Am otită? Am ceva la plămâni?

Întrebări pe care le aud des.

-Am luat o răceală de la vecina, cam de trei zile. Mă doare urechea, oare n-am otită?

-Copilul meu are febră, oare n-are roșu-n gât?

-Tușesc de patru zile, de când am această viroză urâtă, oare n-am ceva la plămâni?

Aud astfel de formulări zilnic, cu zecile/ cu sutele.

Răspund.

-Da, le ai. Și mă așteptam să le ai, și-i normal să le ai în contextul unei viroze respiratorii.

Când te lovește o viroză, un virus respirator, (hai s-o numim răceală, guturai), el intră prin nas și gură. Pe calea aerului.

Vreau să nu uitați că urechea+gâtul+nasul și sinusurile+toate astea cu plămânul sau stomacul, toate COMUNICĂ. Au coridoare de comunicare. Niciuna nu-i separată, izolată, de capul ei. Din acest motiv: clar! în cadrul unei boli generale (boala virală respiratorie e generală, în tot corpul!) toate aceste cămăruțe care comunică, sunt într-un fel afectate. Diferă de la caz la caz care-i afectat mai tare- gâtul, bronhiile, nasul, sinusurile, urechea dreaptă, aia stângă etc…

De ce? Repet, fiindcă ele sunt legate fizic.

Prin urmare, dacă în cadrul unei viroze, la un moment dat te doare ȘI o ureche da, poți zice că ai otită. Dar această vorbă nu-i o sentință, sau motiv de fugit disperat la ORL, tu „gripat”. Otită= inflamația unuia dintre segmentele urechii și punct. N-ați uitat că sufixul -ITĂ semnifică o inflamație! Și că, în contextul unei răceli, cuvântul „otită” nu ne zice prea mare lucru. De fapt, vorbim de otalgie=durere de ureche. Sau de durere în gât, în loc de faringită, amigdalită. Sau… când tușești de rupi, normal că „ai ceva la plămâni”, ai o viroză respiratorie. N-ai ce căuta, din prima, să-ți faci nici raze, nici tomografii, nici să încaleci pneumologul.

Care e concluzia.

Că, întrebând speriat- „N-am otită?” „N-am roșu-n gât?” „N-am ceva la pămâni?”, de fapt te temi de complicații. Iar tu întrebi greșit. Apoi, noi medicii, răspundem transmițând un mesaj greșit. Fiindcă, în cadrul unei viroze (care oricum durează 7-10 zile), toate îți sunt “ciocănite”. Le ai pe toate dar nu grav, nu irecuperabil, nu de speriat.

Dacă ai complicații bacteriene, agravări (din fericire mai rare, probabilistic!) asta nici noi medicii nu putem să știm în primele 3-4 zile, fiindcă primul semn de complicație este faptul că boala nu se potolește EVIDENT după câteva zile. Deci că evoluează altfel decât ne așteptăm. Or pe asta, logic, nu ai cum s-o știi, ca medic, decât urmărind-o în evoluție! sau cu semne serioase de alertă, CATEGORIC altele decât durerea sau febra explicabile și reductibile cu paracetamol/ibuprofen/metamizol sau variante.

Care ar fi ele? Alertele? Păi, o grămadă. Convulsiile febrile, gâtul umflat și cu puroi de nu te mai poți alimenta, deshidratarea, temperatura de peste 39 de grade care nu se potolește după 3-4 zile chiar deloc, să scuipi sânge, să tușești sânge, erupțiile pe piele, vărsăturile fără pauză – una după alta -, faptul că nu suporți lumina, răul general care te face neom sau legumă, pareza unei jumătăți de corp… etc etc.

Medicul tău vede din ușă, alertele REALE!

Ele există, dar din fericire mai rar…