cei din CMI.MF….Iar domnii specialisti sa pună mâna sa isi scrie singuri trimiterile ca nu cumpără topuri de trimiteri si nici măcar o mina de pix…insa au salarii de top… S.au învățat sa poarte oamenii pe drumuri. .gen..”du.te tu la prostu ala de MF sa iti dea trimitere…rețetă..!”””.ca el stie numa simpla sa dea in fugă si sa lărgească ostentativ buzunarul..căutându.se aparent de ceva..inducand pacientului ca ii cam flutură mâinile fara o hartie de valoare legată de ea.
Buna ziua,
am trimitere pentru investigatii paraclinice pentru cod 236 si 289.Cate zile este valabil de la data emiterii?Va multumesc.
Nu de cod tine, ci de data trimiterii. 30 de zile.
Am trimitere de la oncologie catre radioterapie emisă pe data de 29 03 2017.Cat este valabilă?
Da e valabila 90 de zile. Scrie in articolul meu.
Care este valabilitatea unui bilet de trimitere emis de MF catre un Sanatoriu de recuperare medicala? Mentionez ca lucrez intr-o astfel de unitate, aparand mereu probleme pe perioada de valabilitate a biletului de trimitere. Sunt acceptate doar bilete emise cu maxim 30 de zile inainte de data internarii,dar mai vin pacienti cu bilete mai vechi de 30 de zile sustinand ca medicul lor a zis ca sunt valabile mai mult. Va multumesc anticipat pt raspuns.
Trimiterile la sanatorii sunt de fapt trimiteri pe specialitatea recuperare/medicina fizica si se fac pentru boli cronice. Deci raspunsul se gaseste in extrasul din norme pe care l-am pus pe blog, in articol! Boli cronice care nu apartin grupei speciale = 60 de zile. Listati din articolul meu extrasul din norme si il aratati celor care nu respecta!
Buna ziua!
Am si eu o intrebare. Un pacient internat la pneumo cu probleme BPOC si cu HTA oscilanta, monitorizat si stabil, poate primi la externare un bilet de trimitere de la pneumo pentru cardio? (intre spitale) Pt a fi monitorizat si a i se stebili o schema de tratament ( a nu fi nevoit pacientul sa mai astepte)? Se poate interna pe cardio in aceeasi zi?
Multumesc frumos!
Mai normal era sa se fi crut consult cardio in cursul internarii! Transfer intre spitale nu se (prea) face, fiindca e treaba de bani: daca v-ar transfera, s-ar aloca banii internarii dvs. doar ultimului spital. Normal ar fi sa mergeti la MF cu externarea.
Buna ziua,
Am si eu o intrebare: in cat timp trebuie sa fac un CT, de cand am facut analizele de sange (este vb.inclusiv de uree si creatinina_fosta pacienta diagnosticata acum 8 ani cu carcinom_neoplasm rinofaringian)? De asemenea medicul oncolog doreste CT la „tot” mai putin membre, deoarece am avut si o operatie la plaman si probabil pt.a inlatura orice …suspiciune. Medicul de fam. imi da trimitere la spaecialist-> ORL, acesta imi poate da trimitere pt.tot la CT sau trebuie sa merg la med fam sa imi dea N trimiteri iar apoi sa iau de la dr.specialisti trimiterile …..etc.Mentionez ca este vb totusi de ….o boala din pacate rea, nu ma duc de drag…Va multumesc din suflet!
Mariana, medicul de familie NU POATE DA TRIMITERE LA CT. Poate doar specialistul. Deci, MF trimite la specialist, iar acesta trimite la CT in contract cu casa. Specialistul putand fi- oncolog, orl-ist internist etc..
Bună seara!
O trimitere către psihiatrie cu boala Alzheimer ca diagnostic, are valabilitate 30 sau 60 de zile?
Mulțumesc.
depinde. reia atent articolul meu!
Buna seara. As aprecia daca m-ati putea ajuta cu o informatie. Sunt gravida in primul trimestru si dupa lungi insistente am primit de la medicul meu de familie o trimitere pentru efectuarea analizelor din complexul TORCH. Imi puteti spune ce valabilitate are o astfel de trimitere, unde se incadreaza? Pentru ca dna doctor sustine ca are valabilitate de 60 de zile, insa cei de la spitalul de boli infectioase unde am mers sa le efectuez mi-au spus ca nu o mai pot lua in considerare pt ca a expirat (ei sustin ca are valabilitate doar 30 de zile). Faptul ca sunt gravida si ma plimba atat pe drumuri inutil intre cabinetul MF si spital nu il mai ia nimeni in considerare… Va multumesc anticipat pt raspuns si felicitari pt toata activitatea dvs. de pe acest site, veniti in ajutorul multor pacienti iar asta conteaza enorm.
Nu stiu in ce judet esti, dar in judete (multe!!) despre care eu stiu, incluzand Aradul, TORCH (ca screening) se face exclusiv pe bani. Nu-l fac gratis infectioasele. Deloc. Asa ca urmareste te rog care-i cauza refuzului. Ce cod de boala a pus MF pe trimitere. Daca a bifat cronic sau acut. Tehnic cu un TORCH ca screening, deci aplicat gravidei SANATOASE, trimiterea ar fi valabila 90 de zile. Numa ca eu nu stiu sa se faca asta undeva. Iar daca ea s-a facut (ptr a fi tu ajutata) pe boala acuta, ceva mic aranjament/minciunea, ca si cum tu ai avea suspiciune de boala, lucrurile se schimba. Adica doar 30 de zile.
Cate trimiteri la medici specialisti diferiti poate da un MF la o vizita,avand mai multe afectiuni trebuie sa merg la mai multi medici insa MF refuza sa imi dea mai mult de o trimitere intr-o zi,trebuie sa merg la el de 4 ori pentru 4 trimiteri..
Citeste aceste doua articole
http://www.otiliatiganas.ro/biletul-de-trimitere-de-la-medicul-de-familie-dizarmonia-episodul-al-cincelea/
http://www.otiliatiganas.ro/biletul-de-trimitere-de-la-medicul-de-familie-legea-frustrarea-si-conflictul/
Buna seara! cum se poate anula un bilet de trimitere? Nu am apucat sa il folosesc, am mers cu el pana sa expire la medicul de familie si mi-a spus ca nu-l mai pot anula ca deja au trasnmis la casa de asigurari. Si bineinteles ca timp de 3 luni nu mai pot beneficia de trimitere la specialitatea respectiva.
Multumesc
Se poate!
Buna ziua! am bilet de trimitere pentru fizioterapie dg.SPONDILOZA cronica, eliberat in 13.06.2017,de MF si am fost programata in data de 01.08.2017 pentru fizioterapie 10 zile in orasul in care locuiesc.Intrebarea mea este daca mai pot anul acesta sa beneficiez de bilet de tratament balnear de la casa de pensii. Mentionez ca biletul prin casa de pensii il platesc integral, deoarece nu ma incadrez la reducere , avand si pensie si salariu. Poate medicul de familie sa-mi elibereze bilet de trimitere cu regim specialnecesar pentru bai?
Multumesc
Maia, un raspuns mi-ar lua juma de ora. Nu-i cu da sau nu! E ca la noi. Depinde…
Buna ziua, daca am primit un bilet de internare pentru obstetrică in august, mai pot primi unul pentru vizita la ginecologie necesara stabilirii unui concediu medical?
Daca nu, ce pot face pentru a obtine totusi concediul, din moment ce am probleme care ma impiedica sa lucrez?
Concediul poate fi dat de MF, desigur in conditii specifice. In limita a 30 de zile in ultimele 12 luni.
Deci nu am nevoie de trimitere pt a obtine cm, ci de o ‘concluzie’ a medicului meu ginecolog, cu care sa merg la mf?
E prima oara cand iau un cm si nu sunt deloc familiarizata cu procedura.
Uf, nu. Daca MF poate face, va face. Asta-i ideea. Adica nu tre sa va trimita pentru un CM, ci il face el. Ideal ar fi sa vorbiti cu MF-ul.
Am un bilet de trimitere pt ecografie abdominala emis la data de 25 .08.2017 de către MF
Si am o programare la ecografie abdominala ( cronic). ia data de 13.11.2017
Va rog , trimiterea este valabilă.
Dacă-i cu bifă la diagnostic cronic, este valabilă!
Doamna doctor sunt insotoarea unuei paciente cu fisa la IOB (este operata acolo acum 1 an), pacienta are bilet trimitere de la medicul specialist oncolog (din BC unde are domiciliul) catre GINECOLOGIE fara sa specifice in clar IOB (ginecologie) deoarece a aparut o recidiva. Pt efectuarea biopsiei cu internare la IOB a fost solicitat un bilet de trimitere catre IOB Ginecologie imi puteti spune daca acest bilet emis este valabil daca nu scrie si IOB in clar? Si ce valabilitate are? 90 zile fiind afectiune oncologica? Va multumesc
sigur că-i valabil! trimiteera se face pe specialitate nu pe instituție!
Da, aveti perfecta dreptate insa era expirat trecusera 30 zile de la emitere,astazi am fost, ma asteptam la acest lucru desi, dupa ce am citit postul dvs am sperat sa intre la categoria cancer fiind bilet emis de medic spec. oncolog (din Bacau) catre ginecologie, iar noi am mers la IOB chirurgie la medic spec ginecologie oncologica (unde deja aveam fisa fiind operata)…ne-au ajutat sa obtinem un bilet valabil dar senzatia de neputinta este mare.
Ma intrebam cum se clasifica un bilet trimitere in categoria oncologie? Dupa diagnostic, dupa medicul care l-a emis ,dupa specialitatea catre care este emis sau cum? In fiecare caz aparea „oncologie” „cancer corp uterin” „ginecologie” si totusi valabilitatea doar 30 zile…
Buna ziua!
Ca tot am gasit discutii despre valabilitataea unei trimiteri am fost la medicul de familie cu scopul de a cere o trimitere pentru o mamografie gratuita (in ultima saptamana am avut dureri pe partea sinului stang,inclusiv si inspre spate).
Am primit ca raspuns faptul ca nu pot elibera trimitere strict ptr.mamaografie ci doar pentru un consult la medicul ginecolog care va decide daca e necesara o ecografie sau mamografie.Imi putin neclara procedura.Cu d-na doctor nu am putut discuta ,caci nu era la cabinet,informatii obtinand de la asistenta.
Avea dreptate. Fiindcă mamografia nu-i singura investigație pentru sân, există și ecografia mamară care o precede. Decide ginecologul ce mai bună/eficientă investigație.
Doamna Otilia,am o trimitere de la specialist pentru RMN coloana lombara emisa in data de 24 oct 2017 si programare la RMN in 13 feb 2018(ca doar atunci au liber)mai este valabil biletul de trimitere in data de 13?daca nu,cum trebuie sa procedez?
Uite, nu știu din cap, că nu lucrez direct eu cu astea. Mai bine Sună la RMN și întreabă-i!
BUNA ZIUA,AM O INTREBARE: STITI DACA SE POATE ELIBERA BILET DE TRIMITERE CATRE CT SAU RMN PE O FOAIE DE INTRENARE DE ZI,LA INCHEIERII FOII, DE CATRE MEDIC SPECIALIST CARE ARE CONTRCT PENTRU SPITALIZARI DE ZI CU CAS, FARA AMUBULATOR? NU AM GASIT NICARIE IN LEGE MENTIONATA TREABA ASTA!
MULTUMESC!
Orice medic spacialist altul decat MF poate!
Buna seara.La cate zile am dreptul de recuperare medicala ,la cat timp si daca trebuie sa fie, 360 de zile lucratoare sau un an calendaristic?Si daca zilele de wekend se pun sau nu
V-as raspunde. Dar din norme, lege, nu poti deduce raspunsul EXACT la aceste intrebari. Intraband 10 romani veti avea 10 raspunsuri, da la CAS unul, de la Felix altul, DSP altul, medicii vor fluctua functie de spacialitatea, mintea, aroganta sau empatia fiecaruia. Din pacate.
PS Si fiecare respondent ve fi convins ca are dreptate!
Sunt printre putinii care va av raspunde exact ce vedeti! Ca problema dvs nu are solutie.
Va rog sa-mi spuneti daca un alt medic, din alt judet decat cel unde ai domiciliul si medicul tau de familie, poate elibera un bilet de trimitere. Este nevoie pt. operatia de cataracta la al doilea ochi si nu am vrea sa ne mai deplasam la medicul nostru de familie care este la peste 150km. Multumesc!
Nu poate altul, poate doar medicul tău.
Buna seara,
Mama mea are Hemipareza spastica post AVC de peste 10 ani. Mergem la control din 6 in 6 luni la Medicul neurolog, cardiolog, psihiatrie . Acestia ne elibereaza mereu cate o scrisoare medicala iar cu aceste scrisori mergem la medicul de familie care ne elibereaza reteta lunar. Intrebarea mea este daca aceste scrisori medicale au intradevar valabilitate de maxim 6 luni?
Depinde exclusiv de medicament. Exista unele cu protocol la compensare, care necesita din 6 in 6 luni, altele nu necesita. Da-mi aici medicamentele din schema si raspund tintit.
Buna seara.Imi puteti spune va rog daca pe biletul de trimitere trebuie specificat spitalul la care o sa se faca consultul sau trebuie doar sectia(ex gastroenterologie).De exemplu MF este din Valcea dar trebuie sa ajung la un spital din Cluj(doar acolo au aparatura necesara).
doar specialitatea, nu si spiotalul. dar din paacte spitelele nu stiu asta! si cer explicit numele lor, lucru de fapt interzis, aica sa-i IMPUI unui asigurat unde sa mearga
Buna ziua, trimiterea a fost eliberata oe data de 05.02.2018 si am fost programat pentru analize pe data de 08.03.2018. Trebuie sa fac alta trimitere? Daca da, se poate sa imi elibereze medicul de familie alta adeverinta?
Daca e pe boala cronica, e ok. Dacă nu, intrăm în marasm – adica depinde de cine dai. Peste tot.
Bună ziua! Mi-a dat doctorul meu de familie o trimitere la dermatolog. (Mi-au ieșit pete pe gât cred că de la ficat și se înmulțesc și se fac din ce in ce mai închise la culoare)
Ceea ce vreau să știu este pe ce perioadă pot merge? În 30 sau 60 de zile?
depinde ce a bifat, boala acuta sau cronica!
Buna ziua! Biletul de trimitere penru specialitatea Endocrinologie ce termen de valabilitate are? Mentionez ca medicul de familie a bifat Tip diagnostic: Cronic si Diagnostic prezumtiv – Alte tulburari ale glandei Hipofizare.
Va multumesc
Buna ziua! Pot folosi biletul de trimitere in aceiasi zi in care mi-a fost eliberat?
da
Pentru analize de laborator de Helicobacter cât e valabila trimiterea?
o luna
Bună ziua.Fetița mea face exerciții oculare de recuperare la o clinica oftalmologica care are contract cas. Are miopie și strabism esoforie. Mi s-au recomandat 3 luni la rand de exerciții, numai ca , pentru fiecare luna am nevoie de bilet de trimitere. Medilul de familie spune ca nu poate elibera biletul decât o data la trei luni ( e bifat pe cronic), iar clinica oftalmologica îmi cere lunar, ei spun ca predau acel bilet la casa de asigurări , iar luna următoare e nevoie de altul.Cine are dreptate în acest caz? Va mulțumesc!
Medicul de familie are dreptate.
Buna ziua,
Care ar fi valabiltatea maxima a unei scrisori medicale pentru Azarga ( tratamentul glaucomului ), daca medicul care a emis-o nu a precizat in scris? Medicul de familie a acceptat 2 scrisori medicale pentru 6 luni, iar la a 3-a s-a plans ca lipseste valabilitatea. Este necesar sa fie mentionata pe scrisoarea medicala?
Va multumesc!
Ar CAM trebui să scrie valabilitatea. Dar… suntem într-o țară în care nimic nu-i sigur! Ce-ar fi dacă ai scrie cu pixul în josul foii, la fel de ilizibil, „valabil 12 luni”? Zâmbesc. Glumesc. Și nu prea…
Buna seara! As vrea sa stiu daca este normal ca o scrisoare medicala a unui medic specialist sa nu fie respectata de doctorul de familie, in sensul ca acesta nu prescrie in totalitate tratamentul recomandat, pe motiv ca medicamentul „te face leguma”?
Eu nu comentez daca-i normal, nu-mi pot permite sa genaralizez, in schimb pot zice ca-i legal. Ba chiar si logic. De ce logic? Fiindca de emiterea compensatei raspunde cu capul cel care a emis-o, nu cine a recomandat un anume tratament.
In urma operatiei la gamba dreapta, mi s-a impus control la 6 saptamani.Am folosit deja o trimitere de la dr.de fam.pentru prelungirea conc.medical in cadrul serv.de ortopedie al policlinicii de cartier.Pentru controlul la 6 sapt.am nevoie de alta trimitere care nu se mai poate elibera decat dupa 3 luni(spune dr.de fam.)Ce-i de facut?Astept sa treaca acest interval de 12 saptamani(3 luni)pentru a ma prezenta la controlul de 6 saptamani?
Nici unul n-are dreptate. Ortopedul poate face 3 consultatii bazate pe aceeasi trimitere, iar MF nu are restrictie la 3 luni.
In decembrie 2018 am avut trimitere la oftalmologie.Programare la specialist a fost in ianuarie 2019.M-a gasit cu tensiune oculara 20 si mi-a recomandat ca in februarie sa mai vin inca o data la contral.
Tensiunea a fost la fel si sunt suspecta de glaucom si cataracta.Mi s-a recomandat sa fac 2 investigatii la acest medic specialist iar ca sa mi se deconteze 50 % trebuie sa am trimitere de la medic familie.
Medicul de familie zice ca nu-mi da trimitere daca nu vin cu scrisoare medicala care nu mi s-a dat.Programare la investigatii este in aprilie. In speranta ca -mi raspundeti cum este corect,va multumesc anticipat.Cu stima,
Medicul de familie are dreptate, fiecare trimitere trebuie urmată de o scrisoare medicală (SM), deci de un răspuns al specialistului. Mai exact, trebuie urmată de menținerea dialogului scris între medici, privind sănătatea/bolile dvs. De altfel e și logic, nu poti trimite la foc automat, în gol, pacienți, cuiva care NU ÎI PRIMEȘTE, care nu îți răspunde, sau dialoghează verbal prin terți ca la bârfe. Absența scrisorii poate sugera că specialistul nici nu v-a primit în contract CAS.
Înca ceva – prin trimitere vi se deconetaza 50% (ziceți) din costul consultației, nu și a investigațiilor. Acelea nu se decontează.
Ce puteți face.
1. Vizitați oftalmologul din timp și întrebați așa:
– Șefu`! Cât mă costă, cu tacâm complet, întreaga afacere? Dați-mi cifra totală cu trimitete, și cifra fără trimitere. (… S-ar putea să fiți uluit!)
– Șefu, de ce nu mi-ați eliberat SM în contract CAS atunci când ați acceptat trimiterea? Știind că trimiterea este un fel de CEC care circulă cu regim special?
(Examinarea dvs. fără a elibera SM, e fix ca munca la negru, adică fără a elibera un bon fiscal. Este ignorarea cu bună știință a legii, băgând MF în clinci, iar pe dvs aducându-vă pe blogul meu ca să pricepeți ce vi se întâmplă).
Termenii dialogului dvs. cu oftalmologul vor fi ca de la angajator spre maistorul care nu și-a făcut treaba pentru care era plătit, nicidecum ca subalternul cu patronul! Vă sunt datori medicii (ambii!) dumneavoastră, nu invers!
După discuția onestă și fermă cu oftalmologul care, deși îl veți numi zâmbind Șefu` nu e șeful dvs. nici al MF-ului, ci omul obligat să vă servească CORECT legal în asigurări, decideți astfel:
2. Îl schimbați, sau
3. nu-l schimbați și reveniți la MF dându-i telefonul oftalmologului și rugând să rezolve ei telefonic cazul dvs. În care ați fost băgat fără vină și fără voie. Dacă NU-l sună,
4 schimbați MF-ul
PS. E plină lumea și de MF buni/empatici/corecți, și de oftalmologi buni/empatici/corecți. Iar unui glaucom, între noi fie vorba, nu-i trebuie chiar oftalmologul cu Oscar pe anul în curs!
Dacă am fost internată la spital ,am fost externata si am primit concediu medical.As vrea sa va intreb daca a expirat biletul de trimitere intre timp si eu merg sa imi prelungească concediul medical, trebuie sa mai duc un bilet de trimitere cand merg pt prelungire ?Multumesc !
Nu trebuie. Totu-i să știe asta și mediul specialist! Dar dacă întâmpinați probleme, adresați-vă Casei de Asigurări. După o externare se revine cu biletul de ieșire.
Buna ziua. Pe biletul de trimitere sunt mentionate 3 casute care se pot bifa. P, C, M.
Banuiesc ca P= program, C= cronic, M= management de caz.
Intrebarea este: cat timp este valabil biletul de trimitere in functie de fiecare bifa in parte? Si cate consultatii la specialist da voie fiecare bifa in parte? La o boala cronica gen Diabet zaharat.
Multumesc
60 de zile la cronic și monitorizare, 30 la acut. Câte 3 consultații de specialitate în acest interval.
Buna seara. Sunt însărcinată în trimestrul al treilea si am scrisoarea medicala de acum o lună și jumătate. Intrebarea mea este cat are valabilitate această scrisoare medicala?
Cat are valabilitate o scrisoare medicala eliberată acum o lună și jumătate pt o femeie gravida?
Două luni
Buna seara,, anul acesta am fost diagnosticata cu spondiloartrita anchilozanta., mai precis pe 1 iulie. Pana mi s-a pus diagnosticul ,la 1 iulie, am avut 19 zile de concediu medical de la MF,
Anul trecut am suferit o operatie de ligamenoplastie, am beneficiat de 90 de zile cm pentru refacere si fizioterapie, in perioada 26 iunie- 26 septembrie, certificat medical eliberat pe cod 02, boala obisnuita.
Datorita diagnosticului pus anul acesta, spindiloartrita, neputand sa merg ls serviciu, a trebuit sa merg la comisia medicals pt a putea sa – mi prelungeasca concediul medical.. Comisia mi a acordat cm pt 30 cu posibilitatea prelungirii pana la 183 de zile, fct de starea mea de sanatate.
Am depus toate documentele la comisie, inclusiv scrisoarea medicala de la medicul specialist. Acum, angajatorul imi cere scrisoarea medicala sa o atasez la certificatul medical. Este corecta aceasta cerere?
Eu nu am facut nicio copie dupa aceasta, cum procedez?
Mii de multumiri!
Nu, nu-i corect, angajatoul nu vă poate cere altceva decât concediul, care este un CEC! Încă ceva, scrisoarea este adresată medicului de familie, nu dumneavoastră sau angajatorului.
Buna seara bunica mea trebuie sa mearga pe 16 ianuarie 2020 la contol la cardiologie i se poate elibera trimiterea de la medicul de familie luna aceasta .Cat este valabila o trimitere .Multumesc
Bună seara.Va rog sa-mi spuneți cât e valabil biletul de trimitere la care tipul de diagnostic bifat este M. Vă mulțumesc!
O luna calendaristica pana la prima prezentare.
Bună seara. Pe baza unui bilet de trimitere, decontat de CAS, de la medicul de familie, bunicul meu a ajuns la dermatolog care, după consultație, l-a trimis la chirurg plastician (tot cu trimitere decontată de CAS). Din păcate, medicul chirurg l-a programat pentru mica intervenție chirurgicală abia peste 4 luni. Bunicul meu fiind pensionar din armată, și-a făcut programare și la spitalul militar din oraș, la dermatolog. Încă nu a trecut o luna de la emiterea primului bilet de trimitere de la medicul de familie către dermatologie. Deoarece problema medicală tinde să se amplifice într-un mod periculos (e vorba de o tumoare benigna – keratoacantom, în zona tâmplei, care a crescut deranjat și periculos de mare în ultimele 4 luni, să aștepte încă 4 luni pentru chirurgie nu cred că mai poate) am fi dorit să fie consultat si la spitalul militar, unde sigur va fi operat mai repede decât termenul de 4 luni de la spitalul județean. Biletele de trimitere au fost reținute în momentul consultațiilor. Sunt șanse să mai beneficieze de o altă consultație la dermatolog/chirurg plastician pe baza celor deja emise?
Cu diagnostic acut, da.
Multumesc pentru raspuns. Diagnosticul pus de Dermatolog este cu codul 183 – Tumori benigne ale pielii. Din cate stiu eu, tumorile sunt considerate boli cronice, indiferent ca sunt maligne sau benigne. Intre timp m-am interesat la Casa Judeteana de Asigurari si mi-au transmis ca nu se poate sa mai faca o alta consultatie pe aceeasi specialitate la care a fost deja – Dermatologie, decat atunci cand se emite un nou bilet de trimitere (peste 2 luni si jumatate). Vom merge la consultatia de la Spitalul Militar, pe bani, deoarece medicul dermatolog de acolo mi-a transmis ca fara bilet de trimitere nu se poate decat pe bani si oricum doar de consultatie va putea beneficia contra cost nu si de interventie chirurgicala, deoarece ei nu fac aceste interventii chirurgicale contra cost, doar cu cu bilet de trimitere (si inca nu se stie daca operatia o va face in sectia Dermatologie sau in sectia Chirurgie).
Bun. Asa-i, tumora e cronica. Dar ea se poate acutiz: se suprainfecteaza, sangereaza acut, se rupe… Daca se acutizeaza, se poate emite bilet pe aceeasi specialitate, cu bifa pe acut.
Buna ziua! Va rog sa-mi spuneti cât este valabilă o scrisoare medicală pt Plavix 75 mg pt un pacient de 93 ani cu stenoza carotidiana 60 si 90% dislipidemie, avc tranzitorii repetate, fibrilatie atriala paroxistica, ischemice miocardica silentioasa? Va multumesc!
Nu are termen de valabilitate, definitiv daca specialistul nu specifică altfel. Dar zbaterea e inutilă, fiindcă nivelul de compensare e mic, deci ori compensat ori integral pe bani, cam tot pe acolo sunteți, nesemnificativă pierderea ca să merite umblătura pe la medici.
Buna ziua! Medicul de familie nu mi-a mai dat rețeta compensata pt Plavix 75 mg, zicandu-mi ca diagnosticul meu nu se mai încadrează. Pe Scrisoarea medicală scrie: stenoza carotidiana semnificativa, avc ischemice tranzitorii repetate, fibrilatie atriala paroxistica, ischemice miocardica, dislipidemie, vis cal II Nu Va etc. Eu am 94 ani si pensie de 704 lei.Ce fac? Are MF dreptate? Va multumesc!
Am răspuns cuiva mai jos, în aceeași problemă.
1.Nivelul de compensare e foarte mic, deci zbaterea pentru actele aferente compensării, posibil să fie mai scumpă. Și nervii consumați. Căștigați mionor, nesemnificativ din compensare, rugați o farmacistă să vă facă un calcul. Este una dintre marile bătăi de joc.
2.Clopidogrelul (Plavix în cazul dvs.) e un produs banal, prescris în alte țări decât România de orice idiot, vorba aia, numa la noi MF are nevoie de scisoare medicală de la altul pentru așa ceva. Lucru care e cel puțin umilitor pentru noi. De dumneavoastră nici nu mai vorbesc.
3.Da, pare-mi-se că există și ceva criterii de includere la compensare, pe care am refuzat să le rețin.
4.La fibrilație atrială cu AVC în antecedente, antiagregarea/anticoagularea e extrem de imporatntă și trebuie condusă atent, riguros, după ghiduri.
Bună ziua. Care este valabilitatea scrisorii medicale daca nu este precizată perioada de către specialist? Va multumesc!
Nu-i clar. E interpretabil, ca pe la noi… Dar un alt buton de control se găsește la protocolul medicalmetului aferent scrisorii, la care protocol scrioe ritmul nevoii de scrisori medicale pentru a putea fi compensat.
Buna ziua!
Am.fost in vacanta o saptamana si hotelul a avut si oferta balneo cu trimitere de la medicul de familie. Am niste sechele după o entorsa de glezna veche de 8 luni si am zis ca e ok dacă pot beneficia si de proceduri in aceasta perioada.
Biletul de trimitere a fost pe cronic.
Am făcut 5zile de fizio.
Pentru a continua in Bucuresti de fizio pot folosi același bilet de trimitere sau trebuie să solicit altul de la MF? Practic biletul ar fi încă valabil si cei de la balneo hotel nu l au oprit.
Nu mi s a dat scrisoare medicala de la balneo.
Mulțumesc!
Dacă nu l-au oprit, (biletul), inseamna ca n-au avut nevoie de el, nu lucreaza in contract cu CAS. Prin urmare, il puteti folosi in alta parte. E ca un cec neincasat.
Am o trimitere la psihiatru. Cat timp are valabilitate? Multumesc frumos.
Depinde dacă e bifă pe cronic sau acut. Oricum, minimum o lună.