Penisul şi vaginul nu-s înjurături! Și nici „prostii”.

Religia și educația sexuală la școală

Mdea… aşadar, una dintre frământările cumplite ale sistemului de învăţământ, dilema vieţii noastre, este cum/dacă/ şi câtă religie să le oferim copiilor în şcoli.

Iar în paralel, pentru ca balanţa sufletului să n-o ia razna total: cum/dacă/şi cât să le dezvăluim noţiuni despre sex.

Apoi urmează o bătaie de câmpi delicioasă, la toate nivelurile. Doar bieţii copii par relaxaţi şi aşteaptă ofertele noastre “adult asumate”.

Iată opinia mea DESPRE RELIGIA ÎN ȘCOLI

În locul religiei ortodoxe, sau catolice, sau care-o fi, aş opta pentru cursuri de istorie a religiilor. Pregătite şi adaptate vârstei ascultătorilor. (M-ar tenta şi pe mine să particip la astfel de cursuri, desigur rostite de lectori intens alfabetizaţi). Simt acut lipsa istoriei religiilor la şcolile pe care le-am absolvit.

Deci cred că-i benefic să informăm corect copiii!

Să ştie, să afle şi să iasă puţin în afara poveţelor bunicii, auzind de la şcoală “poveţe extinse”. Iar pe măsură ce se maturizează, să-i dăm copilului şansa să se gândească, să aleagă, să analizeze, să înţeleagă unde-i el situat în raport cu divinitatea, biserica, ritul, rugăciunea. A-l aşeza, obligat, înaintea unei singure felii umane din “pâinea Dumnezeu-om” – felia mâncată de părinţi, bunici şi doamna de la şcoală, este ca şi cum te-ai aştepta să facă integrale, fără aritmetică şi algebră dinainte însuşite.

Nu comentez mesajul didactic din manuale, cel cu pilde despre Marinel călcat de maşină prin pedeapsă celestă, fiindcă n-a ascultat-o pe mama la micul dejun. Nu mă refer la aberaţii. Nu mă refer nici la “instituţia religiei” ca factor de putere într-o societate, oricare ar fi ea. Trib canibal să fie! Îşi are ritualul lui, prin care se raportează la Forţa Divină Universală şi care ritual îi ţine pe membri împreună. Nu le comentez pe astea. Mă refer strict la crezul individual, la creierul şi sinapsele crude ale copiilor. Mă refer la individ cu sine, (chiar eu cu mine, azi!), nu la suma indivizilor care îi dau (sau nu) forţă socială unei biserici.

Acu, opinia MEA despre EDUCAȚIA SEXUALĂ în şcoli.

Sper ca trecerea să nu vă pară brutală, dar n-aveam de ce să mai bat apa-n piuă la subiectul precedent.

Hai să nici nu-i spunem musai “educaţie sexuală”, hai s-o numim „educaţie de elementar bun simţ”. Normal că n-o să exersăm cu copiii de clasa a treia sexul oral, pe mulaje de ghips! (Coşmarul părinţilor sceptici, adică.) Să fim serioşi, nu asta-i intenţia. Problema se pune a nu-l lăsa pe adolescent să iasă-n viaţă fără să afle DE LA DASCĂLII săi SPECIALIZAȚI, că poţi face cu puţele şi altceva decât pişu. Nu să afle singuri, târziu și prost. Și nici abrupt, şocant, de la Vasilică – pionierul masturbator. Să afle despre metodele contraceptive, igiena organelor genitale, menstră, igienă sexuală, sarcină, riscuri, tot. Calm. Mesaj progresiv, potrivit vârstei. Transmis corect, dar nu şocant. Explicit, dar nu vulgar. Nostim, dar nu caraghios. Cald, dar nu ca îndemn spre „păcate”.

Se poate, sunt convinsă!

Nu-i normal ca, în numele tradiţiei strămoşeşti, să continui să te comporţi gen sălbaticii din junglă care dansează goi la foc, convinşi că aşa rămân „gravizi”.

N-ai nici un motiv să nu vorbeşti deschis – dar atent şi echilibrat -, despre lucruri pe care le facem TOȚI. Să rosteşti “penis” cu mâna la gură, râzând ca proasta-n-trânsul. Sau să crezi că un clitoris e pus acolo ca să faci pişu cu el.

Sau să alăptezi deja, confundând găurile şi nefiindu-ţi clar pe unde ies sau intră dinjosul tău „materiile amorfe”. Totul ca o garanţie că eşti „femeie serioasă, nu curvă”.

În concluzie:

n-avem nici un drept să perpetuăm ignoranţa păguboasă, declanşatoare uneori de drame sociale, sentimentale, fiindcă aşa făcea mama sau bunica. Ele n-aveau nici TV plasmă, nici smartphone.

Iar penisul şi vaginul nu sunt “prostii”, sunt lucruri grave şi serioase, o ştim cu toţii, deşi „din gură” spunem altceva. Sau nu zicem nimic, de ruşine. Nici sarcina sau contracepţia nu-s “înjurături”.

Cât despre roşit până la urechi… chiar avem multe alte declicuri decât actul sexual.

Eu roşesc privind emisiuni politice la TV, ascultând platforme de guvern. Ohh! Am atâtea momente numa` bune pentru roşit, scuturându-mă inclusiv pe mine, încât la auzul unui „penis” sunt cu obrazul talpă. Nice roşesc, nice mă albesc. Îl zic firesc.

Dar mai bine citeşte această poezie, ca să nu ne despărţim certaţi