Jurământul lui Hippocrate nu-i jurământul unui sinucigaş!
Mulţi pacienţi sătui de toate (justificat!) fac referire jurământului pe care l-am depus la terminarea facultăţii.
El se cheamă „Jurământul lui Hippocrate”. Sau Hipocrat, cu un „P” şi fără „E”.
Iată-l mai jos, citiţi-l atent. L-am depus şi eu, normal. De aceea vă invit să-l analizăm împreună.
Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:
1.Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.
2.Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.
3.Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
4.Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
5.Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.
6.Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.
7.În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.
8.Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
9.Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.
Asta am jurat.
Am pieptănat promisiunile cuvânt cu cuvânt, încercând să-mi amintesc EXACT ce am jurat, fiindcă de atunci au trecut aproape 30 de ani.
Astfel că pot arăta, cu textul în faţă, ce NU am jurat.
- Nu am jurat să lucrez fără ca munca mea să fie plătită. Nu am jurat să pun egal între profesiunea de medic şi sistemele naţionale de protecţie socială. Sunt printre puţinii medici care recunoaşte deschis că a ales drumul spre această profesie, (eu avâd 14 ani când am decis-o), ȘI ca să trăiesc mai bine decât un “operator mase plastice” la multinaţională. Îmi iubesc pacienţii, sătenii şi meseria. Rău de tot îi iubesc. Azi. Dar am început anatomia anului întâi fără să ştiu încă ce înseamnă medicina. Fără să ştiu cât/dacă o să-mi placă. Eram însă convinsă că un medic ar trebui să câştige bine.
DECI!! refuz să susţin public (aşa cum ar face-o un candidat la alegeri mimând evlavia-n biserică), că nu aştept să-mi cumpăr un parfum bun din această muncă. (Hooo, nu săriţi. Nu a zecea vilă! Un parfum bun, ziceam.) Sau că mă mulţumesc cu pita zilnică, 200 de grame de parizer şi zece ouă.
Măcar admiraţi faptul că nu mint!
- Nu am jurat să trec din menirea de medic în cea de contabil, fiscalist, specialist în informatică, femeie de serviciu, jurist, avocat, tractorist, sculer matriţer, croitoreasă sau asistent social.
- Nu am jurat să ignor sistemul de asigurări de sănătate din ţara mea, atunci când el încalcă principiile vechiului jurământ.
- Am jurat să nu-mi depăşesc competenţa, vezi punctul al şaselea. Prin urmare nici nu voi opera “piatra din băşică” la Hăşmaş, dar nici nu mă voi erija în “specialist urgenţe” la ţară, eu fiind “specialist medic de familie”. Pentru urgenţe – statul finaţează structuri speciale în aşteptare, specializate şi dotate: salvare, SMURD, Unitate Primiri Urgenţe etc. Deci prezenţa mea nonstop în sat, (fiindcă aici locuiesc) nu mă obligă (şi nici măcar nu-mi permite) să acopăr urgenţele în afara orarului meu de cabinet. Atunci când o fac, (nu rareori!) o fac în limita dotărilor medicinei de familie. O fac de drag, nicidecum fiindcă m-ar obliga jurământul. Sau contractul cu Casa de Asigurări. Este contractul meu cu Cel de Sus şi pe care nu-l găsim cu Google!
- Nu am jurat să răspund acelor solicitări ale omului bolnav, care scad brutal calitatea propriei mele vieţi. Jurământul lui Hippocrate nu-i jurământul unui sinucigaş. Astfel că el nu mă obligă să fac medicină 24 de ore din 24, nu-mi taie dreptul la odihnă, la pauze, la viaţă personală. Deşi sunt medic “care a jurat”, mănânc şi eu sarmale, uneori am diaree, plâng că m-a lăsat iubitul, nasc sau mă doare burta la ciclu, sau îmi înmormîntez un părinte. Repet: deşi sunt medic “jurant”, sunt un OM cu nevoi, ca tot omul Planetei.
- Nu mă obligă, odată tratamentul decis, să-l achit eu fiindcă a clacat softul. Sau să-i duc acasă pacientului reţeta compensată, “dacă tot am drum pe acolo”. Nici să le răspund recalcitranţilor cu celălalt obraz. Aia-i din Biblie, “întoarce celălalt obraz”, or eu cu mâna pe Biblie nu am jurat.
În concluzie: (şi mă refer strict la mine, medic de familie la ţară cu un sfert de veac vechime), nimic din ceea ce vă nemulţumeşte, nu-i o încălcare a jurământului!
Nemulţumirile sunt deseori justificate, dar n-au legătură cu Hippocrate. Dragul de el, iese din schema asta. Demn.
Hippocrate n-a lucrat în sistemul de asigurări.
Meciurile rămân doar între noi, de la om la om, medic – pacient ai secolului 21.
N-aţi vrea nici voi să facem recurs la jurământ, atunci când doriţi un chiuretaj! De exemplu. (vezi punctul 4)
N-aş vrea nici eu recurs la Hippocrate când veniţi Ia la 9 seara la geamul meu, pentru adeverinţă de şomaj.
Hai să ne vedem dă vieţile noastre REALE. ACTUALE.
Că nici Decebal, iertat fie, n-a gândit Ținutul Secuiesc atunci când cârmuia Dacia, dar nici Traian islamizarea teritoriilor sale.
Să-l lăsăm deci şi pe Hippocrate să se odihnească în pace, mulţumindu-i pentru cărămida din istoria medicinei şi apoi să ne comutăm pe adevărul cotidian.
Ma tem ca nu sunt de facut comentarii! Repet. De la Roma Antica incoace in ierarhia sociala primele doua locuri au fost ocupate de doctor si de magistrat si inca nu s-a stabilit cine-i primul!Cu creierele spalate atata amar de timp,multor romani le este foarte greu sa inteleaga,unora chiar imposibil.In toata lumea civilizata doctorul si munca lui primesc respectul cuvenit.Din pacate nu ne ramane decat sa incercam sa schimbam ceva macar pentru binele celor care vor urma! Oltenii de rand sustinem doctorii neconditionat!
Pupa-v-aș eu, olteni de rând!
Doamna,va respect pentru toata munca depusa de-a lungul timpului,dar nu sint intru totul de acord cu dumneavoastra. Asa cum ati spus-o,eu inteleg ca ati facut aceasta facultate pentru „spaga” pe care urma sa o primiti,ca la vremea respectiva salariul nu va permitea cumpararea parfumului bun care spuneti ca va place. De asemenea;inteleg ca nu sinteti un om prea bun la suflet daca tineti atit de mult la a avea timp liber in loc de a ajuta bolnavii,chiar si in miez de noapte daca sinteti solicitata. Asta presupune a fi medic. Sa fii in primul rind om. Parerea mea….chiar daca dumneata nu esti de acord cu asta. Si ca mine sint sigura ca sint multi! Eu sint genul de om care ma jenez profund sa indes un plic in buzunarul cuiva,doar pentru ca asa considera respectivul ca ar trebui sa il recompensez. Si de aceea ma rog celui de Sus sa nu fiu niciodata nevoita sa trec prin astfel de momente penibile. Si eu sint asistenta medicala,chiar daca nu prea am legatura cu bolnavii intrucit lucrez intr-un laborator;dar eu sint constienta ca muncesc pentru un salariu si sint multumita de asta. Altfel nu as fi postat acest comment si as fi ingrosat rindul celor ce bat drumul strainatatii. Sper sa nu va suparati pe mine,dar eu asa gindesc. Daca v-ati ales aceasta meserie SINTETI OBLIGATA SA VA PUNETI IN SLUJBA OMULUI,ca doar cu el lucrati!
N-ați înțeles nimic!
PS- simt să dezvolt. Muncesc ENORM, cu drag, fac mii de chestii neplătite. Dar acestea nu se regăsesc în jurământ, ci în mine însămi. Și nici în contractul cadru de asigurări. Cam asta-i ideea!
Da.nu a inteles nimic
Doamna asistenta, sa nu exageram. :) Medicul nu e obligat sa se puna 24/ 7 la dispozitia pacientului. Chiar si din considerentul ca medicul trebuie sa fie odihnit si hranit la intalnirea cu pacientul ante-mentionat. Cu tot respectul fata de asistente si infirmiere, nu cred ca ar trebui dvs sa hotarati ce trebuie si ce nu trebuie sa faca un medic. In special pentru ca nu aveti parafa, zic si eu.
De cate ori va puneti , in laborator , la dispozitia pacientului, zi si noapte , de drag si dor? Si nu, nu e OBLIGAT medicul sa fie in slujba nimanui. E o alegere sa faci aceasta profesie , nu o condamnare la munca silnica. Si presupun ca aveti ceva frustrari in laborator, ca nu puteti sa va bucurati de recunostinta pacientilor , altfel nu vad de unde veninul.
Tocmai pt ca lucrezi in laborator si pleci cel tarziu la ora 14 , tai frunza la câini toata ziua, ai timp sa aduni venim si frustari. Ori te ține sotul in cazul in care ai , ori parintii.Pana la urma , ca medic de laborator…de fapt nu esti medic in adevăratul sens al cuvântului. Si asta ti-o spune un MEDiC!
un medic in laborator pune parafa si cam atat, dar bineinteles el stie cel mai bine si ceilalti nu ar trebui sa cuvanteze. Unde e frustrarea? Oricum pt ei trepadusii nu exista chiar de le duc sub nas hartiile sa puna acea parafa.Si asta ti-o spune un om care stie cum merg treburile intr-un laborator. By the way nu am frustrari, doar stiu de ceva ani cam cum sta treaba…
In ceea ce priveste continutul articolului sunt de acord cu cele spuse despre juramantul lui Hipocrate. Medicii sunt oameni si asa ar trebui sa si ramana.
Am citit mai atent a doua oară…esti asistenta de laborator, adică pleci pe la 12, scuzele mele. Vai de capul tau ce sa zic.probabil ai încercat sa intri la medicina dar ai ajuns la postliceala .Acum se explica mai bine frustrarea si veninul! Vai de tine
Sezind in laborator nu contactezi cu dobitocul care toata viata sa s-a tinut de dobitosenii si VREA sa-l pupi in fund ca sa se faca sanatos si iar sa se apuce de dobitisenii. Cer iertare de la doamna doctor pentru mesaj brutal.
Scuze acceptate! haha
Si eu sunt medic fac ATI in Germania, cati morti credeti ca vad intr-o saptamana? ,mai ales dupa 24 de ore de munca…., nici in Germania nu stiu oamenii cand eu ajung la ei cu salvarea ca sunt nedormit de peste 12 ore si totusi calculez in cap la 2 dimineata doze in micrograme pe Kilogram corp si le ascult toate minunile de simptome. Dvs. stati acasa in weekend iar eu lucrez cate 24 de ore de garda, duminica dorm toata ziua si luni sunt iar la munca. Unde scrie ca eu nu trebuie sa mai am viata privata daca sunt medic sau ca trebuie sa munces pana la burn-out. Sa spuneti voi dupa aia ca sunt nebun.
ATAT!!
Cred ca ați citit pe diagonala, doamna asistenta.
Nu esti normala !
Sunt medic. Si sunt in primul rand om. Si noaptea dorm !
Dumnezeule….nimic-nimic!!! :|
Doamna Diana…da macar sa faca medicul un dus fara sa fie deranjat de pacienti ne-ati permite? Sau si asta e un lux prea mare,si in consideratia dumneavoastra un medic adevarat se dedica in totalitate 24/7 pacientilor. Ce-i si cu frivolitatea asta…ce-i trebuie lui dus,nevoi fiziologice,auzi ca mai si mananca nenorocitii astia de medici!!! Cu asa mentalitate „viitorul suna bine”!
NU a inteles – medicina este o meserie, profesie, zi-i cum vrei. Iti faci datoria si atat. Vrei compasiune, du-te la popa daca tot o dai cu cel de SUS ? sau la psiholog. Medicina nu inseamna sa mor eu in afara programului
Diana, cine face medicina pentru spaga trebuie sa fie alienat mintal. Din ceea ce scrieti e clar ca desi ati facut scoala de asistenti medicali (sau liceul sanitar) habar nu aveti cat de grea e facultatea asta de medicina care dureaza daca nu stiti intre 9 si 13 ani pana ca respectivul sa iasa doctor cu acte in regula si cate renuntari si umilinte implica, incat daca cineva intra la medicina cu gandul la spaga nu are cum trece de anul 1.
In al doilea rand medicina e tot o meserie stimata doamna. Cum aveti pretentia sa asteptati ca medicul sa raspunda la apel 24/24 cand nici profesorul nu o face, nici functionarul?! Dar dumneavoastra ca asistenta medicala in slujba omului o faceti?? Exista personal de garda in spitale ca sa asigure urgentele. Tocmai asta e si ideea garzii, ca altfel fiecare si-ar trezi vecinul doctor cand are un necaz. Ca sa nu mai spun ca medicul e OM inainte de toate care are nevoie de timp liber si sa se deconecteze ca sa poata sa GANDEASCA limpede atunci cand va duceti sa ii spuneti oful. Ca altfel intra in „burn-out” adica epuizare profesionala si nu ii mai arde nici de el dar nici de dumneavoastra.
In rest sunt de acord cu dvs in ce priveste conditionarea actului medical, cine cere spaga in schimbul serviciilor sale de medic nu are ce cauta in medicina.
Mult pe linga,d-na asistenta de laborator
Auzi: Spaga ia ma-ta pe centura! Tu esti asistenta medicala facuta la fara frecventa. 3 ani va predau la scoala unde intrati fara bacalaureat si nu stiti diferenta intre hepatita A si B. Ne faceti de rusine pe unde mergeti ca spalati batranii la cur. Nu asta e de fapt meseria voastra, dar de unde sa stiti? Unii au facut 6 ani de facultate si inca 3-6 ani de rezidentiat pentru „spaga” Si nu sunt maica Tereza sa ma pun in slujba dobitoacelor de care e vorba. Daca lucrezi in strainatate ai sti macar atat. Ca cea mai mare casa in sat la ei nu e a popii ci a doctorului.
Doamna asistenta nu a înțeles nimic. Pe lângă faptul ca e medic….și medicul.. om. Cu nevoi exact ca și o asistenta sau un simplu țăran. Un medic face foarte multe sacrificii în viata. Și pana sa ajungă medic sacrificiile sunt enorme. Și nu pt șpagă se alege aceasta meserie. Nimeni nu vrea șpagă….. ci sa fie plătiti după merit. Și nu e corect ca un medic sa castige cat o femeie de serviciu de la banca. Și se sta peste program de n ori și se fac multe chestii din bunăvoința și nu din obligație. Dar pana la urma e o adevărată nesimțire sa suni medicul sau sa îl eranjezi seara la 10 ca tu ai diaree de 4 zile sau ca ai o răceală ca-n e o săptămână. Ce ddragut. Bunul simt nu zice ca dacă ai aceste probleme de atâtea zile… sa te prezinți la medic la o ora normala? Tine de bunul simt fata de omul medic. Pt simplu fapt ca e medic… nu înseamnă că trebuie să vă slujească pe voi indiferent de nesimțire și de situație. Zic doar… e părerea mea
Da se pare ca nu a înțeles nimic dar….atâta o duce mintea
Despre Hipocrate el nu era sărac chiar din contra nu făcea ceea ce făcea ca o meserie ci din pasiune nu trebuia să-și cumpere cărți pt documentare care costa 2-400 de euro ma refer la cele bune.si nici atunci nu se lucra pe gratis cum vor unii inclusiv casele de asigurări……doar sclavii,epoca pe care cred ca am lăsat-o în urma……și ar mai ffff multe de spus
Și când vezi ca unii blamează și insulta omul care practica aceasta meserie pt care a învățat vreo 20 de ani……oare ce te apuca?
Nu sunteti intreaga La minte… e clar Acest lucru..
trist…medicii se bucura de respect la orice nivel… pacientii insa, daca nu sunt milionari, daca nu sunt mici Dumnezei sa faca minuni, si nu au parte nici de medici sinucigasi…?
Medicii se bucura de respect la orice nivel? Traiti pa Luna? Pacientii daca nu sunt milionari au asigurare bata-i in cap cu bota cine le-a facut-o. Poate nu ati auzit expresia: „Eu platesc la CAS si am dreptul la….” si cand adun impart si socotesc cu ‘mneaiei cat a platit toata viata/cat a consumat in ultimii ani numai pe medicamente imi cam da subunitar, si nu calculez consultatii, internari, explorari imagistice etc. Iar asta cu „eu platesc…”mi-o toarna si cand vin seara la 9 dupa „adeverinta de urgenta” ca am uitat, sau pentru certificat de casatorie ad-hoc la mine in hol ca „azi e ultima zi”. Din cate am probat prin strainataturi programare este cam peste 2,3 luni la medicul de familie…. nu cala noi ca rupem usa… Respect asa-i?
Dar expresia mergeti la medicul de familie sa va scrie reteta.. ati auzit-o? Si asta tot respect se cheama
Sa ii vezi pe doctorii romani in strainatate unde ajung sa faca si munca de asistenta, si munca de infirmiera, sa intre la 7 in sala de oparatii si sa iasa la 19, sa pregateasca sala ca nu e personal, sa faca rapoarte (prietena mea medic in Fr scrie 1-2 ore pe zi fise de intrare/iesire din spital, recomandari, etc – dar cred ca la ea e mai mult volumul pt ca e spital de recuperare balneo si pacientii urmeaza mai departe program si acasa +medicul de familie), si mai e si de garda singura cu 80 de pacienti pe sectie (bombanea ca babele sunt cele mai nasoale ca nici nu au somn). Nu ii iese mereu cu calculatorul, asa ca ne mai da si noua sa ii facem grafice si rapoarte din excelurile facute de ea, ea le inregistreaza metodic (are de facut referate continuu).
A, si ziua ei de munca e de …10 ore.
Nici cand ii vine impozitul anual si trebuie sa returneze un salariu nu se gandeste sa se intoarca in Ro: ii place ce face si face intr-o saptamana ce nu a facut ani de zile in spitalul romanesc.
Si in Romania stai sa scrii 2-3 ore/zi sau chiar mai mult bilete de externare, recomandari, foi de ambulator (toti cei care veniti la spital sa va faceti analize sunteti un izvor nesfarsit de foi de scris). Iar la mine in spital, un medic de garda are de vazut un pavilion cu 224 de paturi, din care, daca ai noroc, 10 sunt goale. Si medicii din Romania ajung sa faca si munca de asistenta sau infirmiera pentru ca la noi este o lipsa chiar mai acuta de personal decat in afara (doar majoritatea pleaca acolo). Pacat ca nu intelegeti nimic din tot ce se intampla, pacat ca nu ne sprijiniti. Copiii nostri nu vor mai avea medici. Pacat ca ii dam afara din tara. Dar intotdeauna exista solutii. Puteti sa importati medici straini din Asia si Africa… Stiti voi, cei care platesc taxe de 5000 de euro la facultate, aceeasi care platesc cate 200-500 euro ca sa ia un examen…Generatiile urmatoare vor fi pe maini bune. Iar conditiile din strainatate se vor imbunatati simtitor, odata ce toti vom lucra pentru vestici.
Mie mi-a placut comentariul si sunt intru totul de acord cu ce spune d-na doctor.Si eu am trecut si trec prin multe compromisuri din partea pacientilor.Iar sistemul medical romanesc n-are nici cel mai mic respect pentru noi de ani de zile.Cine vrea sa faca medicina sa o faca ..dar in tari in care medicul este respectat.
Eu am ajuns la pensie, după o viata de munca, o cariera de specialist, am o pensie de mizerie, nici măcar asistenta medicala gratuita total nu am, cum am merita.
” – Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvîrle coaja-n stradă ” (La Paști de G. Topârceanu)
Nu va-ți întrebat poate platiti ce ați dat.Nu uitați totul în viața se plătește.
V-ați
Spațiu după punct
Virgula după nu uitati
Si dupa un astfel de comentariu puteti sta jos. Azi aveti un 4.
…SI azi aveti un 4 cum probabil a avut toata viata
Nu sunt cadtu medical si nu vreau sa intru in polemica. Spun doar atat: in ultimii 3 ani, atat eu cat si membrii familiei mele am trecut prin spitale, de stat, private, nu conteaza. In ciuda tuturor dificultatilor, am fost niste cazuri rezolrezolvate.Si am stat destul in diverse spitale ca sa constat ca exista reguli, aproape militarie. Incepand cu venirea infirmierelor, dis de dimineata. Multumesc tuturor cadrelor medicale ca raman in Romania, si ma rog la Dumnezeu in mod special pentru medicii care ne-au tratat. Sa fiti sanatosi, ca avem nevoie de dvs.!
Un cadru medical medical pentru a rămâne și supraviețui în România îi trebuie un caracter de rahat .
Doamna, eu va doresc atunci când aveți nevoie de medici sa-i gasiti doar „cu caracter”, conform definiției dumneavoastră. ..și Cum toți suntem cu caracter de rahat ce-i ramasi in tara, precum tot dumneavoastra ati spus, s-ar putea sa mergeți pana la Viena cu câteva mii de euro pentru un consult și 2-3 investigatii minimale…nu ca mi-ar părea rău de o femeie așa recunoscătoare ca dumneavoastră. ..
Lucrând în străinătate pentru sistemul sanitar, a reveni și lucra în România este o traumă greu sau poate imposibil de acceptat.
Cu siguranță nu toți dar cred ca90% din personal care lucrează în public sunt oameni care au pierdut noțiunea de a fi om sau poate nu au fost niciodată?
Sănătate de stat este un sistem plin de dedesubturi .Pentru a lucra aici trebuie ca ai un caracter inuman și să te gândești doar la tine.
Asa de frumos si actual este!!!ar trebui pus pe perete in fiecare zi.comentarea e super actuala.NOI,mai vechi,trecuti prin multe numai asa vrem sa fie medicina !
Intrebare (retorica, bre, nu necesita raspuns!), pentru toti cei care critica personalul medical, intrebare valabila chiar si in cazurile (si mai ales in acelea!) in care acel personal medical se poarta incompatibil cu calitatea de om, aspect pe care, evident, nu il aprob: CE VA FACE SA CREDETI CA PERSONALUL MEDICAL AR TREBUI SA AIVA CALITATI DE SUPRA-OM? Unde, ce si cine i-ar fi dotat cu aceste calitati incat sa treaca neobservabil peste greutatile create de sistem? Cine va face bine si va fi si fericit sa fie pus la o munca (OARECARE!) si sa nu fie platit, fie deloc, fie necorespunzator, si sa nu stranga, nici frustrare, nici blazare? Ei bine, oricat ar parea altfel, cei mai multi OAMENI care isi fac meseria in pofida acestor conditii, fara sa fie SUPRA-OAMENI, sunt in domeniul medical: am vazut o groaza de infirmiere, asidtente, medici, OAMENI! Nu e singurul domeniu, dar aici sunt cei mai numerosi reprezentanti ai acestei clase de sacrificatu si daruiti, care sunt oricum primii scuipati, datorita celor care nu reusesc sa treaca asa de bine peste greutati. Care e prioritatea in acest stat? Sanatatea??? Ha, ha, ha! Prioritatea este plata demnitarilor, a magistratilor si in ultimul rand a personalului sanitar! Deci, la cine sa avem pretentii? La cine cere prea mult de la un om sau de la un om, ca de ce nu e supra-om, pentru a compensa situatia?
Chiar nu ma pot abtine!!!Haloo doamna asistenta de laborator…sunt tot asistent cu 23 ani vechime!!!In Tg mures la urgenta atat medic cat asistenți am fost scuipati noaptea de tebecisti in plina față,am avut coleg care a fost tăiat de un cioban beat cu brisca. sau prins de gât de fiul unui primar beat..si multe altele..in timp ce faceam gărzi ..atat medicii cat si asistenții (ortop..chir..smurd..radiol..pedi..etc)Din toti acestia multi aveau copii acasa bolnavi sau alti membrii de familie..unii am stat cu perfuzia-n mâna si am lucrat noaptea…si am pierdut atâtea nopti sarbatori in care familiile copii erau acasă ! Nu contează ne place meseria…dar dumneata cu gura mare ce ai facut din toate astea la laborator???Vii la 9 si la 12 ai tulito!!In alta ordine de idei..multi termina medicina nu au bani pt un post sau cunoștințe. .pile..sau nu pun curul la bataie.si stiu medic rezident care nu are televizor nu-si permite deocamdată !!Dumitale cate examene si diaree ai avut la viata ta???Am lucrat si la particular unde preturile erau mari si lumea-mi baga in buzunar pt ca spuneau ca am vorbit frumos cu ei…i-am tratat regește ! Nu vroiam acei bani se suparau f tare!Vorba frumoasa e ca aurul pt un bolnav!Sa-ti mai adaug??Sotia e medic..lucram in străinătate a doua țară care ne primește cu bratele deschise fără a da ceva pt un post…fara sa ne bucuram de 5 lei injositori primiti de la pacient dar care-ti prinde bine..cumperi o banană copilului…si nu spui azi nu are tati bani dragă. ..sau sa refuzi mâna unui batran care tremurând i-ti intinde câțiva bănuți acasă!Ar fi foarte multe de spus…am vazut si medici care refuzau plicul cand pacientul avea cancer..spunandu-i apartinatorului veti avea nevoie de ei!!Acasa lumea are doar pretenții medicul sa-si lase familie copii bolnavi si noaptea…chiar daca i se termina orarul..gratis..afară nu exista asa ceva!sa fiti sănătoși!!
Un doctor nu e Dumnezeu si nici robot, e om, la fel ca toti ceilalti. E un om care are calitati si defecte, care are familie, care are nevoie de odihna si relaxare.
E firesc sa fie platit pentru munca depusa, e firesc sa-si permita sa traiasca decent, asa cum merita oricine.
Foarte bine punctat :)
Sunt medic cu peste 20 ani vechime si de peste un an lucrez in strainatate. Sa stiti ca peste tot in lume, a fi medic inseamna, cu sau fara voia ta, sa iti faci meseria si dupa program: o intalnire cu prietenii, siguur ti se cere parerea la cel putin un caz; iesi sa cumperi o paine, si vezi un copil cazut de la etaj, sau un batran cazut pe trotuar…te duci si dai primul ajutor; te suna cutarescu ca i s-a intamplat ceva lui sau cuiva din famile;bate la usa vecinul ca i s-a facut rau sotiei; te suna matusa sa te intrebe de analizele vecinei ei….etc. E practic imposibil sa te deconectezi de profesie…face parte din viata ta de zi cu zi. De aceeia am ajuns, ca atunci cand plec in concediu sa inchid telefonul, laptopul si sa o rog pe sotie sa nu spuna nimanui ca sunt medic.
… Si sa nu mai vb desore presiunea familiei, rudelor, vecinilor si cunostintelor care se asteapta ca medicul din familie sa fie oncolog, ginecolog, dermatolog, orl-ist, imagist, chirurg…. Pe principiul, „esti medic, cum adica nu e de competenta ta? „
In ceea ce priveste situatia sistemului medical din Romania, am asteptat 20 ani sa se schimbe ceva; nimic; este clar ca nu s-a dorit asta. Salarii mici, sistem tolerat de „spaga”, instrumentar invechit, lipsa de medicamente si materiale sanitare, promovari pe baza de nepotisme….etc.
Ultimul paragraf… tipic, dezamagitor :(
Adica Hippocrat e vechi, prafuit, nu-i ‘in trend’ cu realitatile cotidiene nu-i asa? E doar un batran care ‘nu s-ar adapta’, noi stim mai bine. Nu-i de mirare ca medicii de azi fac avorturi…
Sper sa va schimbati gandirea odata cu inaintarea in varsta. Multa sanatate,
Juramantul lui Hipocrat este formal si depasit. Mai important pentru un medic consacrat este unul dintre cele mai fundamentale legi din etica medicala. „Primum non nocere” Si medicul este un om care trebuie sa plateasca taxe si impozite, lui insa doar i se cere si putini sunt cei care intr-adevar stiu ce da de la el 24 din 24. Un medic ar trebui dus pe brate de sistem pentru a fi liber sa puna in practica tot ce a invatat………………