Nu înseamnă că nu te iubesc!

Noi românii (cel puţin generaţia mea “50 plus” şi toate generaţiile precedente) suntem pătimaşi notorii. Iubim, urâm, bârfim, ajutăm, dăm în cap mai cu vorba mai cu parul, apoi plângem, apoi iarăşi râdem.

La ţară, toţi ne ştim, te enervează uneori că se bagă nea Vasile de peste gard în viaţa ta şi ar vrea să ştie tot ce faci, (mai mult nevasta lu nea Vasile decât el), ba ai aflat de prin Europa că nemţii sau franţuzii te lasă-n pace, câtă vreme nu încalci legea. Și nu se bagă… DAR!! Acelaşi nea Vasile va sări din toată inima să te ajute la moarte, boală, naştere sau incendiu, aşa cum monsieur Bazil probabil n-o va face. E balanţa clasică avantaje/dezavantaje. Se bagă când n-ai chef, dar şi când e de rău, te poţi baza pe el!

Pornind de la această premisă a fierbinţelii pătimaşe româneşti, a tradiţiilor de neam, am să ajung la deprinderi reci şi vestice, nouă străine şi cărora… parcă le duc lipsă.

Obiceiul vizitei surpriză, neanunţate.

Care e nepotrivită, îţi dărâmă planurile, poate deadline-urile, te scoate din ritm dar tu, gazdă, te prefaci că-i okay, că te bucuri, ba mai şi întinzi masa, fiindcă aşa se cade. Și nu poţi să-i spui musafirului surpriză, (nu-ţi permite tradiţia strămoşească!):

– Nu te pot primi azi, scuză-mă, sunt extrem de ocupată, te rog să reprogramăm vizita!

Adică să-i spui adevărul.

Fiindcă l-ai pierde pe veci, or tu nu vrei să-l pierzi, ci doar să-ţi salvezi ziua aceea! Și fiindcă această soluţie civilizată, deloc virală, nu-i încă acceptată de români ca fiind „replică standard admisă”, ci se transformă instantaneu în patimi.

Iar tu, pricepe că refuzul celor 2-3 ore cu tine la o pileală neprogramată, înseamnă că mă protejez de urmările de mâine, nu înseamnă că nu te mai iubesc!