Partida de vânătoare cu medici români- la evaluarea trofeelor

Medicul român este un animal hăituit.

În cea mai mare parte a existenţei lui profesionale, medicul  fuge prin pădure, cu hăitaşii suflându-i în ceafă. Undeva, din depărtare, se aud strigătele vânătorilor şi lătratul agresiv al dulăilor. Deseori, urmăritorii reuşesc să se apropie, hăuliturile par a fi chiar lângă doctor, dar medicul cameleonic reuşeşte să se mai îndepărteze o dată. Pădurea i-a antrenat simţurile sălbatice. De aceea scapă, folosindu-şi mai ales viteza gambelor. Alteori, el îşi declanşează (intuitiv) resortul isteţimii native şi atunci iese de pe poteca aparent confortabilă şi se pierde pentru scurtă vreme printre tufişuri.

E lucru ştiut că, în codru, ca să nu fii ucis, trebuie să ucizi! Dar medicul  a jurat, pare-se, deci va fi nevoit să trişeze regulile.

Doctorului i-e sete, alergarea a început să-l obosească, ar dori să se oprească puţin ca să-şi tragă sufletul, să se mai răcorească cu o gură de apă din ploscă, dar o pauză i-ar putea fi fatală.

Adevărul exact despre gonaci şi medicul hăituit, îl ştiu doar protagoniştii! Dar nici  ei nu ştiu tot. Ei cunosc, „de pe surse”,  doar sectorul în care se aleargă disperat. N-au habar cine aşteaptă cu puşca la ochi, afară, undeva la liziera pădurii. Ohhh… dar ei nici măcar nu cunosc capătul pădurii! Printre doctorii români hăituiţi, s-a coagulat cumva-cumva cohorta medicilor de familie. Restul se ascund, asudaţi, în grupuri mai mici.

De obosiţi ce sunt, medicii de familie nu se vor aduna niciodată TOȚI într-un luminiş deşi, dacă s-ar proteja aşa, aşezaţi spate-n spate, lovind ritmic scuturile cu bastoane de cauciuc, ar deruta iremediabil gonacii. Ar cuceri timpi preţioşi de repliere. Și poate ar deveni dulăi.

Din păcate, deocamdată, doctorii români nu vor putea lucra în afara pădurii. În afara partidei de vânătoare. Este „sau-sau”! Dacă nu în afara pădurii, ei pot lucra, însă, în afara ţării. Dar şi pentru această decizie le trebuie o pauză ca  să-şi poată face bagajele.

Medicii de familie hărţuiţi nu sunt identici. Nici vulpile nu-s identice! Există exemplare de soi, exemplare tinere şi entuziaste, exemplare cotropite de vârstă şi lipsa antrenamentului, există exemplare flămânde, sau indivizi care pot fi ţinuţi pe lângă casa omului fără nici un risc.

Doar maeştrii de ceremonii sunt identici! Traşi la indigo.

În afara pădurii, pe betonul oraşelor, oameni care n-au păşit niciodată pe acele poteci, (nici hăitaşi, nici doctori urmăriţi, nici organizatori ai vânătorii), scriu doct despre toate acestea. Presa. Povestesc despre frumuseţea partidei, despre profunzimea naturii, iar cumpărătorul serviciilor medicale, comandă la Mall hălci din medicii-trofeu fără E-uri.

O vânzătoare tânără, astăzi sănătoasă, scanează codul de bare de pe pachetul cu bucăți de doctor român, ambalează amabil, cu un zâmbet profesional, conţinutul coşului pentru cumpărături. Soţii Popescu se îndreaptă spre portbagajul maşinii parcate corect la intrarea in Mall, iar domnul aşează meticulos pachetele cu doctori pe un nailon, ca să nu se scurgă sânge. Nu-i plac petele, mizeria şi dezordinea. Domnul Popescu e un tip meticulos.

Doamna evaluează din priviri portbagajul:

-Gicule, astea toate ar trebui să ne ţină până la chenzină! Știi ce mă gândesc? N-ar fi mai bine să ne băgăm într-o nouă rată la bancă şi să cumpărăm doi-trei doctori vii?