Scrisoarea Medicală de la specialiștii particulari/privați NU este acceptată de Casele de Asigurări
Scrisoarea Medicală de la specialiștii particulari/privați NU este acceptată de Casele de Asigurări.
Iată un adevăr NEnegociabil. Nu l-am inventat eu. Și care așa rămâne până la schimbarea legii. Ori ne place ori nu, ori e logic ori nu, AȘA ESTE ACUM.
Informația se adresează și medicilor specialiști care nu știu, (poate mai ales lor), nu doar pacienților.
- Noi medicii de familie, putem COMPENSA rețete. Adică le facem să fie mai ieftine, lucrând cu Casele de Asigurări. Ca să compensăm, e musai ca pacientul să fie asigurat, fiindcă COMPENSAREA este un gest financiar. „E bani”. Este o formă de a consuma banii asigurărilor. Nu-i doar știință.
- Medicamentele care pot fi compensate, (că nu toate pot fi!), sunt decise de Casa de Asigurări și așezate pe anumite liste.
- În aceste liste, există niște medicamente mai speciale. “Cu protocol” se chemă ele. Ne sunt semnalizate vizual cu steluțe, diez etc, care au efectul unui beculeț roșu de avarie, și nu le putem compensa, deci NU LE PUTEM COMPENSA!! fără a respecta anumite reguli RIGIDE notate acolo dedesubt.
- Una dintre regulile constante, e ca MEDICUL SPECIALIST CARE LE INDICĂ, SĂ FIE ÎN CONTRACT CU CASA DE ASIGURĂRI. Iar primul control aplicat NOUĂ e ca Scrisoarea Medicală să conțină NUMĂRUL DE CONTRACT CAS al specialistului.
Care sunt concluziile celor mai sus amintite?
-Că noi MF, dacă compensăm medicamentele „speciale” fără a avea Scrisoare Medicală corectă, ele ni se impută. După un an sau doi, vine CAS și ne ia banii. Nouă medicilor de familie ne ia banii, nu pacientului, nici specialistului.
-Din acest motiv, primii care ar trebui să știe, să înțeleagă asta, sunt SPECIALIȘTII CARE LUCERAZĂ ÎN PRIVAT și NU au contract CAS. Să evite de exemplu în schemă medicamentele cu protocol, cu restricții. Măcar să știe care sunt acelea. Sau, dacă nu le pot evita, să informeze pacientul că ele nu vor putea fi compensate la MF. Uite un exemplu banal pentru oricine a terminat medicina. Clopidogrelul=Trombex de exemplu. E cu protocol. Ați fi spus? Știați?
Chiar nu câștigă nimic specialistul dacă mie-mi ia Casa bani, nu?
Gata cu teoriile.
Le-am emis cu scopul „să facem să fie mai bine”, atât cât putem. Pacienții să înțeleagă, iar noi medicii să ne protejăm reciproc.