PĂCATUL E O TREABĂ DE SOFT

DIN VOLUMUL FEMEIA CU ȘAPTE PĂLĂRII

PĂCATUL E O TREABĂ DE SOFT!

 

 

Preotul şade la birou, în faţa unui monitor mare, color, extraplat. Alături scanner, imprimantă, boxe, webcam. Căşti în urechi. Țăranul bate timid la uşă şi intră la spovedanie.

– Buna ziua, Ioane. Poftim, poftim, nu te sfii! Dar poţi să intri cu soţia! Spovedania, la mine, are deja alte dimensiuni. În primul rând, am tehnicizat-o la ultimul răcnet, în al doilea rând, o interpretez ca fiind publică.

– Doamne apără, părinte, cum să fie publică?

– Eh vezi? Este o altă noutate pe care am adus-o eu în domeniu. De ce ai fi mai sincer cu Dumnezeu, decât cu aproapele tău? Dacă ai ceva de zis lui Domnu’, ar trebui să audă şi soţia, pentru ca iertarea să fie completă.

– Mă rog, de fapt nu am nimic să-i ascund muierii!

– Atunci cu atât mai bine. Să intre şi dânsa.

– Sărumâna părinte. Eu nu doresc să deranjez şi nici nu vreau să fiu indiscretă. L-am secondat pe Ioanea până aici, că el îi mai timid, iar eu am mai multe clase. Are coşmaruri şi vorbeşte singur toată noaptea, din cauza păcatelor care îl apasă. 

Preotul începe să tasteze încruntat şi concentrat ceva, apoi zâmbeşte cald din nou:

-Spune, Ioane, spune ce te apasă pe inimă, în afară de colesterol! Mai şi glumim, nu? Spune, deci. Ai preacurvit? Hai, apladează tot!

– Doamne apără, părinte! Doamne, nu mă lăsa la rău! Eu de-abia mai apuc să preacurvesc cu soţia, la cât mi-s de obosit şi la câte răţi avem la bancă!

Soţia intervine:

– Are dreptate, el e sincer! Da’ bine că mai trage măcar la coasă, ca pe vremuri. La curvuşaguri, le-o cam trecut deja vremea, din păcate. Chiar mi-e dor.

– Înţeleg. Atunci ai minţit, Ioane?

– Și da şi nu… vedeţi, părinte, nu-i chiar aşa de simplu!

– Ba facem noi să fie simplu…nu te sfii, Ioane… hmmm…„şi da şi nu“, zici!   Atunci eu aplic un indice de corecţie pentru ezitare. Ai furat?

– Pai tot aşa, şi da şi nu!

– Ioane, exagerezi! Nu mai pot aplica indicele, că a doua oară softul te dă nesincer, sau dă cu error. Prin urmare, ai furat, sau n-ai furat?

– Pai…nici am minţit, nici am furat, dar am eludat şi am fraudat. Cum să le zic la astea?

– Mda. Nu are bifă pentru acestea. Nu-mi permite să merg mai departe, mă aduce la fişierul iniţial. Softul e nou şi e conceput pe păcatele clasice. Dar firma de softişti este profi, mi-a promis că va face corecţiile necesare, din mers. Rămâi surprins câte păcate încă nedefinite în Biblie pot comite oamenii! Spune, cum ai eludat şi fraudat?

– Păi cum. Casă de marcat, nu am. PFA nu mi-am declarat. Știam. Asudam până-n tălpi, ori de câte ori îmi aminteam că-s în afara legii. Tata se învârte în mormânt, sărmanul, dacă mă vede de sus ce fac. Era un om atât de corect! Cu toate acestea, de dragul familiei, am vândut la piaţă doi saci de cartofi, fără să-mi declar nicăieri veniturile ilicite.

– Doi saci zici. Cartofi albi sau roşii?

– Albi

Preotul consemnează atent.

-Saci de 50, sau de 70 de kilograme?

-De 50.

– E prima abatere?

– În anul ăsta, da.

– Ca norocul, fiindcă softul nu e pregătit pentru evidenţe anterioare! Atât, Ioane?

– Bine ar fi să fie atât! Pentru atâta, poate mă iertam singur. Dar e mai rău. Am vândut piersici, în piaţă, cu kilogramele. Avem doi piersici minunaţi în grădină. Nu deţineam cântar electronic, iar de factură pentru intrare în stoc, nici vorbă! Soacra şi ea…

-Stai, Ioane! Nu te grăbi! Să fim riguroşi! Soacra să vină separat la mine, că-i deschid şi ei fişier. Deci: câte kilograme de piersici ai vândut?

-Cam 30!

– Ioane, fără „cam “. Aici te adresezi Domnului! Concret. Câte?

– Treizeci. Să fie treizeci.

Soţia intervine:

– Peste patruzeci, Ionică!

– Doamnă, deocamdată sunteţi observator! Nu încurcaţi socotelile, vă vine rândul imediat. N-am să consemnez intervenţia dumneavoastră! Coapte?

– Coapte ce?

– Păi piersicile eludate!

– Da, numa’ bune de compot. Preotul face deja cercuri largi cu mouse-ul pe mousepad, ca un fel de balet creştin.

– Alte păcate?

Ionică oftează adânc, îşi coboară ochii ruşinaţi în pământ şi răspunde din adâncul fiinţei lui măcinate de vinovăţie:

– Mai am. Nici nu le mai ţin şirul! Noi, păctoşii de noi, cam tot satul eludăm, deseori în cerc. Ne vindem unul altuia mărfuri nedeclarate. M-am tot gândit cum vine treaba şi mi-am dat seama că m-am născut şi trăiesc într-un sat de hoţi ordinari. Mi-e silă de mine şi nu mai ştiu cum să fac. Aş vrea să mor de moarte bună, că altfel mor de ruşine!

Soţia, speriată, intervine din nou: 

– Linişteşte-te, Ionică… Ia o Nitroglicerină sub limba şi un Extraveral. Of, aşa face el întotdeauna, că-i prost de bun şi de cinstit, părinte. De câteva zile, când şi-a dat seama de adevăr, în ce sat trăieste, plânge…plânge ca un copil. Crede că din satul nostru a pornit criza mondială. Toţi vând câte ceva în piaţă, fără să declare nimic, apoi îşi prestează servicii unul altuia fără să completeze registrul legal pentru zilieri. Nu virează niciun ban statului! Asta de ani de zile! Și-atunci ne mirăm că s-a ajuns la fundul sacului şi că ţăranii n-au pensii! De unde?

Ionică are deja palpitaţii, ascultând analiza economică a soţiei. E atât de pricepută la toate! Speriat de starea sănătăţii enoriaşului din ce în ce mai palid, părintele îl calmează:

-Ioane, linişteşte-te. Lasă pacea să-ţi pătrundă în suflet. Eu nu pot evalua toate păcatele satului. Hai să clarificam lucrurile! Șterge-ţi lacrimile, ia medicamentele, roagă-te fierbinte şi ai un pic de răbdare.

Preotul apasă diverse butoane şi începe să printeze un teanc gros de hârtii. Le prinde cu o capsă, sigur pe sine, apoi le trage într-o folie transparentă.

– Iată, aici, dosarul tău ecumenic, dar finalul dă, ciudat, „mailer daemon-failure notice”. Aşa că nu te pot ierta, dar nici nu te pot acuza de păcate! E în coadă de peşte, dacă mă înţelegi. Du-ţi viaţa în continuare, ca şi până acuma, până ce softul îşi va lărgi gama păcatelor clasice. Atunci vei putea să îţi depui la mine fişa de autoimpunere parohială. Cât despre criza mondială, între noi fie vorba, nu cred să fi pornit de la tine, Ioane, dar am să mă gândesc serios la asta şi am să caut soluţii, prin dialog şi consens. Bine măcar că preacurveşti rar. Apropo! Noi nu avem piersici şi preoteasa ar putea să facă un compot minunat… până mai dă cu „mailer daemon”.

– Vă aduc, părinte, cu drag, cum nu v-aş aduce! Dar lămuriţi-mă atunci: sunt păcătos, sau nu?

– Pe softul acesta, nu! Păcatul a devenit o treabă de soft, deci calculatorul decide. Ca peste tot, de altfel, la instituţiile deconcentrate. Softul nu bate cu păcatul, păcatul nu bate cu încasarea şi nici încasarea nu bate cu decizia ecumenică de impunere. Nimic nu bate cu nimic, dar ne ia ceva timp ca să aflăm. Totul e să nu ne consumăm, Ioane, nu ai pretenţia să fii calculator, nu?

– Nu mă lăsa la păcate, părinte, cum să fiu calculator?

Și iată cum, într-o înşiruire logică fără cusur, sfârşită cu o axiomă – „nimic nu bate cu nimic”, preotul informatizat demontează mitul fiscal. Fără să vrea. A fost subiectul tezei lui de doctorat, pornise de la păcatele biblice, dar logica îţi joacă feste uneori, ca şi în bancul în care un personaj demonstrează, din aproape în aproape, că e propriul lui bunic. Și totuşi, este posibil ca ultimele noutăţi legislative româneşti din domeniul fiscal, să fi pornit chiar de la premisele acestui preot. Mai ştii? După rezultate, este foarte posibil!

 -Florică, vezi că în căruţă mai avem o lădiţă de piersici frumoase, încă neeludate. Ia adă-le lu’ dom’ părinte, că face dânsul să fie bine la compiutere! Nu vezi că dânsul a reuşit să ne scoată pă eror? Dumnezeu să-l ţie sănătos!

Lupta autorităţilor cu fraudele intră pe ultima sută de metri, recesiunea e tot mai palidă, iar gunoiul lăsat de dosul cailor parcaţi în faţa biroului informatic de spovedanie este simbolul norocului mondial. Ce vrem mai mult? Ce nu-i bine?