Comandă setul AKUTOL, AICI

DIZARMONIA SCHIZOIDĂ a societăţii româneşti

Încep un nou serial: DIZARMONIA SCHIZOIDĂ

Am să documentez, simplificat, una dintre cele mai mari defecţiuni ale sociatăţii româneşti: DIZARMONIA între instituţii. Care pică pe capul contribuabilului. Nu ştie stânga ce face dreapta. Legile s-au scris odată cu avalanşa de guverne, mii de modificări şi adăugiri, fără a urma strategii unitare. Iar instituţiile- îşi văd fiecare de treaba ei, rupte din context. Rezultă disperarea omului de rând, plimbat printre instituţii, fiindcă unii cer hârtii pe care ceilalţi nu le pot emite. Și invers.

Iată o situaţie concretă.

În 2006, Ministrul Sănătăţii interzice efectuarea de “raze la plămâni” omului aparent sănătos, ca să-şi dovedească sănătatea. Aici intră şi cei care se vor căsători, dar şi elevii, studenţii, când intră în colectivitate. Iată ORDINUL:

Ordin nr. 888 din 19/07/2006
                              Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 647 din 26/07/2006
ministrul sănătăţii publice emite următorul ordin:

Art. 1. – Se interzic microradiofotografiile şi fluoroscopiile ca proceduri radiologice de examinare utilizate în scopul depistării active a tuberculozei pulmonare.


   Art. 2. – În scopul depistării active a tuberculozei pulmonare se justifică efectuarea radiografiei pulmonare standard numai în cazul suspecţilor de tuberculoză pulmonară identificaţi în urma examinării clinice obligatorii.

 

E LIMPEDE, NU??? SCRIE NEGRU PE ALB CĂ IRADIEREA DE AMORUL ARTEI E INTERZISĂ.

Cu toate acestea, facultăţile primesc chiar şi azi, de la Bucureşti, de la Ministerul lor, lista cu acte pentru înscriere, care cuprinde şi “radiografia pulmonară”. Copiii fug să-şi facă fime, cu miile, dacă vor să devină studenţi. Totul pe căldură, disperat şi în pripă, fiindcă facultăţile cer ceva ce nu ar trebui cerut.

Acesta este unul dintre SUTELE de exemple.

DIZARMONIA e o regulă, nu o excepţie.

Cum s-ar putea armoniza?

Intervenind responsabil la butoane, cu toţii, acolo unde găsim disfuncţionalităţi, îmi zic… ca un bun cetăţean ce sunt. Dacă nimeni nu face nimic, ne afundăm tot mai tare-n mocirlă, îmi zic. Ca un bun cetăţean ce sunt.

Aşadar am făcut. Am sunat la ambele facultăţi arădene, am ajuns la preşedinţii de comisie, am trimis mailuri cu Ordinul etc etc etc. Au înţeles. S-au mirat, n-aveau habar de Ordin, le-a “plăcut să dialogheze cu mine”, m-au chiar lăudat. DAR!! “Ei nu pot face nimic, fiindcă Bucureştiul le zice altfel”- în ciuda evidenţei. Mă roagă să intervin EU la Bucureşti!! Eu, care nu-s parlamentar, nici senator, nici măcar angajat al facultăţilor.

Astfel ajungem, după DIZARMONIE, la hiba următoare: NEASUMAREA NICIUNEI DECIZII LOCALE, DACĂ NU VINE “DE SUS”.

Nu-i bai că eu văd limpede, la serviciul meu, că traversez o eroare, chiar dobitocie, totuşi nu-mi asum decizia să opresc tâmpenia, ci aştept că-mi confirme şefii mari că-i o prostie.

Mai exact: eu, din Hăşmaş, am semnalat. Vox populi. Șefii de comisie arădeni, toţi cu studii superioare, cu ordinul scanat in braţe, trebuiau să decidă singuri stoparea cererii de raze, nu să aştepte să le vină, tot prin mine, de la Bucureşti. Să fi avut un minim de curaj, că n-avea nimeni ce să le facă, erau ei înşişi şefii a ceva. Dar voiau să arunce treaba în ograda mea.

Or eu, atunci când eu am să armonizez de la Hăşmaş toată România, telefonic şi on line, am  să candidez la preşedenţie, zău… n-am stau să scriu pe blog.

PS- Am obţinut, cumva-cumva, aşa, negociind “uman”, să accepte parafa mea aplicată sub concluzia “nu există motive clinice pentru radiografie pulmonară”, tinerilor hăşmăşeni. Erau chiar ciudaţi pe-acolo, ai mei. Din câte ştiu, sunt singurii din Arad fără film, iar asta a fost anul trecut. Anul ăsta o s-o iau de la capăt??

2 Comments

  1. jademan 24 iulie, 2015 at 3:14 pm - Reply

    Da. :D

  2. Narcisa - Maria 24 iulie, 2015 at 5:08 pm - Reply

    In mod sgur da!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comandă setul AKUTOL, AICI


Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.