Omul fără mână, Filantropica de Ineu

Astăzi, 20 mai 2017

Devreme dimineața, pe la ora șase, e sâmbătă, weekend, orășelul Ineu – orășel arădean – se dezmorțește totuși, încet încet, pare că viețuiește deși mulți dorm încă…

Nu dezvolt ce făceam eu la ora șase într-o benzinărie ineuană, ar fi lung, fără rost și am pierde povestea de bază. Din mașină îl urmăresc pe Jenucu umblând de colo colo să bage benzină, să achite la casă, îl văd cum curăță parbrizul cu un lichid special, poartă o găletușă, iar eu am vreme să studiez liniștit ce-i în jur, oameni, lucruri, imagini, voci.

Observ un tip bizar pe trotuarul de peste drum. Trotuar pustiu, normal că-i pustiu. În spatele lui, a tipului, clădirea unui așezământ social de care știam. Omul meu are figură de homeless, o căciuliță jerpelită pe cap, barbă, păr năclăit și lunguț de sub șepcuță, face mișcări absolut ciudate, se lasă-n jos, ghemuit dar cu spatele drept, îndoind un singur genunchi, își trece apoi un braț pe la spate ca să-și cuprindă celălalt braț, o sacoșă așezată pe jos care pare să-l încurce, nu reușește să se încheie bine, apoi parcă o mânecă nu-i pusă normal pe umăr, Jenucu freacă voios parbrizul, deci CHIAR am timp să spionez omul cu mișcări ciudate… după o vreme, își ridică de pe jos sacoșica într-o apucare tot anormală, cumva din spate, pare gata de plecare… și DA!! YESSS!! Am înțeles! Urmărisem live metamorfozarea lui de la zero, om normal tocmai ieșit din pat, în cerșetorul „fără o mână”. La sfârșit, astfel deghizat, devenise amputatul impecabil, ai fi jurat că-i lipsește un braț din umăr! Am văzut-o cu ochii mei, tehnologia de transformare. Minciuna. M-am întrebat apoi de ce o face pe stradă, că o face bine, precis, cu o îndelungă vechime și experiență pe post. Păi, da. Probabil cei care-l găzduiesc la Centru, nu știu. Sau mă rog, se fac că nu știu…

Noi am pornit spre Arad plini de benzină+parbriz cristalin, iar el a pornit, plin de poveste, la o nouă zi de muncă gen Filantropica de Ineu.

„Mâna întinsă care…” = „mâna absentă care… „