Foaia de parcurs, benzina, impozitele și medicul de familie

În contextul lipsei de medici, al majorărilor/sau micșorărilor salariale, în contextul… a tot, al acestui marasm național, mă întreb eu așa: dacă e benefic, dacă scutește “atât cât face”, obligația unui medic de familie care vrea să deconteze pe firmă benzină, de a întocmi FOAIE DE PARCURS la FIECARE drum cu mașina “în interes de serviciu”. Calcule einsteiniene justificative pe kilometri parcurși etc, cum că el, medicul, nu fraudează fiscul. De parcă aici l-ar frauda, vorba aia. De parcă ar fi șofer angajat al vreunui garaj.

Cât oare din evaziunea fiscală+ banii negri naționali, se scutește așa? Firfirei.

Personal, nu mai decontez benzină deloc (contabilicește), fiindcă mi-e silă. Iar tehnic – psihologic, dacă am un drum cu mașina la pacient, creierul meu pur și simplu nu se poate ocupa, în timp ce bagă cheia-n contact, să facă socoate de kilometri parcurși. Nu pot. Îmi filează mintea. Mi-e mintea setată la pacient, ce am de pus cu mine, să nu uit ceva acasă, ce caz găsesc la fața locului etc.

Specialiștii din guvern ar putea face un calcul statistic simplu, o medie gen:

– Tată, un MF român cam atâta benzină consumă lunar cu domiciliile+ munca administrativă. Prin urmare, se poate deconta atâta benzină fără nicio altă fișă, rubricuțe, colane, pix, calculator… Și PUNCT. Dacă aparții categoriei care consumă dublu sau triplu, atunci da, hai fă-ne dosărele ca să ne explici de ce. Dar grosul, decontează atâtea plinuri de benzină pe lună.

Ce înseamnă „a deconta”? Că, pe acea sumă „investită” în benzină, nu plătim impozit la stat. Adică rahat în economia națională a fraudei fiscale. Caca. Zero. Toți mefeii români, cu toate benzinele lor nenorocite, s-ar anula numai prin albirea (UȘOARĂ, nu totală!) a cazărilor negre pe litoral, juma` de lună august. Noi suntem 11 mii. Ori 2-3 plinuri de benzină pe lună… vedeți ce iese.

Fiindcă nu-i normal să stau să fac muncă de angajat Parc Auto, de șofer de autobus, rabă sau TIR/transport marfă internațional. Destul îi că fac documente de „minicabinet”, echivalente cu un Spital Clinic Județean cu 5 etaje, care are zeci de oameni angajați să facă foicelele pe care le completez eu singură. Sau toată enormitatea legată de ITM, în care eu + 2 asistente +1 buc. femeie de serviciu, scriem și îndosariem de ne sar capacele, fără să avem fonduri pentru un Birou Personal.

Oricum, chiar scriind zi și noapte, tot ești amendabil, fiindcă este PRACTIC  imposibil să scrii tot ce ar trebui scris. Legislația muncii e un izvor nesecat. Bine… nesecați sunt și pompierii și fiscaliștii și curțile de conturi și salariații CAS și ăi de controlează dulapul cu medicamente dacă nu conține psihotrope, și ăi de te caută la dezinfectante, sau materiale biologic active, dar și ăi care urmăersc cum respecți gravida, handicapul, copiii, dar și…

Pus una peste alta, ideea e următoarea: legea (deci DIRECT IN LEGE!!) s-ar cere nuanțată la pretenții/ rigoare. Să facă diferența dintre un Spital Clinic Universitar și un cabinet Țigănaș Foaie Verde srl, cu 3 angajați. Deci diferența să nu derive din clemența controlorului, ci să fie legiferată.

De ce?

Fiindcă:

-fără modificări la scară ÎN LEGE, cerințele aplicate unui spital apoi aplicate mie la indigo, devin ridicule, film SF.

-lăsând pe mai departe lucrurile așa, rămânem vulnerabilii de serviciu la controale și abuzuri

-o amendă aplicată cabinetului meu o plătesc eu, iar una aplicată spitalului o plătesc tot eu (ca și contribuabil). O amendă aplicată mie o simt clar la buget, îmi bulversează munca (ș-așa cotropită de aberațiile compensărilor), în timp ce una aplicată spitalului n-o simte nimeni, concret.

-eu (și niciun MF român!!) n-avem fonduri pentru angajare personal, ca să plătim munca prin zece birouri pe care ar solicita-o aplicarea legii, așa cum e ea azi.

Și atunci, ce facem?

Încercăm să cârpim pe ici pe colo ca să nu fim sugrumați de amenzi, mai zâmbim un zâmbet de infractor prezumat din start, mai mituim, mai apelăm la preteni, însă asta consumă: timpul/enegia/adrenalina/coronarele pe care le-am putea dedica bolnavilor. Sau măcar nouă înșine.