Feminitatea mărgelelor ei

Avea baticul înnodat ca-n Maramureş şi mărgelele în şiraguri bogate, fosforescente. Unele roz, oricum multe mărgele, sunt sătmăreancă, miros imediat linia de Maramureş, chit că ea urcase în compartiment la Braşov. Și amesteca, totuşi, portul tradiţional de pe acolo, pe care îl ştiu perfect, cu fiţe de Obor. Bărbaţii care o însoţeau, trei la număr, nu aveau port popular, ceva  mai degrabă între cartier de orăşel de provincie şi centrul satului. Femeia, ai cărei obraji plezneau de sănătate, se aşează pe banchetă într-o poziţie deloc cuminte, fustele ei erau mini, doar oşencele poartă fuste mini, Oaşul este singura zonă din ţară în care portul popular al femeilor dezveleşte strămoşeşte genunchii. Se aşează desfăcând uşor coapsele şi, cu o mână, îşi bagă rochia adânc printre ele. Bărbaţii îşi fac loc şi ei care pe unde, urcă bagajele voluminoase pe raftul de sus, trenul se urneşte uşor, iar tânăra femeie îşi bălăngăne leneş gambele deloc păroase, chiar apetisante, învelite în ciorapi Lycra. Gambele se preling apoi în nişte ghetuţe negre de lac, cu puţin toc, legate cu şireturi.

Foarte rapid, nici zece minute, ea începe deja să râdă zgomotos la bancurile erotizante ale bărbaţilor, clocoteşte râzând cu pohtă, iar ochiul meu profesionist, mutat uneori de la geam şi munte şi brazi la roşul din obrazul femeii, constată că sigur o fi uşor abţiguită. Din dialog deduc cărui bărbat îi aparţine, căruia din cei trei, dar nu fără niscai eforturi. Ea le părea cam disponibilă tuturor. Greu de identificat titularul. Grupul îşi întinde, la un moment dat, pe banchete, ospăţul de tren, ouă fierte tari, slănină, pită, ardei verde, gogoşar, cârnaţi de casă afumaţi, apă din PET de 2 litri şi răchie din PET de litru. Dar e şi normal. În tren te apucă foamea, reflex condiţionat, aşa cum în pauzele de la concertele simfonice te apucă tusea. Aromele ospăţului feroviar îmi fac poftă, erau întinse frumos, cu prosop curat alb, încep să rod în ciudă din cipsurile mele cu gulyas, cumpărate fulgerător în gară, mor de foame eu care nu mănânc mai nimic toată ziua şi care mâncasem bine la plecarea de acasă.

Companionii mei sunt deja bine ostoiţi la burdihane, vorbesc mult printre îmbucături şi îşi trec unul altuia PET-ul cu răchie.

Mai am de călătorit ore- ore, dacă nu felii din cârnaţii afumaţi, măcar un gât fain de răchie aş trage şi eu din PET-ul lor… aşa, de încălzeală. Dar am moacă de intelectual sadea, cu ochelarii aşezaţi sever pe nas, freza tocmai ieşită de la stilist, sunt pregătită pentru un simpozion medical la Bucureşti, unul de trei zile,  nici unuia din ei nu i-ar trece prin cap să-mi treacă gura PET-ului!

Mama mă-sii de treabă, sunt medic de ţară. Am lăsat acasă, pe poliţa din cămară, hectolitri de pălincă, mă scald în pălincă de doresc. Noroc că nu doresc! Și acu mă uit la ei cu jind, ronţăind cipsuri cu E-uri şi sugând inteligent din cutia de suc cu paiul.

Grupul e tot mai încălzit, se vorbeşte mult despre sex, muieri, înşelătorii, ei vorbesc aceeaşi limbă şi comentează aceiaşi actori de la ei din sat. Bine măcar că nu despre Ponta, Geoană şi Iohannis!

Femeia se mişcă mult în timp ce le răspunde, mângâie obraji sau piept sau mână, mângâie tot ce prinde, nu numai bucăţi din titular, îl atinge pe fiecare pe rând, întinzând-se spre el, undeva la limita decenţei. Mă şi mir că titularul nu ia foc, atacurile ei asupra tuturor sunt deja explicite. Dar nu. Nu ia foc. Toţi râd, bărbaţilor le place tare de ea şi îi stimulează la poveşti din ce în ce mai porcoase, titularul pare chiar mândru.

Nici vorbă să mă mai pot concentra să citesc, urmăresc cu fineţe filmul din compartiment, normal fără ca ei să simtă, iar gândul mă fură către sexualitatea rudimentară, primară, lipsită de orice artificiu, exact cea care răbufnea cu presiune din toţi porii ţărăncii zdupeşe, în mini şi cu irisul uşor sticlind. Feminitatea mărgelelor.

Închid ochii şi zâmbesc în mine. Am să scriu despre asta, musai când ajung la Bucureşti, până povestea mi-e vie în cap, despre ea şi despre mine, urmărind-o de sub plepoapele întredeschise, ochi sofisticat de doctoriţă cu carieră, ronţăitoare de cipsuri şi cu paiul sucului plasat între incisivii corect trataţi la dentist.

După o vreme, eu nici nu mai urmăream textele lor hohotite, urmăream doar atmosfera, ţăranca trage brusc o concluzie  imbatabilă. Îşi întinde cu gest sigur mâna între coapsele titularului, şedea lângă ea, el era îmbrăcat cu raiaţi maro, şliţ cu fermoar galben de metal, îl apucă ferm de penis şi, masându-l posesiv, decretează:

-Să vă zic io o treabă. Eu sunt curvă la UNU bărbat!

Chibiţii comentează câte ceva vulgar, şefu mare rânjeşte excitat de gestul şi cuvintele ei, care îl situează fără echivoc pe podiumul premianţilor. Iar eu pricep atunci, de ce n-a fost el foc şi pară în primele ore de drum.

Îşi adună încet bagajele, vor coborî  în gara următoare, eu însă merg până la Bucureşti, trenul opreşte, va staţiona niţel mai mult, ştiu, aproape că aş avea timp să cobor după o cafea, îi privesc pe geam cum înaintează pe peron când, brusc, ţăranca pică secerată din picioare pe asfaltul dintre linii, nu departe geamul meu.  Fracţiuni de gând clinic- e atât de beată? infarct? accident vascular?

Fustele înflorate se ridică şi dezvelesc totul înspre burtă, are chiloţi albi înalţi, iar trupul ei se încleştează în convulsiile pe care le ştiu atât de bine, ale epilepsiei din născare, sau ale comiţialităţii induse de alcool. Titularul încearcă să ţină de ea, asta nu se face însă, oamenii din jur se holbează necuviincios, trenul porneşte, accelerează, mi-e greaţă organică.

Pe bancheta din faţa mea rămăsese rostogolit neglijent PET-ul cu pălincă, un deget de conţinut transparent uitat pe fund.

Alte proze scurte (semnate de mine, desigur) găseşti aici: