Otita, durerea de ureche la copil
Destui copii au, la un moment dat, durere de ureche. Primesc diagnosticul de otită, rostit așa simplu sau, în funcție de caz, mai elaborat gen otită medie catarală, otită medie congestivă, otită supurată, otită externă etc.
Am remarcat că pe părinți îi sperie cuvântul otită mai mult chiar decât legendarul “roșu în gât”.
Și din acest motiv vă explic două-trei lucruri elementare pe subiect.
Nasul, urechile și gâtul comunică între ele prin canale fine, nici una nu-i izolată cu uși ferecate, așa cum se poate izola un dormitor de restul casei. Din acest motiv, atunci când un virus respirator pătrunde, el va bâzâi, va irita, va îmbolnăvi toate mucoasele, atât cât e lăsat de mecanismele proprii de apărare. Și va izbi acolo unde, din diverse motive (sau chiar fără motiv) zona e mai vulnerabilă sau/și mai puțin protejată natural.
Otita e un diagnostic medical, n-ați uitat sufixul -ITĂ!
-ITĂ=inflamația a ceva, a unui sector al corpului: amigdalită, otită, apendicită, sinuzită, bronșită etc.
Otalgia: ALGIE=durere, iar OTALGIE=durere de ureche. Acest cuvânt cu sonoritate științifică exprimă ceva ce tu știai deja de acasă: că pe copilul tău îl doare o ureche.
Otita/durerea de ureche nu-i mai gravă, nici mai periculoasă decât durerea în gât, nasul înfundat (rinita), sau alte asemena, în schimb e grea pentru copil, fiindcă DOARE. De aceea este el agitat. Îl doare.
Majoritatea otitelor (Recapitulăm!! Am spus majoritatea, nu toate. Mă refer, ca de obicei, la ceea ce este cel mai probabil statistic, nu la cazuri izolate, dramatice.), deci majoritatea otitelor copiilor, peste 90% sunt tot virale, exact ca durerile în gât. Și trec de la sine după câteva zile, ajutate de Ibuprofen sirop (de exemplu), dar mai ales desfundând nasul cu picături pentru copii. Sau ajutat nițel de Paracetamol, căldură uscată locală, (gen sare sau făină de mălai înfierbântată într-o tigaie și pusă într-un săculeț de pânză, apoi aplicată pe zona dureroasă). Medicul vă va spune detaliat cum să procedați. Vă rog să mai rețineți că, deseori, desfundând nasul, durerea urechii trece, fiindcă se desfundă și canalul care leagă nasul de ureche, și astfel scade presiunea ce dădea durere. La momentul desfundării canalului, copilul poate auzi un mic păcănit, semn bun.
Încă ceva important! Deseori, după o otită, la un interval scurt de timp (10-14 zile) mai apare una, apoi se cam termină…
Acest lucru, demonstrat în cifre, este bine de reținut, ca să știi la ce să te aștepți, să nu intri în panică. Să nu crezi că „s-a întors boala” într-o formă mai gravă, sau că e ceva ce-ți scapă de sub control și necesită lopeți de antibiotic și/sau schimbarea medicilor precedenți cu unii „mai buni”. Nu. Procedezi exact ca prima dată, preț de 24-48 de ore: cu picături, desfundat nas, căldură locală, antiinflamatorii și ar trebui să meargă înspre bine.
Care-i explicația acestei reveniri previzibile statistic? Este că următorul virus captat de copil, deci o nouă boală respiratorie virală, îl prinde cu imunitatea ușor scăzută datorită primei boli, și lovește exact unde-i mai slab dinainte, deci din nou urechea. Următoarea dată, însă, va prinde corpul copilului deja antrenat și pregătit și probabil boala nu se va mai declanșa.
Încă ceva de reținut! Considerați, vă rog, o urgență și motiv real de îngrijorare otalgia (durerea urechii) izolată, fără alte probleme zonale gen durere în gât, nas înfundat, fără tuse sau strănut și combinată cu FEBRĂ. Durerea de ureche izolată+febră (temperatură peste 38,5 grade) e de văzut rapid de medic.
Un alt articol pe acest subiect, poți citi aici: