Lasă țigara, alcoolul și muierile, mi-a spus!

Un titlu catchy, nu? „Lasă țigara, alcoolul, chefurile și femeile”… mi-a zis!

Uff.

Când starea sănătății unui (până mai ieri) tânăr o ia în jos CU ADEVĂRAT din pricina abuzurilor: stres, cafele fără număr, alcool, țigări, insomnii, un colesterol mare – absolut neglijat, o tensiune peste limita normală, când factorii de risc cumulați sunt setați  să distrugă (uneori ireversibil), discuția ta – medic – cu el, – expusul la riscuri uriașe – este cea mai grea parte a consultației. Să-l prinzi în joc, să-i captezi atenția, să-l faci să simtă că e mai grav decât credea și că trebuie să luăm împreună măsuri, să te faci auzit și înțeles, să-ți crești șansa reușitei, semnificativ peste zero.

Fiindcă – guess what! – a-i arunca din mers unui “semitânăr” care se credea fără sfârșit: “nu mai fuma, lasă alcoolul, cafeaua, fă sport” scurt și sec și fără „spectacol” și fără regie și fără un timp generos anume alocat, SIGUR va rămâne inutil. Vorbe seci.

Este cel mai greu, în cabinetul medicului de familie, să obții un rezultat real, adică un declic în creierul interlocutorului că trebuie să-și schimbe stilul de viață: radical, total, și pe veci. De azi. Nu de mâine. Și fiecărei situații în parte, îi adaptezi potențialul. Reușesc să deturnez spre sănătate, CU ADEVĂRAT, definitiv/nu trei zile, maximum trei pacienți pe an. Iar dacă n-aș face-o nici pe asta, adică să mă aplec implicat pe subiect,  aș deturna ZERO pe an.

În seara asta (“seară”, fiindcă azi am avut cabinet după amiază), am găsit soluția de introducere în subiect, cam așa:

– Dragule, tu pilești enorm de când ne știm (15 ani!) și fumezi enorm și mănânci dezorganizat de când ne știm. De câte ori, până astăzi, ți-am spus să te oprești?

Pauză lungă…

– Niciodată.

-Așa-i. Niciodată. Fiindcă știam că n-am șanse să mă asculți, ba mai mult, fiindcă toate-ți mergeau încă bine. Na. Azi îți zic că trebuie oprit total, brusc, din rădăcină.

Altă pauză lungă…

-Și… și… cum ziceți să fac?

Iar eu, eu n-am habar dacă am învins, dar știu sigur că l-am scos din cotidian și că l-am făcut măcar atent. Foarte atent.

Au urmat propunerile de soluții tehnice, practice, cum să facă să-și schimbe obiceiurile brusc, de pe o zi pe alta. Am negociat s-o luăm soft prima săptămână, ca să se poată gândi serios la ce va urma. Să găsim împreună înlocuitorii țigării, ai paharului, să inventăm cu ce vom umple timpul dintre munci, cum vom învinge reflexul de a face ceva cu mâinile în pauze, altceva decât să aprindem o țigară, cum vom învăța să râdem la birt fără să ne mai pilim ca ceilalți comeseni, cum să nu simțim că am murit dacă nu ne drogăm, cum să…

A fost măcar atent. Foarte atent. FOARTE. Și n-am habar dacă obțin ceva. Dar știu că m-am implicat emoțional și verbal, la maximum. Mai mult nu am ce. Nici măcar cu mine însămi.