Evelyne

Tanti Evelyne, La vreo şaptezeci de ani, îmi este vecină, perete în perete.

Dar ce pereţi! De doi metri grosime, vorba aceea, Tanti Evelyne şi cu mine avem apartamente într-o casă veche, naţionalizată, ne încălzim cu teracote, iar ca să schimbi un bec ars în tavan, chemi pompierii datorită înălţimii. Eu- mamă singură, single mum, fiică-mea Sorina la o grădiniţă foarte aproape de casă, eu fac naveta zilnică, la ţară, o comună la 22 de kilometri de Arad, mă mişc ba cu maşina, ba cu autobuzul, sunt medic acolo. Tanti e săsoaică văduvă, mereu corect şi sever îmbrăcată. Este slăbuţă, are chiar talie şi poartă rochiţe negre sau cenuşii cambrate, încheiate până sub bărbie, coc cărunt adunat la ceafă, are mâinile foarte foarte îngrijite, tenul adânc ridat, neverosimil de ridat. Tanti Evelyne fumează, bea cafea, nu bea alcool. Nu în afara zilelor de sărbătoare cu musafiri. Mă ajută enorm cu Sorina, o aduce de la grădi, o învaţă poezii până ce vin eu de la cabinet, găteşte pentru toate trei, aproape zilnic alt meniu, fiindcă de materie primă-ciubuc eu, medic la ţară, nu duc lipsa, tot eu acopăr cu cafea necesarul noii familii. Ne e bine împreună, Sorina o adoră, iar toată această organizare internă am făcut-o cumva din mers, fără o anume înţelegere bilateral semnată.

Lecţii de viaţă date mie de Tanti Evelyne, care mă găsea cam împrăştiată, neatentă la detalii, deloc gospodină şi păguboasă în relaţiile cu bărbaţii.

– Fata mea, o doamnă adevărată nu stă nici măcar în casă fără sutien! Nimic mai dezolant, la o femeie care se respectă, să nu-şi pună sutienul.
… Mda. Acu eu ce să zic. Are dreptate Evelyne. Ieşeam prin facultate cu tricou şi fără sutien, era chiar brandul meu. Dar, după o sarcină şi un alăptat de opt luni, poate un rebranding n-ar strica, mai ales când se vede limpede că targhetul şi publicul ţintă devin altele.
-Să-ţi păstrezi mereu intimitatea faţă de soţ. Nu lăsa niciodată chiloţii pătaţi de ciclu, la înmuiat în lighean, în baie, la vederea lui. Să ştii că nu e bine să nu-ţi menţii misterul.
N-am soţ, gândesc, iar astea-s vechituri. O las să mă mai înveţe, fără să-i retez ceva din avânt.
-Nu ieşi niciodată din casă fără dres, chiloţi, sutien impecabile, cine ştie ce se întâmplă, vreun accident, trebuie să fii perfect îngrijită.
Aci zâmbesc în sinea mea, de-a binelea. O fac, Tanti Evelyne! O fac, dar nu pentru accident ci pentru mine, niciodată nu te simţi mai sigură pe tine decât când ai chiloţi de fiţă. Unde mai pui de o aventură accidentală! Păi să mă ierte dumnezeu, dar eu nici strada n-o traversez fără ca sutienul să se asorteze cu chiloţii.
Tanti Evelyne o gospodină de top. Îmi mai povestea ea cum ani de zile, zilnic, zilnic fără NICI O EXCEPȚIE, i-a gătit răposatului soţ altă mâncare, întotdeauna trei feluri, l-a aşteptat cu masa pusă, cu şerveţel, tacâmuri, coşuleţul cu pâine feliată acoperit cu un ştergar alb, pahar pentru vin dar şi pentru apă.
Ceva din echilibrul minifamiliei noastre s-a zdruncinat puţin atunci când pe mine a început să mă mai viziteze un tip, „curtezan” în accepţiunea Evelynei, ea nu-l plăcea pe tip chiar deloc, probabil şi niţică gelozie, dar îmi toca creierii cu opinii într-un moment în care nici măcar mie nu-mi era clar dacă tipul îmi place. Necum încotro ne îndreptăm, sau ce am de gând. Într-una din seri, când m-a bătucit la neuroni peste clemenţa lor, i-am răspuns cam obraznic şi mi-a fost clar că s-a bosumflat. A doua zi mi-a răspuns rece la salut, distant, fără să-mi încurce ploile cu Sorina, sau gospodăria. Eu am lăsat-o în suc propriu, nu tu iertăciuni, nimic, Tanti tot distantă, dar viaţa ne curgea la fel ca înainte. Poate o săptămână să fi durat asta.

Primesc eu de la un pacient o caisată de casă, aromă dumnezeiască, mă înfiinţez la Tanti spre împăciuire. Eu nu beau băuturi dulci, nici tării dulci, nici vin dulce, asupra celor fără zahăr am un control exact. Dulcegăraiele te pot fura, plus că nu-mi place gustul lor. Când doresc desert, mănânc îngheţată sau prăjiturică glazurată. Când beau, nu mănânc desert. Dar acu fac o excepţie, după cum face şi Evelyne care nu bea decât la Paşte şi Crăciun, iar azi abia apucă să ne împăcăm.

Întinde ea rapid o tăviţă cu pahare de cristal anume pentru caisate, prepară două cafele slabe, că-i seară şi seara nu se cam bea cafea, scrumieră, pachetul cu ţigări al fiecăreia, bricheta la îndemână, apă minerală. Purcedem la vorbe. Înaintăm nestingherit în caisată, nu-mi dau seama ce tărie avea, dar avea. Umplem periodic păhăruţele de cristal cu picior, deveneam ca înainte, poate chiar mai apropiate, Tanti Evelyne îmi e tare tare dragă. O iubesc, ce mai!
Remarc, după ceva vreme, că e bine atinsă de alcool, totuşi sunt mai tânără şi ţin mai bine la din astea, dar a şi băut ea mai vârtos, eu mai mult am fumat. Nu vorbea greu sau împiedicat, dar îi vedeam ochii albaştri, un albastru mat, ochii erau tulburaţi. Începe abrupt.
-Fata mea, am să îţi povestesc ceva ce nu ştie nimeni. Nu vreau să intru în mormânt, singură cu acest adevăr.
O privesc uimită, ceva din tonul ei mă face să cred  că nu glumeşte si că nu-i o urmare a caisatei.
-Spune, Evelyne. Spune, te rog.
-Eram măritată, el era administrator şi pedagog la un cămin de băieţi. Eu casnică, aveam acolo o mică locuinţă de serviciu, o cameră a noastră, o bucătărioară şi un hol. Era al cincilea an de căsnicie. Plecasem la biserică să fac curat, mă ştii că umblu mult la biserică, iar acolo chiar mergeam des să ajut, nu aveam ce face acasă după ce terminam mâncarea. M-am întors mult mai devreme, uitasem ceva şi…
Tace lung, nici un sunet, îmi ridic privirea, mă temeam de alcool să nu i de facă rău, lui Tanti îi curg şiroaie lacrimi pe obrazul brăzdat, conturul gurii e nesigur, totuşi are ceva din atitudinea omului serios pilit, eu nu mai ştiu ce să cred.
-Evelyne? Și?
-Și, fata mea, şi… în camera noastră îl găsesc încălecat pe la spate peste un băiat tânăr de acolo. Erau pe plapuma mea roşie. M-am uitat câteva secunde. M-am întors şi am plecat, nu ştia că am văzut. Inima îmi sărea din piept. N-a aflat niciodată că am văzut, a murit de infarct după încă trei ani, era gras şi avea tensiune. Am murit şi eu înainte.
Eu nu spun nimic, încerc să procesez informaţia, eram probabil lividă, îmi aşez palmele pe masă, peste mâinile ei. Unul din paharele cu caisată se varsă în această mişcare, lichidul portocaliu se întinde aproape vulgar peste albul feţei de masă din damasc, o strâng uşor de mâini, o mângâi peste vinişoarele lor.
Cu gura uscată, buzele i se lipeau când vorbea, continuă rar, sacadat, înecat.
-N-am uitat, n-am putut să uit niciodată, mă ucidea mai ales nopţile când mă trezeam transpirată de gânduri, faţa lui transfigurată de plăcere, ochii închişi, fruntea umedă, gâfâia…fata mea, gâfâia peste băiat…băiatul tăcea şi am mai dormit în acelaşi pat câteva luni. Și n-am spus nimănui nimic. Am rămas singură cu gândul.