Desemnarea și capcana medicinei școlare din România
Scurt. Ca să înțelegeți.
Medicina școlară, în România, e treaba statului. A guvernului. S-o gândească, s-o finanțeze și s-o organizeze, conex actului de învățământ. N-a făcut-o, încă. Statul. Bate câmpii în continuare.
A plătit câțiva medici școlari pe la orașe și a emis avalanșe de legi inaplicabile practic. Legi prin care școlile (toate școlile României, zic, inclusiv alea minuscule din Cucuieții de Vale!) ar fi „obligate” să AIBĂ DOCTORI ȘI ASISTENȚI, iar primăriile, vezi Doamne, ar finanța, conform legii, „obligațiile” școlilor în a-și organiza cabinete&personal de specialitate.
DAR!
Bani pentru astfel de fițe, nu-s. Știm. Voi vă imaginați cam cât ar costa înființarea și întreținerea PE BANII ȘCOLII a unui cabinet medical dotat și autorizabil DSP, la Cucuieți? Apoi, să identifici și să plătești un medic și un asistent ca să stea, conform legii, să facă medicină în școală la Cucuieți? Când, în Cucuieți, elevii poate se spală pe mâini în lighenașe de plastic și n-ai bani pentru învățătoare?
Pe acest fond real și cunoscut, primăriile din toată țara sunt somate acum, în scris, să răspundă – în câteva zile – nominal, pe cine au desemnat ca să trieze medical elevii și dascălii care vor intra în școli la 2 iunie, în actuala stare de alertă. Fiindcă vorbim de școli, nu de Kaufland.
Nici directorii de școli, nici primăriile nu tare pricep ce li se pune în cârcă, azi. Mâța-n calendar.
-Ce să facem, deci? Se întreabă ei, citind adresa împânzită de acte normative, de-ți vine să consulți un cabinet de avocatură, citind-o. Adresa conține, în limbaj de lemn, trimiteri la acte normative care nu au nicio legătură cu medicul de familie. Iar pentru cei cu care adresa ar avea vreo legătură (primăriile și școlile), nu-s bani nici de termoscanere, necum de organizat clinici private în sala profesorală, în jurul teracotei care afumă!
Prin urmare, neștiind cum s-o dreagă, directorii de școli și primarii se vor adresa medicului de familie celui mai apropiat. Care cum. Unii cu frumosul, alții cu urâtul, arogant sau nostim, cu momeli sau amenințări, cu bârfe, zâmbet sau furie. Astfel că-n ultimele zile, izbucnesc niște conflicte cât casa ÎN TOATĂ ROMÂNIA, fiindcă niciunii de prin rural sau micile orașe, nu pot aplica legea. Repet mesajul cheie. FIINDCĂ NIMENI ÎN ROMÂNIA NU POATE APLICA, AZI, ACELE LEGI. Împricinații vor trebui s-o întoarcă din condei și să se înțeleagă ei cumva, „laic hiumăn bitwin as”, ca s-o scoată la capăt.
Corespondența conține, redundant, verbul parșiv „A DESEMNA”, care bagă în ceață protagoniștii. Fiindcă, tot nimeni pe Pământ, nu poate DESEMNA un concetățean, decât dacă încheie un contract cu el și îl plătește. Nici măcar voluntari nu poți DESEMNA, ci eventual îi rogi frumos să te scoată din rahat, iar după taifun, îi popularizezi pe FB ca eroi. Mai poți DESEMNA străini de instituție, doar dacă-i dictatură și-i DESEMNEZI cu mitraliera la ceafă.
Speța copiilor care încep pregătirile în școli la 2 iunie și care trebuie testați, termoscanați, evaluați medical la intrarea în școală, NU E CU DESEMNĂRI! Și nu se face din mers, prefăcându-ne că medicul de familie are vreo legătură cu asta. Fiindcă medicul de familie, deținător de cabinet autorizat, aflat în contract cu Casa de Asigurări, nu numai că nu-i medic școlar, dar nici nu-și poate părăsi cabinetul în timpul orarului contractat, oricât l-ai desemna.
Așadar, o problemă SERIOASĂ, NAȚIONALĂ, numită MEDICINA ȘCOLARĂ ÎN ROMÂNIA, este lăsată de izbeliște, de la Ceușescu încoace. Și orice altceva decât decizii politice ferme și oneste pe acest subiect grav, orice corespondență din condei, orice încercări de cacealma, continuă să fie o expresia a NEASUMĂRII. Și aruncatul mâței moarte peste garduri, prin comunele patriei, ș-așa greu populate cu doctorași de țară care să și vină la lucru. Că s-or mai săturat și ei, de aberații!
Soluția să lași să se ucidă doctorii cu primarii, primarii cu directorii de școli, om cu persoană fizică, toți controlabili și amendabili de DSP, dacă DSP se supără că-ți umblă gura, este proastă. Iar acestă abordare, bățul băgat prin gard, când practic guvernele (toate guvernele postdecembriste!!) au lăsat un capitol important nerezolvat până-n zi de azi, adică medicina școlară este, din nou: GREȘITĂ, INCORECTĂ, NECONSTRUCTIVĂ. Declanșatoare de marasm, patimi, ură, jeg. Și nu scapă niciunul de jegul perpetuu, mă tem că nici cei care redactează adresele către primării. Fiindcă, pur și simplu, statul ne lasă să ne ucidem între noi, ca să-și mascheze impotența decizională.