Pacientul român. Monolog la scena deschisă

Din volumul Femeia cu şapte pălării,

Pacientul român. Monolog la scena deschisă

Pacientul român intră în cabinetul medicului de familie. I se poate citi respectul în priviri. Are o vârstă, azi-mâine va ieşi la pensie, dar respectul adânc pentru halatul alb nu l-a părăsit niciodată! Deşi e miezul zilei, pacientul este îmbrăcat într-o pijama atent călcată, are papuci de casă noi, ţine într-o mână o hârtie, pe umăr o geantă sport, iar în cealaltă mână, o sacoşă voluminoasă.

– Bună ziua, domnule doctor! Vă rog să nu vă enervaţi, deşi aţi fi îndreptăţit să o faceţi. Știu că aveţi multe de consemnat pentru eventualele controale şi că sunteţi ocupat permanent cu tainele calculatorului, de când sistemul sanitar s-a informatizat. Era şi cazul! Dar eu sunt total pregătit, nu vă voi răpi nimic din timpul alocat raportărilor la Casa de Asigurări şi la Direcţia Sanitară! Iată, aici mi-am completat singur trimiterea către chirurgie, gata codificată, am pus toate bifele, dumneavoastră trebuie doar s-o semnaţi. Am apendicită subacută, mi-am căutat pe Google simptomele, iar apoi mi-am făcut singur, contracost, examenul de urină, leucocitele şi „vesehaşul”. Oricum, laboratoarele nu mai aveau fonduri, de aceea nu am dorit să deranjez inutil pe nimeni. E de inţeles. Este recesiune. Văzând că leucocitele sunt foarte mari, am căutat din nou pe Google şi mi-am fixat diagnosticul cert – apendicită subacută. Mi-am pregătit aici (arată geanta mare) tot necesarul pentru operatie: mănuşi chirurgicale, tampoane, iod, spirt, bisturiu, ace, catgut, pense, foarfeci, vată, depărtătoare, electrocauter, lămpi scialitice. Nu cred să fi omis ceva, am inclusiv un generator pe benzină în caz că se opreşte curentul în timpul operaţiei. Nu-i imposibil, totul e ca spitalul să fi achitat facturile la timp!

Studiind pe internet, am considerat că cea mai potrivită anestezie în cazul meu ar fi cea rahidiană, de aceea am pregătit aici (arată geanta de pe umăr) tot necesarul pentru anestezist! Dar nu-ţi aduce ziua ce-ţi poate aduce ceasul! În caz că voi decide, acolo pe loc, că anestezia generala ar fi mai potrivită, am pregătit un compartiment şi în acest sens. Aici, îşi loveşte el buzunarul, am toată medicaţia postoperatorie: analgezice, antiinflamatorii, sedative, dar şi cea preoperatorie. Este lucru ştiut că spitalele nu au fonduri. Cum să le şi aibă, la aşa o criză devastatoare? Pentru a-mi diminua stresul preoperator, am pregătit şi un CD cu vorbe calde de îmbărbătare, pe care să le ascult repetat, chiar înainte de a intra la operaţie. Vorbele de îmbărbătare le-a rostit soţia, s-a înregistrat singură, sărmana, ştiind că vocea ei blândă îmi face mult bine. Mă iubeşte mult!

Pacientul român cu apendicită subacută zâmbeşte mucalit:

– Nu-i pot pretinde întreg personalului din sistem să îmi devină soţie, nu? Ar fi culmea! Sunt monogam.

Vă rog, aşadar, să semnaţi trimiterea pe care mi-am făcut-o, fără nicio grijă pentru mine, fiindcă am pregătit totul extrem de minuţios. Afară, în maşină, mă aşteaptă şi un chirurg personal, de rezervă, în caz că cel de la stat va fi prea ocupat sau prea copleşit de criză. Nu m-aş supăra, de ce să mă supăr? Sunt om de înţeles!

Ah, încă ceva, nu vă faceţi probleme! Simt în privirea dumneavoastră panică! Nu-i de ce, n-am tulburări de coagulare, mi-am făcut pentru orice eventualitate timpul de sângerare şi timpul de coagulare, ca să nu merg la spital ca de la casă pustie, aşa cum fac mulţi alţii. Mi-am măsurat tensiunea, pulsul şi temperatura, pot fi operat fără griji!

Semnaţi vă rog rapid! Mă doare tot mai tare, apendicita se poate transforma oricând din subacută în acută şi, Doamne păzeste! ar deveni urgenţă şi ar trebui să fug direct la spital, fără să mai trec pe la finanţe şi de acolo la Casa de Asigurări. Or azi e ultima zi de plată a contribuţiei pe luna în curs şi nu doresc în ruptul capului să întârzii, ştiind că doar “cotizând uniţi, avem putere”!

Medicul de familie aplică parafa şi semnează, înainte să leşine…

Pacientul român îl ajută să-şi revină, ştie multe despre măsurile de prim ajutor, de când s-a pregătit temeinic pentru testul grilă la examenul pentru carnet de şofer categoria B. A luat testul, deşi priorităţile în intersecţii nu îi sunt clare nici astăzi, şi nici trecerea la nivel cu calea ferată. În schimb, primul ajutor îl ştie ca pe apă. A fost cel mai important capitol! I-a plăcut mult partea medicală şi capitolul despre ecologia din trafic. Le-a învăţat din suflet! Totodată, a memorat punctele de penalizare la toate contravenţiile. A făcut-o ambiţios, aşa cum e el. I-a picat, din fericire, tocmai testul cu diferenţa dintre stopul cardiac şi stopul respirator. Le visează şi noaptea, atunci când e sănătos! În intersecţii se uită atent ce fac ceilalţi şi se descurcă el până la urmă. Oameni suntem! Dar fără ecologie unde va ajunge această planetă?

–  Mulţumesc, mulţumesc că aţi fost atât de tolerant şi de răbdător cu mine! Vă rog încă o dată să mă scuzaţi că v-am reţinut, ştiu că aveţi dreptul numai 15 minute cu un pacient, iar pe mine m-a luat gura cu tot felul de detalii care n-au cum să vă intereseze. Vai cum mai flecăresc unii pacienţi vrute şi nevrute, răpind din timpul doctorilor!

Apoi, pacientul român fuge până afară, lăsând sacoşele în cabinet şi revine cu un coş cu 10 pachete-cadou identice. Scoate din coş unul şi îl pune pe birou:

– Primiţi această mică atenţie din partea mea. S-o numim coplată. Restul sunt pentru spital! Dar… domnule doctor, vă văd cam palid, v-aţi făcut o hemogramă recentă? Am aici totul pregătit…