„Conform cu originalul” sau Dă-mă mamă după Gyuri
Ce legătură există între celebra piesă alcoolizată „Dă-mă mamă după Gyuri” şi Comisiile de expertiză? Niciuna. Tocmai. Exact ca legătura dintre birouri, bazat pe unul şi acelaşi act normativ.
Azi despre copia fişei pacinţilor şi sintagma „conform cu originalul”. Nu cred să existe român care să nu fi conformat cu originalul măcar o dată-n viaţă.
Apare un pacient care-mi cere pentru mama lui, (o ştiu, CHIAR e grav bolnavă), „copia fişei medicale”, plus “conform cu originalul” pe pagini . Expresie care deja mă bagă-n mormânt, odată cu „APT”-ul.
-Pentru?
-Pentru dosarul care se trimite la Comisia ptr. Handicap. Aşa a zis doamna de la primărie. (Altă primărie decât a mea hăşmăşeană, unde pe astea le discutăm şi le armonizăm, imediat ce apar.)
Fişa de la cabinet e proprietatea cabinetului, gândesc. Ce copie? Ce “conform”? De ce să nu eliberez un document sintetic, asumat, o concluzie a fişei, ci să mă autocopiez? În fişă scriu doar eu! Și, culmea, după ce mă autocopiez, mă mai şi autoconformez cu originalul. „Eu pe eu”. Stupid. Başca nu e voie să dau informaţii cuiva, despre altcineva.
Sun la primăria de care aparţine bolnava. Întreb amabil dar ferm şi răspunsu-i iritat:
-Da, aşa ne cere de la handicap. Nu vreţi să-i daţi? Nicio problemă. Ne vor returna dosarul. Și femeia va rămâne fără handicap, fiindcă aşa ne cer de acolo. Faceţi cum credeţi de cuviinţă.
Pam pam! Horror.
“NU VREȚI?”, gândesc. Sună mişto. Eu devin brusc Bau-Baul, dacă forţez niţel logica vreunui birou.
Plus că nici n-aş vrea să-mi betonez principiile (gen fişa=act medico legal, confidenţialitate, alea alea), pe soarta nefericitei.
Deci, sun la Arad la Comisie.
-Bună ziua, mă prezint… primăria cutare zice că solicitaţi la dosar… blabla „conform cu originalul”, aşa este?
-Da. Conform legii (îmi citează din cap, deci chiar e informată), dosarul trebuie să conţină O DOVADĂ CU DATA IVIRII HANDICAPULUI.
-Evrika! Dar copia fişei şi să scriu cu pixu` „conform cu originalul”, cine o cere?
-Păi, aşa ne-am gândit noi că ar fi mai simplu.
-Dacă eu mă complic şi eliberez un document, altul decât copia fişei „conforme”, o adeverinţă cu data ivirii handicapului, e ok?
-Absolut ok.
-Mulţumesc. Vreau să ştiu cu cine am vorbit, am să-i ataşez adeverinţei o notă “în urma discuţiei telefonice purtate cu…”
S-a prezentat. Am notat. A fost ok.
Sfârşit.
Aşa se face că eu nu parafez/ştampilez reţete electronice, nu „conformez” cu originalul, nu dau adeverinţe „Apt barcă cu motor”, nu încalc dreptul omului la confidenţialitate etc.
Și nu păţesc nimic rău.
Numai că pierd multă vreme cu telefoane, explicaţii, mailuri, scrisori. Dar la urmă, înving aproape de fiecare dată. APROAPE, zic. Mai şi eşuez în dobitocie.
De ce mă zbat? Strict pentru logică. Iacă.
Să zicem că persoana cu dosar de handicap are, pe lângă handicapul motor însuşi, usturimi la puţă, mâncărimi la cur etc, chestiuni notate de mine în fişă. De ce puii mei tre` să afle toată primăria de mâncărimile omului ca să-i transporte dosarul la Arad? Dosar construit STRICT pe o problemă, cea a handicapului.
Despre alte chestiuni „din fundul taxatoarei”, citiţi aici:
In Franta exista un certificat special bine detaliat pus la dispozitie de catre casa de handicapati. In nici un caz nu se cere copie dupa dosarul medical. Apropos tot in Franta dosarul medical este proprietatea pacientului si nu a cabinetului. Medicul are obligatia sa l tina la zi si sa l completeze la fiecare consultatie.(ordin de la Ordinul Medicilor). Mi se pare super ca ati sunat peste tot, asa fac si medicii francezi.
Va rog frumos sa-mi spuneti de ce nu parafati retetele electronice. Multumesc.
Fiindcă rețetele electronice, semnate electronic, nu se mai parafează/ștampilează cf normelor/ legii.
Am să caut link către articolul meu pe subiect și-l postez pe pagina mea de FB, ok? Azi, 31 aug, miercuri. Urmărește.
Exista mentiunea ca semnatura electronica tine loc de dtampila si semnatura manuala , ca de aia e electronica si s-a invebtat sa simplifice treabs.Si pentru a evita falsurile.
Superbe descrieri,intâmplàri trãite si povestite cu umor Super medic super omAsteptãm si unele intrebãri haioase puse de noi nepriceputii când venim la cabinet:))
Oioi, am din plin!
Nu este din domeniul medical dar intamplarea mea exemplifica culmile absurdului birocratiei la care s-a ajuns in Romania . in dosarul de retrocedari ,mi s-a cerut sa aduc un act de la fostul ICRAL , dovada prin care a fost expropriata o casa cu terenul aferent . Am acte care dovedesc ca acel teren se afla in proprietatea familiei dar nu si titlul de proprietate . Fostul ICRAL nu vrea sa-mi elibereze actul ,chiar daca il are ,pana nu depun copia actului de proprietate .
Superb!