Sistemul medical ucigător, arogant, frustrant, nesimțit

Am o revelație! Da! (în textul care va urma, prescurtarea MF=medic de familie) Acu revelația.

Care-i cea mai frustrantă, ucigătoare și nesimțit-arogantă problemă a sistemului sanitar românesc actual?

După mine, nici Ministrul actual al Sănătății (apropo, știu că-i o femeie brunetă, am văzut-o fugitiv la TV, dar refuz să rețin cum o cheamă, după cum nici pe ultimii 50-60 nu i-am mai reținut, că deja mă lasă mintea), nici măcar hulita subfinanțare, ci o chestiune extrem de simplă – comunicarea dintre medici prin pacient, care-i o regulă generală.

Vă voi mira dar DA, eu cred că asta-i cea mai mare hibă a noastră actuală.

Faptul că noi, medicii români, NU avem tradiția, obligația legiferată și IMPUSĂ cu penalizări ca lumea, să comunicăm NEMIJLOCIT – verbal, telefonic, sau prin sms, sau prin email. Îi dăm (sau nu) o scrisoare medicală/sau o trimitere pacientului, care apoi e nevoit să se zbată singur prin hățișuri și să-i transmită unuia ce a zis altul. Acest lucru EXTREM DE PĂGUBOS, atrage după sine:

1.Frustrarea URIAȘĂ a pacientului care simte că sănătatea lui e cumva jucată ca la poker, fără reguli clare unitare, depinde exclusiv de bafta pe ziua în curs. Dacă-i intră asul la chintă. Și că-i lăsat de izbeliște singur în sistem și, doar dacă se luptă el, de la scandal cu PROTV până la pile și ciubucuri, poate să obțină ceva bun. Altfel rămâne înțepenit în labirint.

2.Frustrarea medicului de familie care aude, interpretat subiectiv, ce „zice pacientul că ar fi zis specialistul”, doar fiindcă ei nu comunică DIRECT. Scrisoarea medicală în contract CAS, deseori incorect completată, sau de-a dreptul ofensatoare, mâzgălită cu pixul, ilizibilă, fușerită, este o formalitate în primul rând financiară. Rarisim ea poartă informație valoroasă, așa cum informația poate să curgă DACĂ VORBEȘTI unu la unu. Și atunci, ceea ce MF aude prin pacient că ar fi spus specialistul, de obicei îl cam ia de idiot. Pe MF, desigur. Rar altfel. 

3.Frustrarea specialistului, din două perspective. Că nici specialiștii nu-s toți profi univi, șefi de clinică sau de partide sau dumnezei locali. Deci frustrarea specialistului:

-din perspectiva raportului cu MF, care sistematic “refuză chestii”, iar specialistul nu pricepe de ce. (Uneori refuză direct din lege, alteori interpretând personal o lege ambiguă, alteori din orgoliul zgândărit de lipsa comunicării.) Sau MF-ii de la care pacientul vine cu palma-n fese, ca de la casă pustie, cu o fițuică bifată în 2 locuri pe post de trimitere, însă fără nici un ajutor pentru specialist.

-din perspectiva raportului cu alți specialiști care „se dau mai mari decât primul”, refuzând sau schimbând neargumentat alte chestii. Am mărturia recenta a unei femei tinere care năștea și căreia primul ginecolog (aflat cu gripă acasă) îi zicea la telefon să nu lase pe nimeni să-i facă cezariană sau să intre cu valve la consult, în timp ce colegul (Dumenzeul local) de pe secție, venea la patul femeii și spunea să se facă invers. Iar cei doi vorbeau prin femia care tocmai năștea!! Nu nemijlocit, ei doi echipă, dacă trebuie chemăm și un al treilea și la urmă îi dăm femeii variantele propuse ÎN COMUN, atent argumentate! Nu. Ci comunicau PRIN EFMEIE.

4.Scurgeri de fonduri, fiindcă haosul întotdeauna aduce cheltuieli inutile. Nu numai în sistemul sanitar, NU. Ci și la tine acasă, sau la firma ta. Scurgeri de fonduri fie din sifonare, abuz de analize sau consulturi fără rost, fie din repetarea lor la mică distanță, deoarece unii n-au habar ce au făut deja alții.

5.Celebra neasumare românească. Adică, neexistând rețeaua, scheletul de comunicare urmăribil, comunicărea în pași UNU la UNU între medici, niciodată la noi nu poți găsi un vinovat! Nu poți merge pe fir înapoi. De ce? Fiindcă NU EXISTĂ UN FIR!

În concluzie.

Din suflet cred că un act normativ care să oblige (cu aferentele penalizări zdrobitoare pentru nerespectare!!) orice medic român privat sau în contract CAS sau spitalist să facă dovada scrisă a oricărei indicații, fraze rostite, a oricărui consult sau tratament aplicat, ar regândi din rădăcini marasmul. Și când zic ORICE medic român, zic chiar ORICE medic român cu drept de practică.

Ar trebui, de exemplu, ca niciun MF să nu poată trimite la specialist un pacient fără programare telefonică făcută de el+argumentarea LOGICĂ a trimiterii. Și invers. Niciun spital să nu externeze un pacient fără un mail trimis medicului lui de familie. Niciun consult interdisciplinar fără programare – locul, data, ora, costuri. Niciun privat fără asumarea în scris a consultului și informarea explicită a pacientului despre ce înseamnă consultul privat, adică cel „pe bani”, în afara asigurărilor. Etc etc etc

Și repet, zău, nu Ministra sau PSD-ul sau PNL-ul sau care-or mai fi vremelnic pe la butoane au adus aici lucrurile, ci noi medicii români. Aroganța noastră individuală, refuzul muncii REALE în echipă, incapacitatea de a comunica și colabora, lipsa tradiției mioritice în colaborare medicală, lipsa de respect pentru colegi, deseori pentru tine însuți, astea ne-au condus unde suntem.

Hai prin absurd să zicem că, brusc, ni s-ar tripla tuturor medicilor români veniturile. Credeți careva că am comunica mai bine? Că ați ști exact ce vi se întâmplă în sistem? Din vina, sau din meritul cui? Că, dacă ar fi avut salarii triple, cei doi ginecologi universitari ar fi pus mâna pe telefon  să dialogheze? Sau medicul de familie să discute cu ei nemijlocit? Hmm??

Fiindcă povestea asta de mult nu-mă dă pace, citește și aici: