Comandă setul AKUTOL, AICI

România e o ţară de rahat, zici? Dar TU eşti România!

„România e o ţară de rahat!”. Spun unii şi alţii, locuitori ai ei, uitând că ei înşişi – însumaţi – sunt România.

A te declara cetăţean perfect şi a privi de sus în jos un neam întreg, este o mare capcană.

Nu. România eşti ȘI TU, uită o secundă mineriada, uită caltaboşul lui Remeş sau poşeta lu` Udrea. Uită-le un minut măcar, apoi vezi ce ai greşit tu însuţi. Nu trebuie să-mi spui, spune-ţi ţie. Fiindcă eu mi-am făcut această introspecţie la bisturiu, nu o dată, să ştii.

-Euuuuu?? Dar eu n-am furat niciodată! NI-CIO-DA-TĂ!

Ba da, ai furat.

Vezi unde, şi schimbă-te.

„Furatul” nu-i numai „prinsul găinii din curtea vecină”, golirea portofelului unui beţiv la crâşmă. Nici numai contractul politic jegos (până la greaţă) pentru asfaltarea drumului tău comunal.

Că EI au furat – unii mai puţin, alţii mai explicit şi vizibil -? Da.

Dar asta nu te opreşte să-şi vezi paiul din ochi.

Hai să-ţi dau exemple.

„Furat” e şi fiecare ban de medic care-ţi intră-n buzunar fără chitanţă. Neimpozitat. E pachetul de vată decontat pentru pansamente pe care tu, angajata spitalului, l-ai folosit la ciclu. Este pensia de boală pentru care ai mituit peste tot, ştiind că nu intri fix în barem. (Eşti bolnav, nu zic nu, dar poate nu chiar de protejat social.) Este chiria pe garsonieră pe care nu ai declarat-o la fisc. Camera pe care ai zugrăvit-o contra cost fără să ai firmă, rochiile pe care le scurtezi la maşina de cusut la bloc, încasând fără chitanţă, meditaţiile pe care le dai fără să fii PFA etc. Indemnizaţia de şomaj pe care o ridici deşi ai avea unde lucra, dar preferi această strategie. Să cotizezi o vreme, apoi să stai relax pe şomaj.

Aşa privit “furtul”, ca principiu, altul decât jaful sau buzunăreala, DA, am furat şi eu. DA, am făcut-o. Și nici nu mă dau fecioară să susţin că n-am s-o mai fac niciodată! Dar măcar mă scutur de păcate şi ÎMI RECUNOSC (din când în când!), îmi recunosc că, practic, asta am făcut în secunda în care am încasat un ban fără bon fiscal. Iar faptul că “ailaltă” face aceeaşi figură cu 10 mii de euro iar eu cu zece lei, nu înseamnă că eu sunt nevinovată. E cumva ca diferenţa dintre a ucide blând, fără durere, sau cu satârul izbit repetat în craniul victimei. TOT CRIMĂ ESTE!

Deci te invit, în rând cu mine, măcar o clipă, să faci la fel. Caută atent. SIGUR vei găsi ceva! Repet, nu mie recunoaşte-mi, ci ţie însuţi în oglindă. UN MINUT SĂ FII SINCER!

Noa şi DUPĂ acest exerciţiu, voi putea continua demersul logic al viitoarelor postări. Altminteri nu.

Aaaaaa şi nu-mi spune că nici să vrei n-ai ce fura, că eşti pensionar octogenar cu 700 de lei pe lună. De exemplu. Nu-i bai că azi nu ai ce! Ai furat când erai la lucru în epoca ceauşistă. Caută adânc de tot şi vei găsi! Un şurub, o catifea, un tacâm de pui, o varză. Că cei de azi te-au dezamăgit, că ţi-au făcut praf cotizările? Asta e partea lor. Noi însă ne referim acuma la partea ta. A mea.

Ne referim la “EU”, nu la „EI”!

Fiindcă EU + EU+ EU= această ţară aflată la buza prăpastiei morale.

Iar EI= radical din (EU+EU+EU), totul la a doua… Pentru cine-şi mai aduce aminte niscai algebră. Și-i încă întreg la cap.

 

 

7 Comments

  1. VICTOR ILINA 11 noiembrie, 2015 at 12:44 pm - Reply

    Cine are curaj sa ridice primul piatra!(daca suntem cinstiti cu noi raman pietrele neatinse)-Bineinteles daca-i intreg la cap.Da’ n-apucam noi ziua in care sa nu ne denigram tara-sunt multi, foarte multi care nu vor sa stie ca noi suntem tara!Frumos mai scrieti doamna!

  2. Valentin 12 septembrie, 2016 at 5:40 pm - Reply

    Asa spun si eu, dar cu mai putin talent. Este, oarecum, o invidie ca eu nu am tot atat de mult ca altii, de unde sa pot fura. Fur cat pot de mult de acolo de unde sunt sau de unde lucrez

  3. Oleg Juncu 12 septembrie, 2016 at 6:37 pm - Reply

    Bravo, Otilia, ești mare!Ai pus punctul cât o pălărie pe i-ul cât un stâlp! Sunt foarte curios câți din cei cu piatra în mână se vor recunoaște în cele scrise de tine. Că am încercat și eu treaba asta într-un cerc în care majoritatea susținea că trăim într-o țară de hoți și tălhari. Și știi ce mi-au răspuns cu multă indignare? Că dacă au „luat” și ei „ceva” n-au făcut altceva decât să-și ia înapoi ce li s-a furat. La observația mea că au „luat” tot de la cei cărora li s-a furat mi-au răspuns furioși că pe ei asta nu-i interesează, n-au decât ceilalți să facă la fel. Bănuiesc că nici nu-și dădeau seama că aplică o logică sofistă de doi bani. Și nu mă mir fiindcă sofismul de relevanță este forte îndrăgit de clasa noastră politică, este la modă!

  4. Levy 12 septembrie, 2016 at 9:23 pm - Reply

    Daca nu in copilarie si tot ai furat o para un mar sau o pruna de la vecini chiar daca aveau si bunicii in gradina…celelalte erau mai dulci…mai bune

  5. scarlat 13 septembrie, 2016 at 6:51 am - Reply

    Niciodata nu voi fi de acord cu generalizarile, cu aritimetica demagogica. ROMANIA este o tara minunata, locuita de o mare diversitate de oameni, care nu seamana intre ei atat de mult incat sa putem spune: Toti romanii sunt hoti! Toti romanii au valorile morale scazute! … etc. Chiar toti ? Chiar toti romanii sunt asa …? In matematica 1+1+1=3, nu zic nu, dar in biologie sigur nu e chiar asa (pentru ca un individ nu seamana cu altul) … nici macar in chimie nu este asa (apare efectul combinativ al substantelor chimice care poate avea efecte mult mai mari decat efectul cumulativ/sumativ)… ASA CA VA ROG SA NU VA MAI LUATI DE ROMANIA !!!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comandă setul AKUTOL, AICI


Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.