JOE, DEAR, DEZBRACĂ-TE PÂNĂ LA BOXERI, DAR FĂRĂ SĂ SCOȚI BOXERII!

Undeva prin SUA, într-un sistem sanitar performant şi armonic, pacientul Joe, „niegru ca zmoala”, se prezintă la medicul lui de familie.

Aparţinând unui sistem performant, cum ziceam, deloc subfinanţat, atât medicul cât şi Joe sunt calmi, destinşi şi zâmbitori. Medicul nu stă cu ochii proptiţi exclusiv în monitor, fiindcă nu se teme că adeverinţa lu Joe, de la job, arată altceva decât programul informatic de la fisc, dar nici Joe nu se teme că doctorului o să-i pice eşafodajul informatic exact în timpul consultaţiei. Cardul de sănătate al lui Joe funcţionează, cititorul de card al doctorului aşijderea, astfel încât Preşedintele Casei lor de Asigurări Americane, (sau cum naiba s-or fi numind ăia pe-acolo), nu este nevoit să iasă zilnic în presă, ca să liniştească americanii. Ei sunt liniştiţi din naştere. Oricum, dacă ar devini nelinştiţi, nu s-ar baza pe Andreea Esca lor ca să-i descurce la TV, ci ar ameninţa cu un război mondial. Măcar să ştie de-o treabă. Nu ne jucăm. Sau – sau.

– Joe, dear, dezbracă-te până la boxeri, fără să scoţi şi boxerii şi aşază-te în patru labe lângă geam!

… îi recomandă blând doctorul, desigur în engleză, ştiind precis că Joe nu cunoaşte deloc româna, deşi are nouă ingineri români angajaţi la cules de banane. Adică mint! Știe trei cuvinte româneşti, obligatorii în comunicarea cu subalternii: Hagi, Tcheaoshesko şi Nadia.  Dar care cuvinte, azi, nu-l ajută la nimic. De altfel nici doctorul nu mai ştie deloc româna, fiindcă a imigrat din România- zona Oaşului, de peste şase ani deja. El gândeşte americăneşte, e şi normal după şase ani! Astfel că, în vacanţele de vară la Huta Certeze, el rosteşte Outch (pronunţat oşeneşte ĂUCI), atunci când se loveşte de colţul mesei, iar ţâpuritura o face cu accent (justificat!) de Kenny Rogers. De aceea, doctorul american naturalizat, repetă amabil:

– Joe, dear, dezbracă-te până la boxeri, fără să scoţi şi boxerii şi aşază-te în patru labe lângă geam!

Pacientul Joe, care crede în medicul lui de familie american, (chiar „vinitură” fiind medicul), ca-n propriu-i tată, (sau, chiar de nu crede în el, nu are de ales), se dezbracă până la boxeri şi se aşază cumine, în patru labe, sub geam.

– Yes, okay! Now, John dear, mută-te acolo, lângă cactus!

Tup tup tup, Joe se mută-n patru labe lângă cactus, fiindcă doctorul lui american, suflet de artist, are un cactus la ghiveci, fără să-l amendeze sanepidul cu zece salarii, conform legii, pentru că ţine o plantă-n cabinet.

– E bine, Dokk?

– Mda… kind of, dar mută-te please şi lângă fotoliu, acolo în stânga lui!

Tup tup tup, încrezător, Joe se execută, aparţinând unui sistem performant.

După secunde de tăcere, Joe:

– Dokk, e grav, ceva neurologic? Toate aceste investigaţii vă sunt necesare pentru diagnostic? Vă ajută să mă plimbaţi prin cameră în patru labe?

– Oh noooo, John dear! Am cumpărat ieri la licitaţie o măsuţă mică neagră, din epoca colonială şi nu sunt încă decis unde să o plasez!