Scrisoarea Otiliei pentru medicii de familie
Pentru colegii mei de breaslă, medicii de familie.
Când vedeți la TV că Marele Politic X, care-n viața lui n-a măsurat o tensiune, abia de-și știe încălța corect șosetele, zice să mergeți la covizii pozitivi acasă, FIX așa mă înfurii și eu!
Când colegul Y, medic de familie pensionat recent, vă zice că are 1300 lei pensie, FIX așa mă sperii și eu că oi lucra pân la 90 de ani, înjurată de tineretul fără cabinet.
Când pacientul Z vine de la farmacie cum că Eliquis-ul Naibii ar fi compensat, dar fără să aibă habar ce aberații de norme zac dedesubtul lui, FIX așa gândesc și eu, că i-aș împușca pe toți.
Când nană/sau doamna Florică/sau Garofița se aruncă neprogramată peste ființa ta, specificând firesc, peste tastatura-ți, că tușeșete sec și or luat-o frigurile de ieri, fix așa intru în panică și eu, cum că ea poate fi COVID-ul care mă va ucide! Exact cum văd la TV că au murit, prostește, colegi.
Când te calcă controlorii, unul sau altul, și vin peste tine stil cămășile verzi, fix așa mă revolt intern și eu. Fix ca tine le cânt (o vreme) în strună și eu, sperând că n-o să-mi toace prea mulți bani.
Când Bibișor al meu, vecin țucat în cur 15 ani, pleacă la tine pe listă în prima zi cînd nu i-am dus compensata acasă, legată cu fundă roșe, fix la fel fac cu herțul și eu. Și-mi vine să-l strâng pe Bibișor de gât. Și pe tine, că nu l-ai băgat în mă-sa. Deși, în alte zile, FIX la fel iau, pe lista mea, Bibișorul tău, țucat în cur 15 ani, de tine.
(PS. Dacă, totuși, ai sute de Bibișori plecați zilnic, atunci baiu-l al tău, nu anxietatea noastră de breaslă!)
FIX ca tine intru-n clinci când Turturel are febră și tușește. Fiindcă n-am habar NICI EU ce-i cu Turturel. Poate fi senin și Covid, poate nici vorbă, iar legea mai mult te încurcă.
FIX ca tine mă doare când aud bârfe-n sat despre mine. Măgării nedrepte. Durerea mă poate ține și 2-3 ore, pe care apoi le regret ca timp pierdut…
EXACT ca tine gândesc, când Mimișor vine fără scrisoare medicală și-mi zice că specialistul a zis că TREBUIE să-i dau Mimișorii o trimitere nesimțită. Deci fix unde o trimiți tu în gând, o trimit și eu.
CONCLUZIE
Ca tine sunt și eu. FIX ca tine! Iar alea câteva mii – nenorocite – de lei care ne diferențiază factura lunară, NU NE FAC DIFERIȚI!
Ele, alea câteva mii, nu acoperă (nici dospite!) coronarele noastre. Viața noastră. Neuronii noștri românești. De medici români.
Te pupă cu covid sau fara covid, dar sigur cu tot dragul, o Bibişoară! Dumnezeu să te țină sănătoasă şi cu mințile întregi, doamnă doctor (sistemul sminteşte)!
Gândești dar mai și scrii exact cum ne ducem zilele mulți dintre noi!Multă sănătate și bucurii alături de cei dragi îți doresc!
Off, drăguță, fix la pensia de doi bani, mă gândesc și eu! Atâtea mizerii înghițim, iar la sfârșit stăm la capra podului!
Donșoară farmacist aici.Când Majestatea sa pacientul se prezintă cu rețetă simplă/bilet ieșire din spital să întrebe ce se „recompensează” , îl trimit la cealaltă ușa, unde consultă medicul de familie, fără să răspund.Nu de puține ori nu i se putea prescrie pe codul lui sau nu avea tratament inițiat de specialist și medicul de familie era spurcat că nu ii scrie compensat pentru că așa i-a zis la farmacie că se poate.M-am lămurit și cu pacienții!
EXACT cum spui! Da, e compensabil dar cu următoarele 3 condiții, de exemplu…