„Spun tot ce gândesc!” Este asta o calitate?

Principiul „Ce-i în guşă şi-n căpuşă”, ” Eu spun tot ce gândesc.”

La prima privire, aceste vorbe ar trebui să-l onoreze pe acelea care le respectă. Adică, „el e sincer”!

-Băăăi, io-s om dintr-o bucată! Nu umblu cu fofârlica sau cu alea alea. Spun ce gândesc.

Ei bine, NU. Eu nu-s aşa!

Ceea ce nu însamnă că mint (des/constant), sau că-s sistematic nesinceră. În schimb, cred următorul lucru: că între „ce-i în guşă şi-n căpuşă” şi nesinceritate, se interpune faţeta subtilităţii, a diplomaţiei, a bunului simţ, a empatiei, a grijii de a nu jigni, dar, MAI ALES, a scopului. A mizei.

Și am să dezvolt, pornind de la un exemplu concret. Mai uşor de înţeles.

Eşti la un club şi o priveşti transpirat de testosteron pe Myra care se unduieşte apetisant în ring. I-ai trage-o acolo, pe loc. Pe asta o ai în căpuşă! Nu cred că o abordare nefiltrată gen:

-Moamă ce ţâţoasă eşti Myro, hai să ne-o punem cât de repede, fix aci pe podium… ar fi cea mai inspirată formulă de a aplica principiul guşei.

O „ataci” oferindu-i un coctail, chit că-n căpuşa ta zburdă exclusiv deschizătura-i umedă, iar ţie, de fapt, ţi se fâlfâie total de respectivul coctail. Totuşi, asta nu înseamnă că eşti nesincer. Eşti educat sau, în cel mai rău caz, doar oportunist. Faci ce trebuie ca să-ţi urmezi interesul, nu ce-ţi vine din hormoni.

Filtrul raţiunii care desparte căpuşa de guşă, este un indice de corecţie obligatoriu. Ține, cum ziceam, de educaţie, instrucţie, experienţă.

Sau. Alt exemplu. Privind MIZA a ceea ce scoţi din gură. De ce scoți? Cu ce scop? Urmărind ce?

Căpuşa ta vede clar cum cea mai bună prietenă se apropie de ceva vreme, nepermis, de soţul alteia. O ai în căpuşă. Guşa ta ar dori să i-o scuipe verde-n faţă. Dar indicele de corecţie te va trage de mânecă. Te va obliga, înainte de a-i da drumul guşii, să te-ntrebi – “DE CE?” Ai cea mai mică şansă s-o opreşti pe prietenă, ea în plină fază acută? Crezi că ea nu ştie că nu-i bine şi doar de aceea continuă? Eşti convinsă că deţii toate datele dosarului, astfel încât discursul tău să fie corect situat? Mă tem că nu…

Acum revin la tema dată. Accentuând pe îndemnul la nuanţe, la a evita să catalogăm ALB/NEGRU. La a evita să dăm sfaturi necerute. Sau să intervenim, ştiind precis că-i fără sorţi de izbândă. Doar ca să ne confirmăm propria valoare!

-Nu te băga în troaca altuia, doar ca să te simţi TU mai bine. Vezi-ți de troaca ta. Caută acolo răcoarea perfecţiunii.

-Un adevăr crud/dur, dacă tot te arde să-l exhibi, alege atent CUI i-l oferi, cu ce ton şi ce cuvinte foloseşti.

La final, propun un exerciţiu practic. Hai să-l facem.

Să ne imaginăm că, după un articol al tău atent formulat, migălos, redactat corect gramatical, un cititor scrie, texual:

„Nu şt de unde scoate-ţi toate tâmpeniile astea că mam săturat de baliverne.”

Să admitem că-i răspunzi și nu-l blochezi nemilos. Ce faci?

a) Răspunzi fix ce gândești? Adică: „maica mă-tii de analfabet cretin, că d-aia o ajuns ţara asta unde este, fiindcă v-ați înmulțit voi. Boule!” sau zici

b) „Nu-s tâmpenii. Mai răsfoieşte blogul meu, atent, vei găsi multe articole interesante, chiar dacă acesta ţi-a displăcut!”.

Hmmm??? Care-i varianta bună?