Prostia e versatilă!
Vă par inteligentă, nu?
Las de-o parte modestia, batalioane de oameni mi-or tot băgat în cap că-s fată deşteaptă. Mda… fiindcă le zic bine. DAR!!
Hai să analizăm realitatea. Concretul, live-ul, nu blogul.
Sub biroul meu există un triplu, în care-i băgat şi calculatorul, un triplu cu buton on/off. Am dat cu piciorul pe off de ZECE ori, restartând apoi, înjurând că n-am salvat şi că am pierdut text, până ce m-am prins că n-ar strica să mut triplul acela, astfel încât butonul on/off să nu intre sub incidenţa piciorului meu.
Adică juma de an mi-a trebuit să pricep o chestie pe care orice bou ar pricepe-o în zece minute. Apoi să iau decizii şi să fac transformări, pe care orice vită le făcea după prima cădere de curent.
Deci???
Prostia e atât de parşivă! Se ascunde diabolic „printre inteligenţă”.
Iar eu îi mai trag un poem mişto, de nici dracu` nu află cât pot fi de tâmpită, dacă mă cunoşti pe bunelea.
Toti patim din astea, eu apasam butonul de on/off de la calculator cu genunchiul.
:) ‘tu-i mama lui de buton on-off… Tot desteapta ramai, ca macar ai recunoscut asta. :)
Ce ne facem cu mine, care las aproape totul pe ultima suta de metri? Adecatelea si stiu si pot, dar sa ma pici cu ceara de-oi muta si eu triplu’…