Comandă setul AKUTOL, AICI
Tata, după lansare carte fiică și nu numai…
Dragă Otica! Lansarea de carte a fost reuşită şi deosebită, memorabilă. Vă felicit cu mândrie! M-am simţit minunat, mai ales că, duminică dimineaţa, după chitrofoneală, nu m-am atins de antinevralgic şi Elena a tăcut. Ce seară plăcută!
Dar să vezi cum s-a terminat. Dupa spectacolul surprinzător al Lorenei, am mai topit vreo două pahare de vin şi mi-am zis c-ar fi cuminte să plec acasă. Incălzit de atmosfera vioaie, noaptea, în stradă, mi-am pus puloveraşul roşu la înaintare, săltând vesel pe trotuar. În drum, aproape de Lac, mă opreşte o siluetă mai delicată, care se răsteşte la mine:
-Se poate, domnule doctor, la ora asta, noaptea cu neoanele în faţă, fără ochelari cu umbral?! Sunt doctorul Balan.
Hopaa, oftalmologul meu! L-am strâns vârtos în braţe:
-Doctore, ce plăcere! Ochelarii sunt în buzunar, vin de la restaurantul Bucegi, în seara asta, lansare de cărţi… fiică-mea doctoriţa, carte, două bucureştence mistoo tare, Tristan Mihuţa sigur îl ştii, spectacol… tot tacâmul. Sunt TARE TARE bucuros!
Duhneam a bere cu vin, a tutun, tort de ciocolată, a Corina, a Lorena, a Tristan, a tine, a mine, a toţi cei de acolo.
Inteligent si treaz (neoprotestant fiind, ştiam!), fireşte, imediat şi-a dat seama omul de ce îl tutuiesc şi-l bat pe umeri să-l liniştesc că-n seara asta văd foarte bine şi fără ochelari.
Eu, impresionat de spectacolul splendid, interactiv al Lorenei, i-am însăilat doctorului ad hoc, pe calapodul ei, un „Instant Show” schiţând câteva figuri la care a râs cu poftă.
Dar când i-am strigat furios:
-De ce te uiţi aşa la mine?!, explicându-i că, din lipsă de recuzită nu-i pot trânti tinicheaua la picioare, am simţit că regretă că nu şi-a văzut de drum şi s-a oprit să mă salute. Poate ar fi fugit, bietul, dar s-a jenat. In sfârşit, ne-am despărţit oarecum amical, când l-am rugat să mă scuze că nu mai pot rămâne, fiind târziu şi eu obosit.
I-am promis că, după sărbători, voi veni la cabinet pentru o evaluare oftalmologică, DAR cu o condiţie: fără programere şi intrare fără stat la rând!
-Vă aştept cu cea mai mare plăcere! Mi-a răspuns uşurat.
Felicitari Otilia, ii semeni tatalui tau si fizic si intr-ale umorului !
Regret ca n-am putut veni…Sarbatorile sunt un prilej de intalnire in familie si cum am avut musafiri n-am putut sa-i abandonez in indiferenta si sa ma alatur familiei literare, desi asta as fi vrut mai cu seama. Sper sa nu scap urmatorul prilej, ca, parca-i un facut, cand confirm ca vin si in final nu pot.
Tatal tau scrie ? Daca nu, inregistreaza-l macar ca hatru cum e ar fi pacat sa nu-l avem in fonoteca.
Cu deosebita stima pentru amandoi si cu speranta de cat mai devreme !
eu
Te îmbrățișez, Cristina și tare mi-a părut rău că ai lipsit! Dar mai facem. Nu, tata nu scrie, aceasta este prima lui poză scurtă, e din 2014.