Pastel jilav

Mă scurgi prin miresme de ploaie în vară.

Eu sorb din torente uitând că sunt nudă

În păr am şiroaie de salcie udă

Femeie-s a zecea sutime de oară.

Fonfăt de carne sunt fese de-a valma,

Un ropot de cai prostcrescuţi ni-i sărutul

Uit cacealmaua, îmi uit şi trecutul,

Râd cum amestec genunchiul cu palma.

Când jilavul străzii îmi pare pastel,

Semnalul chemării revine de ştire

Şi cad în păcate cu tine, la fel,

De ore, de lume, aceeaşi trăire.

Azi ştiu că această cascadă eşti tu.

Al câtelea TU mi te-ntâmpli în vine?

Deşi te accept doar născut-mort în mine,

Oftez şi repet muiereşte: DA. NU.