Comandă setul AKUTOL, AICI
TÂMPITĂ AȘ FI SĂ-MI MUT PARTITURA LA OBOI!
După lectura cărţii mele „Femeia cu şapte pălării” câţiva oameni, (nu mulţi, ce-i drept), unii apropiaţi mie, alţii cunoscuţi doar on line, mi-au transmis următorul mesaj. Rostit, desigur, de fiecare în felul său. Ceva gen „Minunată cartea ta! Acu aştept de la tine texte grele.”
Suna de parcă pregătirea unor texte care-ţi plac din prima, “uşoare” adică, ar fi primul pas diletant, ezitant, înaintea “marii opere”.
Păi nu-i aşa. Mă simt de parcă bărbatul care deja mă iubeşte tare mi-ar reproşa, ţinându-mă în braţe, că i-am picat prea uşor în mreje. Că aşteaptă de la mine fiţe. Și ar zice asta cu mine goală-n pat. L-aş ucide.
Aşadar, nu speraţi!
Eu n-o să scriu niciodată texte grele, după cum n-o să susţin niciodată solo la clape într-un concert de pian, fiindcă n-am habar să cânt la pian. Competiţia e cu mine însămi, nu cu James Joyce sau Hermann Hesse şi am trecut-o prin filtrul acelora care s-au ostoit din simplitatea frazei mele, citindu-mă. Ca să scriu simplu, cu mesaj direct în creiere, eu fac un efort în “procesul tehnologic”. Îmi angrenez întreaga artilerie grea neuronală pentru a scăpa de orice balast.
De pildă încep să scriu, am ideea. Apoi corectez, deseori de 2-3 ori în zile diferite şi întotdeauna mă bucur când mai reuşesc să shimb trei cuvinte alăturate cu unul singur mai forţos. Întotdeauna mai şterg ceva, recitind, rareori adaug. Întotdeauna încerc să-mi reiau textul cu ochii cititorului şi, acolo unde fraza îmi pare încă ambiguă o refac, ajutându-l fără să ezit. Posibil ca asta să mi se tragă şi din meserie, exerciţiul zilnic de a-i explica omului simplu, pacient, ceea ce am de zis, astfel încât să înţeleagă EXACT.
Știu precis că, în prozele mele, greu găseşti o frază care să te oblige s-o reiei gânditor, cu ochii închişi, întrebându-te oare ce-am vrut să spun acolo. Dar ideea este că fac asta intenţionat, muncesc enorm ca să-mi iasă, nu-i o ofertă artistică rudimentară.
Prin urmare, expunerea unui mesaj accesibil, aproape didactic, este EXACT instrumentul meu de lucru în acest concert universal al celor care scriu mai mult decât propriile jurnale intime, ascunse în dulap sub teancul cu tricouri împăturite.
Asta ştiu să ofer eu.
Restul oferă ceilalţi, cu prisosinţă, şi tâmpită aş fi să-mi mut partitura de la vioară la oboi, încercând să joc rolul colegului din dreapta. Chiar VIP – solist planetar – să fie colegul din dreapta!
am inteles-o p-asta cu oboiu’ da unde-i aia cu Ticku de-ati promis-o?
1. AI nu ATI!!! ne tutuim p-aci 2. O sa vina si Tiku, dar musai era acest preaviz inainte!
Eu sunt de parere ca scrii absolut senzational, draga mea Otilia !….Textele tale imi readuc, fara exceptie, bucuria in suflet, bucuria aia intreaga, nedisimulata, pe care o poti vedea in ochii de copil, senzatia ca viata e mai faina atunci cand cel care a scris respectivele randuri e contemporan cu tine. Sunt convinsa (si, cu siguranta, nu numai eu) ca ai sclipiri de geniu si ca acest dar incontestabil vine dintr-un suflet mare, frumos si plin de ingaduinta pentru semenii sai. Ca unii comenteaza malitios, asta nu se va schimba niciodata, insa stii cum e – fiecare intelege exact atat cat ii permite evolutia (sociala, spirituala si sufleteasca) sa inteleaga. Daca, intr-o zi, n-as mai citi texte semnate de tine, ar fi ca si cum n-as mai putea privi curcubeul dupa ploaie – o pierdere dureroasa, in urma careia ar mai muri ceva in suflet…Asa ca, pentru tine si pentru noi, cei multi care te savuram, realmente, in scrierile tale, tine-o tot asa ! Ce cred ceilalti, e doar problema lor. Eu te iubesc de-a dreptul. Dixit !
Ce balsam mesajul tău, Georgiana! Mulțumesc, mulțumesc, e extraordinar să aud așa ceva!!! Am amuțit…
Nu există text ușor și text greu.
Nu există text ușor sau text greu. Orice text trebuie să fie accesibil publicului căruia i se adresează. Și acest lucru este de multe ori cel mai greu de realizat. Un text accesibil te pune mai adesea pe gânduri și îți răspunde întrebărilor decât un text „greu” care întâi trebuie descifrat și abia apoi rumegat. Un text accesibil se citește fără o prealabilă pregătire sufletească și mentală dar poate să-ți pună probleme existențiale mai profunde decât un așa zis text greu, abscons. În fond beletristica este destinată marelui public nu unui grup restrâns de specialiști, Mesajul trebuie exprimat cât mai clar posibil, cursiv, să se citească fără un efort prea mare ca să pătrundă chiar fără voie în conștiința cititorului. Și tu Otilia chiar asta faci, textul tău te îndeamnă să continui lectura până la sfârșit. Și să aștepți următorul cu aceeași nerăbdare.
Eu zic că ai reușit, deci continuă! Îți doresc succes în continuare.
Sigur, Oleg.Iar antrenamentul – tehnic – spre fraza simplă cu mesaj direct, impact ferm și lipsită de ambiguitate, este un antrenament intenționat, deloc ușor.