Comandă setul AKUTOL, AICI
Simplitatea între distincţie şi rudimentar
Abilitatea de a-ţi simplifica modul de comunicare poate deveni ȘI un exerciţiu. Nu-i doar talent. Dacă îţi reuşeşte cu bine, aceasta devine distincţie.
Îmbrăcămintea simplu-elegantă, mâinile unei femei, meticulos îngrijite dar fără nicio bijuterie, simplitatea frazei scrise sau rostite şi care, totuşi, spune exact ceea ce era de spus, sunt tot atâtea exemple de „simplităţi”.
Frazele întinse pe o jumătate de pagină, ale căror paranteze acoperă jumatate din jumătatea paginii deja ocupate inutil, parantezele deschise vulgar, ca nişte coapse păroase, nedorite de nimeni şi care nu se mai închid niciodată, neologismele în avalanşă, toate acestea scad calitatea textului scris.
Iar brizbrizurile paroxistice scad măsura eleganţei.
Iată de ce voi adora mereu limpezimea mesajului, coerenţa lui, claritatea, adică simplitatea elaborată.
În concluzie, mă declar fanul simplităţii…
Fetele ştiu! E ca părul zburlit, ciufulit, care pare scos de sub duş şi despre care nimeni nu are habar că a fost conceput timp de două ore la stilist!
Simplitatea are nevoie de abilitate ?
Simplitatea suntem noi insine . Avem nevoie de abilitate ca sa ne dezvoltam.
Da. Eu spun ca da, simplitatea are nevoie de abilitate. Intr-o lume din ce in ce mai complicata, mai falsa, mai regizata. Simplitatea la care te referi- adica noi insine- este scheletul fiintzei noastre , pe care se imbraca atat prefacatoria, cat si hipertehnologizarea. Nu intamplator am folosit in titlul acestei postari cuvantul „rudimentar”. Scheletul este rudimentar, dar ceea ce se aseaza peste, ar trebui deseori simplificat! Aici intervine abilitatea.
Uite un comentariu un pic altfel – într-o încercare literară mai veche am scos o fraza în mod conştient imensă şi încărcată. Era vorba de doi colegi ce se cuplaseră temporar pe durata unei minivacanţe la munte, ea vroia şi după, el vroia să se elibereze. Tocmai îl trimisesem să rezolve … problema cu ea, în trenul de întoarcere. Am sa citez ceva mai mult:
Cîteva minute mai târziu reveni în compartiment cu o figură preocupată. -Ei? încercă Adrian marea cu degetul. „Marea” preferă să tacă. – Ai vorbit? „Marea” se văluri puţin întorcându-se spre geam apoi trânti un taifun: – Cine dracu’ m-a pus să mă leg la cap când nu mă durea?
Din postura filosofică în care se pusese cu de la sine putere Adrian emise o aserţiune: – Ţinând cont de incognoscibilitatea motivaţiei ce animă această fiinţă raţională supremă – omul, luând în considerare aplicabilitatea teoremei lui Goedel (conform căreia un sistem nu se poate cunoaşte complet în interiorul lui) la vasta imensitate a reţelei neuronale, având în vedere că nici Cetatea Ideală a lui Plato nu este perfectă şi că relaţiile de incertitudine ale lui Heisenberg au o aplicaţie serioasă în ceea ce priveşte comportamentul materiei supracuantice dacă vorbim de relaţiile cauză efect (pisica lui Schrodinger este o dovadă fizică, palpabilă) puteai totuşi să prevezi aceste mici inconvenienţe ale coabitării în spaţiu restrâns.
Costin se uită pierdut la Adrian, în special după primele cuvinte, apoi, ostentativ îşi susţinu maxilarul inferior, nedorind să fie lăsat „gură cască” şi, când Adrian termină victorios fraza, croncăni a pagubă: -Mai bine îi spuneai ei chestia asta!
Apropo de fraza ta cea lunga ( cea citata): sigur ca, la un moment dat, ca prozator, poti decide ca se cere acest artificiu. A fost felul in care ai simtit tu sa te exprimi, or eu nu ma refer la artistii din noi. Nici macar nu am caderea sa-i analizez. Pot doar sa spun daca un gest artistic imi place su nu, fara pretentia ca emit judecati de valoare. Dar simplitatea ca fel de a fi, cea pe care am incercat sa o definesc in postul inaugural de pe blog, este mai mult o filosofie. Proprie. O convingere proprie.
In general, simplitatea este cea mai plastica forma de exprimare !
Niciodata nu-mi va place pictura de „consignatie” sau textele elaborate, fortate.
Naturalul, in naturaletea lui(!) este un nesfarsit izvor de frumusete!
Un asemenea debut este de o frumusete rara!
Stiu ca frumusetea va continua cu tine, scrierile tale vor fi asteptate cu interes de catre toti cei inteligenti!
Abordarea unui subiect ca acesta este socanta!
Simplitatea , da , este un semn al decentei inteligente, al modestiei , al unei stabile educatii, al moralului educat, innascut educat.
Si eu sunt fanul simplitatii, deci…
Exista simplitatea innascuta, care deja este o abilitate, nu?
Chiar ieri am urmarit o emisiune cu Plesu si Liiceanu despre parabole.
Primul dintre ei spunea ca, de multe ori, textul filosofic, dupa ce este decodat sau ¨dezbracat¨de cuvinte, ajunge in final sa dezvaluie idei foarte simple. Daca nu este vorba de idei simple atunci se pot gasi, cu siguranta, teme facil de sintetizat, clasat, categorisit, transat.
O parabola ca cea a graului si a neghinei insa, e foarte simpla ca formulare si expresie a gandirii. Ea a fost, in definitiv, conceputa si rostita pentru plebe, norod nu pentru invatati. Chiar si asa, ea continua si acum sa ascunda intre randuri comori filosofice si chei ale sufletului care inca n-au fost descoperite in marea lor profunzime.
Asadar, votez simplitatea.
Mai votez de asemenea consecventa si rigoare (postari zilnice am vrut sa spun)
Bun venit în blogosferă, Otilia! Mă bucur că ai decis să îţi faci blog. Imi place design-ul blogului şi la capitolul simplitate, clar, subscriu! Tu scrie, noi „te vom citi”. Spor!