„Cuculeţul atârnă inert” – mărturii despre sistem

17 martie 2016 joi, ora 13.28, sistemul nu merge de azi dimineaţă. La mine. Cuculeţul atârnă inert.

Ieri, miercuri, mergea cam cum merge cuculeţu` unuia nesigur de sine, aflat la prima cină romantică cu gagica. Nu-i clar dacă pleacă de acolo împreună, iar dacă da, cam când. Tipa turuie întruna verzi şi uscate, nu dă semne de plecare. Deci el nu ştie ce să facă. De băut peste măsură nu, că i-o blegeşte – în cazul fericit că are ce blegi. De luat o Viagră înaintea desertului nu, că poate gagica se mai întinde la vorbe şi-i trece efectul. Viagrei. De stat senin ca vita pe islaz fără să decizi ceva iar nu-i bine, că poate totuşi gagica acceptă în următoarele minute, iar el nu-i pregătit.

Și iaca… se pierde seara: nici nu mânci „full extrase” ca tot omu`, nici nu bei ca lumea, nici pe Halep n-o vezi, iar la urmă nici de sex nu s-arată. Ai mai şi ascultat amabil, trei ore, despre rochiţa ei cumpărată de la Mall şi cardiopatia ischemică a mă-sii, recent agravată.

Exact aşa-i cu sistemul.

Nici n-ai trimite oamenii acas`, că poate porneşte brici în zece minute. Nici nu i-ai ţine, că poate cade până luni. Între timp nici n-ai sta pe Febeu, fiindcă ştim cu toţii că nu-i normal/sănătos să stai pe Febeu când eşti la serviciu. Dar nici să muţi ca titirezul ochii din monitor – pe cititor – pe tastatură – imprimantă – fişă – parafe – retur pe corazonu` pacientului, nici aia nu-i normal.

Atunci decizi să scrii ceva pe blog, după ce bagi la cuptor nişte copane de pui. Asta pentru ca totuşi să “bagi ceva în ceva”, fără să devii licenţios.