Legea antifumat n-a durat „decât o vară”

Figura cu „antifumatul” din birturi „n-a durat decât o vară”.

Acu-i – la loc comanda – schimbăm `napoi totul. Legea.

Ohh dar câtă cerneală şi voci au curs! Cât debate pe Febeu. Că-i bine… că-i rău… criminaluleee… plămânu` meeeu… ba p-a mă-tii… mnoa, care cum.

Passiuuuunne latină!

Fanatici, de amble părţi.

Eu, mai mucles, fiindcă şi la fumat sunt genul dual. Genul, (citez altă manea): „Femee cu doo feţe

Tu mă vrei din interese”.

Nu-s nefumător, (necum antifumător agresiv transformat în scop de viaţă!)

Dar nici fumător sadea nu-s, câtă vreme am destule zile cu o singură ţigară, dimineaţa la cafea.

Legea mi-a încurcat niţel mici tabieturi, mici plăceri perverse – mă refer strict la alea câteva fumuri la cafeaua matinală, dacă-s prin turneu. Sau ţigara la cină, lângă paharul cu vin. Dar m-am adaptat uşor. Am găsit soluţii. În maşină sau tren, nu fumam eu de felul meu, nici să mă rogi, că mi-i greaţă. Cafeaua o cam beau acas`. La vreun restaurant, ieşeam la fumat în curte, când mă apuca. Identificam un pervaz la parter ca să-mi plantez scrumiera, apoi propteam tenace zidul.

N-am murit. Nici nu sufăr.

Sau, caut din start o terasă, dacă ştiu că se va lăsa cu pileală şi chef.

Totuşi, în adâncul inimii, mi se părea cam cretin să plimbi pacienţii de la psiho, aliniaţi, de mânuţă doi câte doi, kilometri pe jos, ca să-i scoţi din sfera de influenţă magnetico- îngerească a spitalului. Și să poată fuma la distanţă.

M-am mai întrebat şi ce face oare un chirurg fumător, după raportul de gardă. (N-or fi ei toţi uşă de biserică!). Dacă-i pică bine un fum-două omului, înaintea intervenţiei la sală, împreună cu o cafea – după o gardă grea, parcă aş prefera să-i fac damblaua! Un spaţiu izolat, legal, special amenajat în incinta spitalului, corect aerisit, anume pentru medici… nu mi se părea capăt de ţară, un iad pe pământ, cuib al pierzaniei. Nici nu pervertea plămânii puri ai nimănui, zău.

Am rămas cu întrebările-n mine.

Bine că nu-s chirurg. Başca bucătăria de acasă e perete-n perete cu cabinetul. Îmi dă mâna să fiu generoasă-n opinii!

Apoi, tot eu, mi-am zis că nici un exces, niciun radicalism, nu-s bune.

Asta când am constatat – ce?

Că: aşa, ok, niciun fum de ţigară într-o instituţie. Am priceput. Incluzând cazinourile, birturile, restaurantele, bordelurile informale, adică locurile în care oamenii merg anume să bea, să fumeze, să dea la păcănele şi să facă sex informal. (Vă place faza cu informalul, sper!)

DAR!! În lumina legii antifumat, toţi fumătorii de pe-acolo, (chiar personalul angajat), s-au mutat afară-n faţa uşii, pe trepte. Și-au scos şi scăunele pliante, unii.

Ce vede deci, un copilaş (burete de informaţie) când se plimbă împins de mami cu căruţul în centrul Aradului, pe la 11 ziua? Că toţi oamenii mari fumează.

• Mamiii? Da` ce fac toţi nenii şi tanti pe trepte la magazine, afară? Ce-s beţişoarele alea albe-n mâna lor? Alea multe multe, cu foculeţ la capăt?
• Fumează, puiu` mamei. Fumează. Reţine cuvântul, gestul şi ideea, puiul mamei: FUMEAZĂ. Toţi!! Stai să creşti, odorul meu, că şi tu vei fuma ca tot omul în faţa vitrinei, în picioare! Șezând pe scaun, între patru pereţi, la o masă, cu scrumiera-n faţă, pui mic, fumează numai oamenii răi! Bau bau. Criminalii.

Până mai ieri, erau înăuntru. Copilul nu-i vedea. Azi i-am scos la lumina zilei, la drum. Siguuur, s-au protejat plămânii nefumători. Dar creieraşele crude care copiază milimetric adulţii?

Repet.

NICIUN radicalism nu-i bun. Gen „totul sau nimic”. Jos/sus! ca-n politică: cine nu-i Dumnezeu, e porc. Mă refer desigur la atitudini situate în limitele legii. Fumatul este legal.

La a ucide, a viola, a bate, a injecta-n vene morfină, normal că-i bun radicalismul şi extremismul!