Comandă setul AKUTOL, AICI

Râdea ca proasta-n… !

„A râde ca proasta-n pulă”. Mda.

Puţini concetăţeni nu cunosc expresia. Ea excedează, ca notorietate, până şi un: „Ohh viaţa mea/ Oh inima mea/ Oh degeaba cânt/ Tare necăjit mai sînt.” Bate chiar şi-un “şaua să priceapă iapa”, fiindcă asta deja e filozofie, educaţie, morală, mesaj.

Rostim senin “râdea ca proasta-n pulă!”, fără să ne întrebăm la ce se referă afirmația. Convinşi, toţi, că ştim despre ce vorbim. Adică? Adică ce făcea ea, de fapt?

Am inițiat un studiu complex, urmat după toate regulile riguroase ale unei statistici. Voiam să ştiu cum/şi dacă proastele chiar râd în pulă. Subiectul mă fascinase.

Dar rezultatul studiului este unul descurajator.

Nu se poate concluziona nimic! Iată de ce.

43% dintre bărbaţii români n-a văzut niciodată o proastă râzându-le-n pulă, cel puţin pe motivul că o considerau pe cea care le râde-n pulă, inteligentă. Chiar originală.

18% dintre bărbaţii români au văzut rarisim femei propria pulă. Indiferent dacă râdeau, sau nu. Din acest motiv, poate de la emoţia ineditului, ei n-au urmărit dacă ea râde, sau se încruntă. Dacă o face inteligent, sau stupid. Abia de au putut schiţa câteva gemete protocolare:-Ohh ahh daaa daa nu te opri daaa ahhh şi gata, la somnic. Incapabili deci, de analize psihologice ulterioare.

19 % dintre bărbaţii intervievaţi nu fac o diferenţă clară între râs şi plâns, sau între prostia și deşteptăciunea partenerei. Ei n-au fost în stare să deosebească net o femeie proastă râzând, de una deşteaptă plângând. Greu au făcut ei şi diferenţa semantică dintre pulă, pleurotus, plegomazin şi pleoapă, fiindcă la muzica urechii, termenii seamănau fantastic de bine.

11% dintre bărbaţi au reuşit să identifice imediat momentul. YESS! Ei au trăit extatic scena râsului în pulă, dar nu cu femei, ci tot cu bărbaţi.

8% au declarat că recunosc uşor râsul femeii în pulă, dar în a alteia decât a lor.

1% au pufnit în râs la auzul întrebărilor mele din interviu şi m-au băgat în clinci. Obsedată de statistică, mi se părea deja că toată Planeta râde ca proasta-n pulă. Deci că problema sunt doar eu.

Din acest motiv am abandonat studiul, fiindcă el nu îmi aduce niciun indiciu, nicio concluzie fermă. Eu, femeie. Femeie care râde mult. Și des.

Atunci, am trecut la soluţii de avarie. Adică evit componentele sintagmei. Asta, ca să nu zică lumea că-s proastă grămadă.

Completare.

Toate femeile intervievate, fără excepţie, au recunoscut că sunt informate, că ştiu perfect despre ce e vorba, dar au făcut referiri la o vecină, o cumnată, o şefă, o coleagă de partid, sau o prietenă. Niciuna la sine. Toate cu o mină serioasă, niciuna râzând. Niciuna în…

Până şi eu tastez acest text cu o moacă sobră! Mi-a încremenit chipul, de frica oprobriului public.

By Published On: 25 noiembrie, 2015Categories: POVESTILE OTILIEI0 Comments on Râdea ca proasta-n… !

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comandă setul AKUTOL, AICI


Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.