După dumneavoastră, stau!

În tren, eu spre Alexandria, la „lansare carte”.

Și fiindcă tot m-a întrebat cineva de unde mă inspir. Păi, mă inspir exclusiv privind în jur!

Ședeam în compartiment, mă „făcusem comodă”.

Un „el” simpatic, la vreo 60 de ani, om simplu, cheferist, schimbaserăm deja două-trei fraze, mi-a zis că se plicti` toată ziua numai cu colegii de serviciu, e văduv, are gratuitate pe tren prin natura serviciului, deci merge la Constanţa să se vază cu nişte prieteni vechi, dar oare cum e marea în extrasezon? Na… om deschis şi drăguţ.

Trenul era încă în gara de plecare, Arad. Staţiona. Omul meu se ridică în picioare să aranjeze bagaje, geacă, fular, o face ardeleneşte fără grabă, visând probabil la marea din extrasezon.

Între timp, apare un altul în cadrul uşii compartimentului, dar omul simpatic nu-l vede. Continuă să aranjeze bagaje, cu spatele spre uşă, blocând intrarea.

Eu văd scena de pe banchetă. Nou venitul manifestă din sprâncene semne de nerăbdare, dar omul simpatic n-are habar. Aranjează… aranjează şi aranjează.

Brusc, nou venitul intră abrupt în subiect. Textual şi cu ton agresiv:

• DUPĂ DUMNEAVOASTRĂ STAU!!!

Simpaticul se simte nasol, se scuză, se explică, îi face instantaneu loc.

Acest flash exemplifică felul greşit, neinspirat, în care comunicăm. Putea să-l roage să… să-l atenţioneze amabil că… NU să răbufnească atomic!

Atunci când intri aşa în problemă, reproşativ fără sens, te poţi aştepta să ai reacţii pe măsură. Să-ţi strici tu însuţi ziua, fără să obţii nimic. Întâmplător, cheferistul meu a fost empatic.

Eu i-aş fi răspuns agresorului psihologic, probabil, că-i mulţumesc de informare, dar chiar nu-mi pasă ce face el. Și după cine stă. Că-i problema lui. Și aş fi continuat să-l ţin în uşă, zâmbitor, până îl zdrobeam psihic. Sau îi propuneam o partidă de sex tovărăşesc – scurt şi din picioare, urmărind ce moacă face! Apoi trânteam un hohot vulgar de râs… fredonând o manea. Numa` aşa… ca să-l încurc.

Din erori în comunicare, pierdem enorm!