COVIDUL, incendiul și medicul de familie român

Vă propun un joc de imaginație. Să ne închipuim, împreună, un film. Românesc.

Să zicem că unora le-ar arde casa, iar tu treci pe acolo. Cineva, din întuneric:

– Heeeyyy, murim sufocați! Ajută-ne, bagă-te să oprim incendiul, fiindcă pompierii sunt la alte cazuri disperate!! Ajutooor!

Iar tu te arunci suflecat voinicește, la găleți cu apă, scos intoxicații cu fum, dibuit ieșiri prin spate. Mai și spargi geamuri cu pumnul. Doară pompierii îs depășiți, iar ăștia se sufocă. Doamne!

Eu nu-s pompier…, gândești în primele minute. Ei și? Ești om, îți spui!

Apoi, uiți că de fapt nu ești pompier.

Apoi, focul se stinge.

Oamenii ies – mai cu bine mai cu rău -, mai șifonați sau întregi din incendiu și tu mergi mai departe în noapte… Gânditor, ușor pârjolit și fluierând a pustiu. Mâne ai serviciu adevărat, legal, cu contract…

Rămâne o undă de tristețe că nimeni nu ți-a mulțumit, în timp ce toți se pupau prin cenușă, fericiți de izbândă. Dar asta se șterge. Afli, la știri la TV, cum pompierii au salvat acel incendiu, impecabil coordonați de autorități, și ți se strânge inima o secundă, știind că ei nici n-au ajuns la fața locului. Că tu+cei câțiva vecini, l-ați stins. Pompierii au trimis doar două sms-uri. Coordonarea n-avusese ce coordona ÎN CAZUL TĂU. Posibil să fi coordonat în altele. Dar nu în seara ta. Însă nu-i bai.

Ei bine, și de aici încolo începe epopeea. Momentul culminat al filmului nostru cu scenariu ipotetic.

Tu, salvatorul „pompieristic”, nedesemnat, neobligat, neplătit, deci practic ilegal, în timp ce fostele victime își rezugrăvesc fațada și închină un vin, tu ești invitat la Marii Boieri. Amendă.

– Dar ați pătruns acolo, fără autorizație pentru stins incendii!

– Mda… credeam că fac bine.

– Păi, n-ați făcut bine. Pe baza cărei „legislații în vigoare – adăugite, modificate și readăugite” ați intrat acolo, cu găleata cu apă? Era spațiu privat. L-ați violat!

– N-am violat nimic, boierule! Milă! Am ajutat cum am știut eu mai bine. Nu aveam nici legislație.

– Păi, dîvîsî (adică dvs) umblați așa, prin case pe la oameni, și dați cu apă, fără legislație? Știți cuantumul amenzii?

– Nu, nu știu.

– Păcat. Păcat, că mică nu-i. Plus că le-ați stricat oamenilor plasma și aparatul de aer condiționat, cu apa aia aruncată fără nicio  pregătire prealabilă în stins focul.

– Fiți serios! Casa ardea. Alea ce ziceți, erau în flăcări!

– Posibil, dar au trecut. Flăcările. Însă neregulile comportamentului dvs ilegal și iresponsabil, au urmări. Aveți de plătit daune. DAUNE!

………………………………………………

Dacă nu v-am plictisit cu filmul până aici, este FIX modelul cinematografic al cum suntem noi, medicii de familie români, utilizați în temperarea covidului românesc. Și încă al covidului, mai treacă meargă. Dar marele incendiu actual e ăla cu concediile pe pozitiv și pe carantinat. Unde, dacă noi – medicii voștri de familie – nu „ne riscăm” ignorând legislația ambiguă, voi rămâneți în aer la serviciu. La boierii voștri. Dacă „ne riscăm” de dragul vostru, rămânem noi la cheremul propriului boier, care ne va chema după ce relele trec și toate-s bune.

Bine… acuma mai avem un contract de semnat, ce-i drept, unul care sună cam așa: Te iert de nereguli, dar semnezi că, de azi încolo, deși nu ești pompier, stingi orice incendiu, la orice oră din zi și din noapte, treaba ta cum. Singur. Ca să nu mai zici că nu ți-am făcut și legislație în vigoare. Apropo – ține o sută, să nu mai zici că te asupresc!