Comandă setul AKUTOL, AICI
POVESTE CU PĂRINȚI PILANGII ȘI MĂTUȘI NEFUTUTE
Unde ne aflăm în 2015? Și nu numai cu sistemul sanitar. Cu toate!
Noi – votanţii români – suntem în postura unor copii semiabandonaţi, analfabeţi, fără hrană, cu mucii până la brâu, cu pamperşi chiar la 14 ani, în loc să fim învăţaţi de mici cum să facem piş la budă. Părinţii noştri: pilangii incurabili. Adică oamenii politici. Ei fie lucrează cu ziua, apoi cumpără votcă plus ţigări din ciubucuri, fie jefuiesc periodic nişte vile. Dar nici când jefuiesc, nu le aduc acasă copiilor salam – unt – dulceaţă şi franzelă! Toacă ei toată prada.
Noi, mucoşii, plângem la geam (adică solicităm presa!). Iar nişte mătuşi – fete bătrâne nefutute sau futute stângaci (organismele de control) vin periodic, parfumate ieftin şi excesiv coafate şi ne trag câte o bătaie fiindcă nu cităm cursiv din Kant sau Hegel. Nu-i bai că puţim a piş şi caca-n pamperşi! Nu-i bai. Ele, mătuşile nefutute, ne cer să ştim fragmente din filosofia greacă, fiindcă au aflat că aşa se educă azi copiii prin Europa sau prin State.
Iar noi, copiii împuţiţi, ne-am prins că nu putem nici schimba părinţii de pe azi pe mâine, nici nu putem otrăvi mătuşile – plătite deseori de părinţi, ele însele analfabete. Başca am aflat că plângem la geam degeaba.
Atunci – zic eu – să ne aşezăm în cerc pe iarbă şi să încercăm deocamdată să ne spălăm singuri la râu, că asta nu costă. Să renunţăm la pamperşi odată cu adolescenţa, (se poate face caca şi după copac, nu doar în chiloţi, te ştergi cu frunză, iacă). Apoi să-nvăţăm să adunăm din mărul de la drum ceva hrană etc. S-o luăm brutal de jos în sus, fiecare copil din căsuţa lui.
Știu că nu putem ucide părinţii şi mătuşile, dar putem măcar să ne apărăm de bătăi şi să ne spălăm la fund şi să îmbucăm ceva. Asta în loc să ne legănăm singuri în pătuţ, din lipsa afecţiunii…
Iar să sperăm senin că părinţii adoptivi de mâine vor fi ăia bunii (următoarea guvernare)… aiurea, no chance.
Draga Crenguta,
Cititorul mediu informat, are putere de analiza si sinteza spre a discerne cand e rau si cand e bine!
Cetitorul traditional, uraste sa-i arati cat e de neinformat.
Necititorul nu exista pe Internet.
Pare dulce limba neaose, traditionala chiar si plina de extravagante ligvistice dar te asigur ca semidoctii te judeca pentru libertatile verbale.
Daca vrei, te provoc la o intrecere dreapta, dura, minereasca cu judecati vizibile din gaurita luminitei de la capatul tunelului.
Sper insa ca nu m-am inselat cand am simtit spiritul tandru , timid si drept?
Noroc Bun !
Dragă cititorule,
Prenumele meu e Otilia, nu Crenguța. Otilia Țigănaș.
Libertățile verbale nu numai că mi le permit, chiar mai mult, ele aparțin artileriei ușoare a stilului meu scris/vorbit. Mai ales că-mi limitez tirul libertăților la doze rarisime și scurte.
Volumul meu de proză, „Femeia cu șapte pălării”, de exemplu, nu conține NICIUN cuvânt cu P și F… (nu le dezvolt, ca să nu roșești). Volumele mele de poezii, nici atâta.
În schimb, postările pe blog și pe FB vor conține uneori cuvinte cu F și P.
Ce se poate face? Să-mi reții semnătura și să-mi ignori postările, căutând alți autori, pe gustul tău.
Ce NU se poate face? Să mă înveți să scriu. Chiar protejându-mă părintește. Fiindcă scriu mult, de mult, nu-s nici novice și nici debutant, am un stil format și nu accept sfaturi. Nu atunci când nu le solicit și nu de la oricine. Nici războaie minerești nu accept.
În arena bloggerilor eu sunt un ofertant. Nu adversar, dar nici coechipier la dublu mixt, pe texte cu doi autori. Este take it or leave it.
Accept însă dialogul argumentat pe idei și principii.
Sunt convinsă că ai fost bine intenționat.
De aceea, sper totuși să mă citești și de-acuma încolo, zâmbind tolerant când dai peste o pulă în textele mele. Vor fi pule foarte rare, dar vor fi.
Tu citește restul cuvintelor, vezi dacă-ți place mesajul și evită să-mi dai lecții de scriere. Ș-a hi bine.