Mielul de Paşte şi Anotimpurile lui Vivaldi

Mielul de Paște și Anotimpurile lui Vivaldi

(din volumul Femeia cu șapte pălării)

Piaţa în care se vând mieii de Paşte:

– Bună ziua, cu cât daţi kilu’? Aş dori un mieluţ zdravăn, tranşat frumuşel.

– Cu 20 kilu’, da nu pot să-l vând decât viu. Ba mai mult, trebuie să mă asigur că înaintaţi cu el viu, cel puţin 500 de metri în afara pieţei!

– Cum aşa? Păi eu doresc carnea pregătită pentru gătit. Știţi, un drob, o fripturică, un vinişor sec… ca tot românul!

Vânzătorul,  privind pe furiş în stânga şi dreapta ca şi cum ar fi urmărit, ridică vocea ostentativ:

– Cum să vi-l tai? Doamne fereşte! Suntem sălbatici? Preistorici? Am ieşit din peşteră?

Continuă din ce în ce mai tare:

– Suntem canibali? Păi suntem europeni, domnule!

Apoi  trage scurt cu ochiul şi şopteşte:

– Pssst…veniţi mai aproape! Normele europene şi legislaţia în vigoare nu ne mai permit să-l tăiem nepregătit. Amenzi uriaşe. De aceea io vi-l dau aşa viu, îl conduceţi până acasă, apoi io vin seara şi vi-l tai acasă, cum îi normal. Oameni suntem, ce Dumnezeu! Îl tăiem în boxă la bloc, pe acoperiş, sau în garaj, chiar şi în baie dacă aveţi spaţiu, apoi vi-l belesc bec! Aşa fac toţi! Veţi semna aici o declaraţie pe proprie răspundere că v-am instruit, că nu veţi tăia mielul niciodată, că îl veţi creşte şi educa, aşa, ca pe propriul copil. Apoi fac factura proformă, daţi banu’, vă trec pe lista de aşteptare până adun 10-15 clienţi pe aceeaşi stradă şi gata-i lucrarea!

– Ce nebunie, aşa ceva nu am auzit!

Un alt cioban, la auzul discuţiei, se bagă în vorbă. Are o pălăriuţă rotundă, mică, neagră, aşezată pe vârful capului şi orientată cochet spre ceafă. Mustăcios. Mustaţa neagră ca tăciunele, obrazul roşu-roşu, probabil ars de soarele timpuriu al primăverii.

– Nu, nu aţi auzit, că nu v-aţi uitat la ştiri, poate. S-a şi emis o ordonanţă de urgenţă cu treaba asta! Dar să vedeţi! Acu’, dacă avem timp de flecăreală… până trec controalele pe lângă noi… Că nu-s nici ei chiar aşa de răi cum se zice, şi ei ne înţeleg! Să vedeţi ce norme ne-or băgat ăştia de la parlament! Prima ar fi tranchilizarea sonoră a mielului (ptiu, mi se încurcă limba când zic!). Se face înainte de sacrificare, cu Anotimpurile de Vivaldi, în doză de 8 ore/ zi, cu martori.

Primul cioban completează:

– Se cere un registru tipizat şi fiscalizat, în care semnează proprietarul mielului şi martorii, la începutul şi sfârşitul fragmentului muzical, notând ora exactă. Ăia care semnează trebuie să-şi facă adeverinţă de cazier. Europa nu acceptă infractori şi delincvenţi la semnat! În orice caz, nu la miei! În rest, da.

– Să-i pui muzică mielului? Nu suntem normali! rosteşte cumpărătorul care aşa, la prima privire, pare să aibă ceva şcoli şi stil în dotare.

– Nu, sigur că nu suntem normali, dar ce contează? revine ciobanul al doilea. Oh da, îi pui muzică 14 zile înaintea tăierii. O firmă bucureşteană este unic importator al unui aparat obligatoriu – Modem PZ/ 25Y 602, aparat electronic care măsoară bucuria din ochii animalului înainte de sacrificare. Tehnică de vârf! Dacă nu îi pui muzica aia, aparatul te prinde şi te bagă pe bucurie zero în priviri, la concluzii. Ar fi bun aparatul, nu zic că nu-i bun, fiindcă nu poţi trişa, dar costă cam 300 de euro! Eu mi-am luat două, că a fost obligatoriu, chiar dacă am declarat că nu tai pe nimeni. Păi cum scot eu 600 de euro dacă nu tai prin garaje în cartiere?

Colegul cioban intervine:

– Și eu am două, dar le folosesc la muiere. Aşa de bine ne distrăm seara la stână cu pruncii, după ce mâncăm, ne măsurăm bucuria din ochi! Râdem cât nu râdem toată ziua cu oile pe deal! Credeţi-mă, merită! Te miri ce poate să scoată din el aparatul ăla! La muiere i-o scos bucurie 7,49 când o fost soacra la noi. Să mori, nu alta!

– Interesant… adică… ce idioţenie! O enormitate. Dar numai muzică îi trebuie mielului? Altceva, nu?

– Mielul mai trebuie deparazitat pe blăniţă cu infuzie ecologică de arţar. Aici iar îi bai, că nu se acceptă decât frunze de la anumiţi arţari acreditaţi. Tot la Bucureşti e sursa. Echipele de control nu permit niciun alt arţar în afara celor de pe lista oficială. De asemenea, se dau copitele mielului cu ceară naturală din anumite stupine. Ca să strălucească, să-l facă fericit şi împăcat cu soarta.

Cumpărătorul uluit:

– Vă tot ascult mirat,  văd că în jur într-adevăr nu se mai taie miei. Mă simt de parcă aş fi la televizor, într-o scenetă umoristică. Vorbiţi serios? Chiar aşa sună normele europene?

– Nu ştiu exact cum sună, dar avem o ordonanţă de urgenţă! Hihihi – fiu-mio chiar zice câteodată – „tată, normele europene sunt totalitatea normelor imposibil de aplicat la noi!” Hihihi… Da’ las’ că om fi noi ciobani, da n-om fi nici noi proştii lor! Psss! hai că vin controalele tura a treia! Patru miei le-am dat de dimineaţă!

Ia notează-ţi dumitale rapid pe mobil (văd că ai mobil ca lumea!) adresa mea de mail şi scrie-mi imediat ce pleacă ăştia: ROMCRETINU@europaşte yahoo.miel.

Dacă vrei, te trec prin Modem PZ/ 25 Y 602. Nu că ai fi oaie, domnul meu, numa aşa de chestie, să vedem câtă bucurie ai în priviri, că se apropie Paştele!

Din volumul de proze scurte „Femeia cu şapte pălării”