Lumea bărbaților, pândită din culise de femei

Mă plimb pe faleză, malul Dunării la Moldova Nouă, octombrie 2023, e cald și destul de pustiu. Sâmbătă.

Un grup de trei bărbați mai în vârstă, lângă o bancă, unul dintre ei șezând, schimbă blând cuvinte.

-Hai să te iau acasă, nea Petrică! Îndeamnă cel mai tânăr, cumva din mers.

Nea Petrică e subțirel, înalt, îmbrăcat cuviincios, pantaloni de tergal la dungă, adidași albi, cămașă în carouri cu mânecă lungă, vestă de PNA gri, decolteu în V care ițește și o cravată. Răspunde trist:

-Ce să fac acasă…

Creierul meu febril (nu la propriu), creier de individ cotropit mereu de fascinația poveștilor, vede fulgerător o succesiune de imagini, pe nea Petrică într-un apartament de bloc cu fațada afumată, poate o căsuță modestă?, singur, văduv, mobila cumpărată în rate cu soția, atunci când industria în Moldova Nouă încă mai funcționa și soția trăia… Ținând cont de cravată… poate o fi lucrat la birouri, undeva? Dar oare ce va mânca el azi? E sâmbătă. Își face o supică de roșii? Își prăjește un pește în tigaie?

Îl aud continuând, după o lungă tăcere:

-M-a scos baba afară din casă, că face curat și zice că numa` o încurc dacă stau pe-acolo.

-Așa face și a mea. Mă dă afară când face curat!

Surâd înlăuntru-mi, m-am liniștit, e de bine, deci pășesc mai departe, spre o stație cu trei pescari organizați în jos spre apă, îi pot vedea bine de pe betonul călduț al digului. Unul dintre ei e copie fidelă a lui Celentano din Las Fierbinți. Deviez nițel. Adrian Văncică, actorul care îl interpretează pe Celentano, pentru mine atinge apogeul rolului de muncaș român pilangiu, cu toate subtilitățile și ofertele fabuloase ale subiectului. După Adrian Văncică, nu cred că poate urma un rol de pilangiu român mai bine jucat, după cum după acel prim zece al bârnei Nadiei Comăneci nu poate urma un „și mai zece”, o bârnă „și mai bună”.

Așadar. Celentano de Dunăre. Neras, șepcuță cu cozoroc de culoare incertă de sub care se preling zulufi neaerați, țigara arzând singură în colțul gurii, urma să o scoată dintre buze când va vorbi:

-Eu plec azi mai repede, că tre să-i montez o sobă la cumnatu-meu.

Urmăresc fascinată Dunărea, de deasupra grupului.

-Bagu-mi-aș p#la în soba lui. Că tot îi trebe ceva, numa când vin la pescuit!

Colegii de undiță replică molcom vorbe&interjecții pe care nu le aud explicit, îl susțin probabil, sau îl fitilesc, dar sunt oamenii lui, care fac cât o mie de cumnați, asta-i clar.

-Și, auzi la el! O sună pe muiere, nu pe mine! Să mă trimeată. Să fie sigur că viu!

Backing vocals intervin din nou cu ceva, când Celentano se simte fixat în ceafa păroasă și întoarce capul spre mine. Zâmbesc complice, ridicându-mi președințește sprâncenele a “Ghinion!”. Răspunde zâmbindu-mi și el larg, cald, prietenos, cu dinții dezveliți aproape intim. Normal că-mi zâmbește larg. Nu lu` frate-miu trebuia să-i monteze soba aia.

(Sursa imaginii: https://www.bzi.ro/cum-arata-adrian-vancica-in-tinerete-actorul-este-foarte-indragit-de-romani-pentru-rolul-celentano-din-las-fierbinti-4375284)