Hai să vedem cât fură fiecare!
Că tot vuieşte presa…
Vreau să vă fac, pe nemedici, să înţelegeţi un principiu simplu. Banii daţi sănătăţii pe un an, sunt buget fix. Să zicem un pepene. PUNCT. Atâta avem, atâta dăm: un pepene pentru sănătate, restul de pepeni la şosele, uzine sau învăţământ. De exemplu.
Acest pepene se împarte felii, iar o feliuţă ajunge la medicii de familie. Cam 4% din pepene. Deci, dacă-l împarţi în O SUTĂ de felii, medicii de familie capătă în total PATRU felii din acea sută. Restul la policlinici, spitale, laboratoare, farmacii etc
E clar, da? Mă urmăreşti? M-ai înţeles? Deci toţi cei 11 mii de medici de familie, primesc patru felii din o sută, pe care – patru felii – şi le împart ei între ei, la încă 11 mii. Încearcă să-ţi imaginezi asta la tine în bucătărie.
De aci încolo, teza hiperfumată la TV cu cât „furăm” noi, e aşa: ORICÂT AȘ FURA EU – (CHIT CĂ NICI MĂCAR NU FUR!), L-AȘ FURA PE COLEGUL DIN SATUL VECIN!!! Aş lua din feliuţa lui.
Mă urmăreşti?
FURATUL MEU, DUPĂ CE CĂ-I TEMĂ FALSĂ, NU TE AFECTEAZĂ PE TINE- PACIENT. FIINDCĂ FELIA MEA DIN PEPENE, E FIXĂ. ȘI, CHIAR DACĂ NE-AM UCIDE ÎNTRE NOI FURÂND ZI ȘI NOAPTE, NU PUTEM IEȘI ÎN AFARA FELIEI.
În concluzie, nicio informaţie din presă despre „economii”, „furturi”, practic nu te interesează dacă nu eşti medic de familie vecin cu mine.
Dar aşa ştiu să ţi-o zică ăia la ştiri, de ai jura că pierzi sau câştigi şi tu ceva la „afacere”!
Știi ce te-ar putea interesa, ca bolnav? Doar DIMENSIUNEA pepenelui întreg, oferit sănătăţii tale, dar despre asta toţi îs mucles. Apoi se pun pe învârtit la ştiri vorbe ca să te aburească. Iar tu muşti, dacă nu citeşti blogul meu. haha
De urmărit, v-am urmărit, dar nu v-am înțeles !
De ce nu m-ar interesa ce se întâmplă cu pepenele cumpărat de mine, că doar am dat bani cât pentru trei pepeni pe un singur pepene ? De ce credeți că noi dăm bani pentru ca dumneavoastră să vă împărțiți pepenele și să uitați de cei care vi l-au cumpărat ? De ce să mi se spună : ” dacă dați o grămadă de bani pentru asigurările de sănătate, înseamnă că aveți destui să vă plătiți investigațiile ” ? De ce să plătesc de două ori un serviciu ?
Așa-i. N-ați înțeles nimic din ceea ce am scris. CHIAR nimic. Nu-i bai. Or înțeles alții!
TREBUIE sa intelegem in primul rind NOI toti medicii romani pe ce lume traim si sa ne constituim din nou ca breasla .Nu este un anacronism , nici o inutilitate. Este de DATORIA noastra ca medici care am depus juramintul lui Hipocrate.Am spus breaslà nu castà.Si nici sindicat.Saraca limba romana este totusi o stiinta exacta. In plus , ma indoiesc f mult ca generatia fb , cu bacalaureate trecute ,,moaca ” poate intelege subtilitatile criminale ale propunerii legislative liberale pe care eu am botezat-o ANRP 2. Iar restul de cel putin opt milioane de romani nici macar nu stiu ca exista facebook . Deci ,,nemedicii ” este o expresie tare nefericita .Nu te critic ,nici nu vreau sa te corectez gramatical.Dar tu esti prietenul meu si nu pot sa te las sa te faci de rusine , mai ales pe fb.
„Nemedici” este licență poetică. Ca de altfel „altspecialiști”, pentru alții decât specialiștii în medicina familiei. (termen tot inventat de mine, mai am multe!). De ce îmi permit licențe poetice? Fiindcă am publicat cărți. Și proză și poeme. Și fiindcă aparțin – parte aproape egală, ambelor bresle- medici/scriitori. De aceea îmi permit mai sus și sintagma „aproape egal”. Corectura gramaticală/ortografică e una, contestarea unor licențe poetice, alta. Ele pot eventual să nu îți placă. Categoric nu au ce căuta într-un articol științific. Aici vorbim însă de blogul meu. Care-i „take it or leave it”. Place: citești, revii. Nu place, „dai skip”. În nici un caz nu-mi cenzurezi, aprobi sau dezaprobi artificiile de limbă. Mândru că ai oprit rușinarea mea în piața publică. Noa. Zikk să rămânem preteni. (noa, zikk, preteni sunt alți termeni de negăsit în DOOM!)
Hai să vedem cât fură fiecare!
http://www.otiliatiganas.ro
In afara cà ,, è dupà buget , coane Fànicà ” , bugetu’ mic si acela pe datorie ( acum avem 55 miliarde euro datorie ) , furà hotii trei sferturi … Hai sà vedem carevasàzicà ce-ar mai fi de impàrtit . Cine ma poate ajuta sà fac o socotealà RELATIV simplà ?
19 Martie 2016 18:57
Nu-i meritul lui C atit cit e tradarea lui Iliescu si a celor ce-au urmat in fruntea bucatelor si ca premieri si ca presedinti, patronind tilharia si jaful national.Cel putin 100 de nemernici si tradatori de tara deja cunoscuti si dovediti.Doar ca in Romania nu mai functioneaza nimic , nici CSAT nici Curtea Martiala.Singura speranta e ca institutiile statului sa inceapa sa functioneze si aceasta se va intimpla ,probabil peste citiva ani prin schimbul generational.Cei care acum au intre 30 si saizeci de ani sunt intr-o confuzie totala : din comunism au prins o perioada de foamete si saracie absoluta ,inchisi in tara -puscarie Romania iar dupa ’90 alergind dupa libertate au ajuns someri si sclavi fara alta optiune decit de a pleca pribegi si dezradacinati prin lume in cautarea unui colt de paine. Despre Democratie vor afla intr-o viata viitoare. Si te rog sa ma crezi , nimic nu se intimpla intimplator . Primii pe lista tradatorilor , intr -o ordine cronologica relativa – Iliescu , Stolojan, Basescu , Predescu…Cine crede ca sunt oameni politici se inseala amarnic .Sau este intr -o ignoranta totala .De aceea melodia poate fi frumoasa dar textul este o minciuna execrabila.