Paiul din ochiul meu amendat este bârna din ochiul care ucide!

După cum ştiţi, am un cabinet medical rural, supus – ca orice firmă – legilor ţării.

E o firmă mică, un angajat cu normă întreagă, plus un angajat ½ normă.

Lucrez cu programare, locuiesc aici, deci la mine-n sala de aşteptare nu se adună niciodată mai mult de cinci oameni. Ei intră-n clădire printr-un holişor, direct din stradă.

Mai e cabinetul meu, în care pot fi cel mult eu plus un bolnav, plus un aparţinător şi care incintă, la rându-i, comunică cu exteriorul printr-o altă uşă.

Nu mă poţi aşeza pe acelaşi palier cu Spitalul Clinic Judeţean Arad şi nici cu nuşcare club cu scenă şi spactacole pirotehnice.

Legile cărora ar trebui să mă supun, însă, sunt aceleaşi. Deprimant de multe, alambicate, costisitoare pentru antreprenor.

Începând cu a trata scriptic cele cinci seringi folosite pe zi ca şi cum ar fi cadavre din morgă sau membre amputate sau avortoni, continuând cu a-mi afişa acelaşi plan de evacuare în caz de incendii, ca la spital.

Între timp însă, (chit că nicio lege nu mă obligă), eu consider că mult peste planul ăla de evacuare (inutil la mine) e securitatea  la boli transmisibile şi igiena, deci utilizez, chiar la ţară fiind, cearşafuri unifolosibile pe canapea, pahare unifolosibile în sala de aşteptare, apă plată pentru setoşi într-o comunitate unde se bea din fântână etc. Șmotruiesc cu mâna mea câte-un colţ de gresie care-mi pare prăfos, atunci când îl observ. Lupt cot la cot cu tăt satul ca să ucid singurul şoarece pe an, rătăcit doar el ştie cum toamna-n cabinet, şi asta fără dosare din lege sau cotizaţii la firme de deratizare.

Deci am responsabilitatea beneficiarului serviciilor mele. Fac să fie mulţumit, lipsit de riscuri, să aibă confort termic, să nu stea cu orele la uşa mea, colţar comod când aşteaptă, să nu-l mânce şobolanii etc.

Orice control ar trebui, cel puţin în prima fază, să mă îndrume, să mă consilieze la îmbunătăţiri, dacă-i cazul. Să le gândim, îmbunătăţirile, în contextul firmei mele minuscule şi evident binevoitoare.

Nu nod în papură şi smuls banii pe amenzi cu japca! Ci adaptarea legilor generale la nevoile particulare. Fiecare unitate îşi are specificul ei.

ACESTA e mesajul meu. Că „paiul din ochiul meu” aducător de bani la amenzi, e în detrimentul „bârnei din ochiul” firmelor care pot să ucidă.