Instincte, mierle, zei şi coincidenţe

Poveste.

Am fost în Grecia, la Thassos, şapte zile.

Am luat cu mine două cărţi. Ambele la a doua lectură şi am să explic de ce.

„Mierla neagră” – ultimul roman al lui  Radu Țuculescu şi „Instinct”, prima carte a Ioanei Duda.

Mierla am recit-o ca să urmăresc, pe îndelete, tehnica romancierului. Povestea/poveştile (palpitante!) le ştiam nu doar din precedenta lectură a cărţii, ci pe unele chiar din gura ţuculesciană. Deci nu “cum se termină”, sau dacă „ei rămân împreună” sau „cine-i criminalul lui Mirel” voiam să reiau, ci jocul scriitorului printre timpuri, mişcarea dintre dialog  şi partea descripritivă, felul în care a croşetat apariţia/reapariţia personajelor în scenă. Just tehnică voiam de astă dată.

Instinct, fiindcă citisem doar manuscrisul. „Tastascrisul”, de fapt. Ochii pe monitor. Un contact fizic cu fraza, care îmi displace. Când citesc carte, îmi place să fie carte, dom`ne. Cu file şi coperte. Să întorc filele cu degetul umezit, nu cu mouse-ul, să amuşin aroma tuşului proaspăt, necum pdf-ul sau jpg-ul. Să-mi fac semn de carte dintr-o bucăţică a pachetului gol de ţigări.

E cumva ca diferenţa dintre a face sex în pielea goală, ca tăt omu` normal la cap, sau în costum de schi. Cu schiurile în picioare, desigur.

Asta pe de-o parte… Pe de alta, fiindcă prima lectură a fost cumva cu deadline, urma lansarea cărţii la Arad, deci… în pripă.

Întâiul volum deschis, (eu deja la hotel), fusese Instinct. (Nu pot citi în autobuz, maşină, sau în tren, ca noră-mea şi fiu-meu. Oamenii ăia citesc din orice poziţie şi în fiecare minut aparent liber, cum ar fi chiar cel de distribuire a camerelor, jos la recepţie. Lumea se zbate să preia cheia şi ei citesc.)

Bun. Instinct, deci.

Și bătucesc eu Instinctul fetei, silabă cu silabă, reluând alineate, idei, încercând să o pătrund ca om, nu ca prozator, să discern ficţiunea de realitatea irumptă din slovele ei…

Au fost câteva zile de Grecie în care m-am gândit enorm la Ioana Duda. Aparent ÎNTÂMPLĂTOR!!

Se face ziua plecării. Cea mai obositoare. Când predai camera la 9, te trezeşti cu bagajele-n dinţi, soarele arde de numa`, până la îmbarcare mai ai opt ore în care nici nu stai, nici nu pleci.

„Instinctul” e de mult închis, iar eu sunt trasă la umbră cu “Mierla”. Subliniez cu pixul cuvântul „răbduriu”, în două locuri. Îmi place tare şi-mi promit să controlez acasă dacă există-n DEX, sau e cuvânt inventat de Radu.

Pe poartă pătrunde grupul de turişti care urma să ne preia camerele.

Privesc peste ei, îi văd „en gros”, nu „en detail”. Sunt tolănită sub un măslin, cu Mierla-ntre genunchi, Instinctul însă lăsat pe iarbă, jos, lângă flaconul cu apă.

Brusc, îmi pare că o iau razna. Delirez, îmi zic, lectura în exces îi face rău creierului? O fi doar canicula?

Care era şansa ca-n camera mea să urmeze Ioana Duda?

Să aud desprinzându-se de grup, o fată:

– NUUU!!! Tremur, uite, îmi arată mâinile. Refuz să cred. Otilia!

– Ioana. Nu ştii că de trei zile sunt cu gândul la tine nonstop.

Care, deci, era şansa?

Ca din toată Grecia aia cotropită de turişti… un anume motel, o anume zi/oră a verii, o anume cameră? Chiar ea, chiar eu?

Sigur că viaţa bătea şi mai tare filmul, dacă de sub măslini se iţea şi Radu Țuculescu, dar aşa… ne mulţumim să nu-l bată. Viaţa pe film.

Ne mulţumim cu remiză.

În vara asta.