SÂRME ȘI PORTOCALI, Delia Oltea Rusu

Totul a început de la a comanda eu, direct din editură, cartea „Sârme şi portocali”, scrisă de Delia Oltea Rusu. Era editura Herg Benet, în ale cărei alegeri aveam deja încredere, iar cartea mirosea a cerneală umedă pe file, fiindcă abia ieşise de sub tipar. Autoarea nou-nouţă în peisaj.

Ajunge deci plicul la Hăşmaş, răsfoisem doar primele pagini, (alte cărţi îşi aşteptau rândul pe biroul meu!), când mi s-a ivit un drum la Cluj la fiu-meu, am vorbit la telefon cu Delia, am luat un microbus Cluj- Turda în ciuda ploii torenţiale, unde ea m-a aşteptat cu maşina, apoi ne-am plimbat hai-hui, am povestit mult şi a fost dragoste la prima vedere, din acelea care ţi se întâmplă mai rar în ziua de azi.

Și nici acuma nu ştiu să spun ce din „atitudinea virtuală” a Deliei m-a determinat s-o sun din Cluj, mai ales fiindcă eu nu sun. Prietenii ştiu că nu. Venisem pentru lansarea romanului Mierla neagră, Radu Țuculescu, de la care nu puteam lipsi. Am citit Mierla chiar acolo la Cluj.

Cartea Deliei, din scoarţă în scoarţă, (reluând chiar unele fragmente) am citit-o mai târziu, fiind în Grecia în vacanţă, cumva şi atmosfera din jur făcea să o văd cu alţi ochi.

De aceea, o recenzie în adevăratul sens al cuvântului ar fi una încărcată generos cu subiectivism. Deci n-o fac. O dată că am citit volumul într-un peisaj în care orice ai citi, îţi va plăcea. A doua că, plăcându-mi mult omul Delia, asta s-a transferat şi asupra textului, în care eu o căutam pe ea. Cei care scriu, ştiu cât de parşivă este confuzia pe care o fac cititorii între omul-autor şi conţinutul mesajului, iar asta o pricepe cel mai bine Corina Ozon, sătulă cu siguranţă de confuzie.

DAR!!! Cartea “Sârme şi portocali” ESTE FIX Delia Rusu! Ce să mai analizezi?

Scrierea în stil memorialistic, este EXACT povestea ei de la 1990, (când se alătura primilor emigraţi români), încoace. Și dulcea „greşeală” pe care a făcut-o la 19, ani când a rămas gravidă, greşeală urmată de căsătorie şi o dramă, apoi de ivirea pe lume a celor două fete care îi vor declanşa hotărâri abrupte, apoi… anxietatea propriilor decizii, curajul, nebunia uneori, ambiţia aproape păguboasă, neliniştea, amestecul de orgoliu cu umilinţă, tot.

Delia n-a făcut literatură în “Sârme şi portocali”. S-a scris pe sine, aproape dezbrăcându-se în faţa noastră iar eu, cunoscând-o, am citit cartea cutremurată la anumite pasaje. Fiindcă o aveam în faţa ochilor, râzând cu mine la o friptură şi umezindu-şi buzele cu vin roşu, iar postura ei julită şi vânătă, îngenunchiată printre şirurile kilometrice de viţă de vie, obosită până la sincopă, umilită de neamţ, mă apăsa cumplit.

Citind, eram în vacanţă cu Gabi, cea mai bună prietenă a mea (am mai multe, dar ea CHIAR e cea mai bună!), alături de fiu şi noră. Aşa că volumul s-a mutat din mână în mână, iar noi comentam în Grecia viaţa Deliei. Asta înseamnă să îţi scrii, cinstit până la paroxism, memoriile. Înseamnă să te laşi analizat, privit, să te expui. Curaj de curaj înseamnă, adică.

Iar din această expunere, cartea va arăta frânturi ale fiinţei emigratului român intelectual, ajuns să spele podelele unui patron cu siguranţă mai puţin instruit, mai puţin citit sau frământat de dubii existanţiale, doar născut într-un petic de lume mai inspirat. Patronul care, dacă azi mai trăieşte, sigur se ocupă tot de biznisul lui cu vinul, sporindu-şi averea, nicidecum de scrisul unui roman despre sine, sau psihologia lucrătorilor estici printre strugurii lui. Nu că aş avea ceva contra capitalismului, a biznisului, a averii, nici vorbă. Cred în antreprenoriat. Patron sunt şi eu, la cabinet. Dar sper că dacă, vreodată, un salariat talentat  îşi va scrie memoriile, personajul pe care îl voi întruchipa în carte să fie altul decât neamţul Deliei. După neamţ vor urma spaniolii, zona Cataluniei… ei m-au mai detensionat niţel.

Eram în pat la hotel, pe la ora 14, când citeam revenirea ei în ţară după patru ani de absenţă, acel “acasă” unde ea fusese cineva, şi mi s-au suit perişorii de pe piele, nu fiindcă exagerasem cu plaja… aşadar:

Sârme şi portocali, autor Delia Oltea Rusu, editura Herg Benet!

(PS: despre „Dialoguri fundamentale”, Ion Bădoi va urma. Dialogurile le-am citit tot acolo şi tot adânc pătrunse în mine… Ca un făcut, după cartea Deliei, citeam despre români, românism, valori, adevăruri, eu nepoata a patru bunici şi fiica a doi părinţi basarabeni. Autorii ăştia mi-au făcut-o cu cu cărţile lor, zău aşa!)