Colonoscopia, când medicul e pacient

Colonoscopia, când medicul e pacient

De ce m-am decis? Cum m-am decis?

Am decis să mă expun unei colonoscopii, brusc. La mine în cabinet, când o pacientă mi-a spus printre altele (nu era tema întâlnirii noastre), că vrea să își facă o programare la colonoscopie. Zice:

-A fost și fiul meu, are numărul de contact, mă duce cu mașina…

-Pot să  vin și eu cu voi? am întrebat-o dintr-o dată, fără să mă gândesc.

Perpetuasem de la an la an, din  agendă în agendă, 2019, 2020, 2021 etc. tema colonoscopiei.

Am 59 de ani și o rudă de sânge (apropriată rudă!) cu cancer de colon, prieteni/amici cu cancer de colon, pacienți așijderea.

Totuși, amânasem. Mutam ideea de la un an la altul. Nu-ți vine, tu sănătos, fără simptome, hiperocupat sau cu chef de vacanță, nu-ți vine așadar să oprești tot și să te apuci să faci ceva PREVENTIV, fără un catalizator. Mai ales să faci o colonoscopie, care îți consumă niște zile și niște emoții. Catalizatorul poate fi un simptom digestiv – durere, balonare care să te sperie, un amic recent diagnosticat cu cancer de colon și care acu` trei săptămâni, la bere, nu avea încă nimic, (mai exact n-avea habar că pe dinlăuntru are ceva). Dar, cel mai eficient catalizator ar putea fi sistemul tău național de sănătate care să-ți trimită acasă, cu poșta, plic de invitație: data, ora, locul, ce acte să aduci cu tine. Mură-n gură. Sau mna – SMS, iacă. Dacă nu vrei poștă. Nicidecum zbaterile molâi și mocirlos-legislative ale sistemului nostru sanitar. Care basculează între Europa și promisiunile adresate ei ca să ne (mai) finanțeze, încercarea de economisire a bugetului propriu pe principiul „e mai ieftin să previi”, capacitatea tehnică de a aplica programul și acuratețea organizării.

Un screening general, colonoscopie pe populația țintă (persoanele de peste 45 sau 50 de ani aparent sănătoase), nu-l poți face fără buget alocat, oameni de organizare (alții decât medicii) și, desigur, orar dedicat acțiunii ăsteia, plus reguli limpezi.  (Screening= descoperirea precoce a bolilor, evidențierea lor într-un stadiu incipient.). O țară calculează cât o duce punga, cât de justificată financiar este o astfel de căutare în masă, apoi decide DA/NU și în ce condiții.

Astfel că eu însămi, medic de familie, m-am agățat de o pacientă, ca iedera de trunchiul copacului și m-am legat de timpul/energia programării pe care să mi-o facă ea. Plus drumul de o oră și jumătate la oraș, plus identificarea locației.

Ce vreau să arăt? Că dacă era simplu, dacă era ceva organizat, eram prima s-o știe, măcar pentru mine.

Vreau să explic că NU EXISTĂ în România un plan viabil, genaral aplicabil, în această speță. PUNCT.

Există tentative în unele județe, zone pilot pe bani europeni, intenții, bâlbe, declarații în presă.

Însă programe reale și coerente de screening pentru cancerul colorectal, NU EXISTĂ.

Nu există nici inversul – declarația publică NU O FACEM, că NU AVEM DIN CE.

Noi ne prefacem că o facem.

Revin la temă.

Așa că am decis brusc, iar pacienta m-a luat copil de suflet. Fiul pacientei (înscris pe lista mea și el) ne-a luat în grijă pe amândouă. Se decide data de 21 februarie, marți, ora 17.

Cât costă o colonoscopie?

Investigația este decontată de Casa de Asigurări. Cu trimitere de la medicul de familie și card sau adeverință înlocuitoare de card, nu plătești colonoscopia. Plata suplimentară a fost a anesteziei, 375 de lei. Cu excepția mea pentru acea zi, eu medic, toți candidații la colonoscopie sunt examinați în prealabil de gastroenterolog, se poartă o discuție detaliată, examen clinic, o ecografie abdominală, se discută simptomele etc. Eu dețineam deja respectivele informații și le puteam prezenta.

În actuala organizare națională nu există trimitere prin medicul de familie la colonoscopie, pentru sănătoși. Ca să ajungi la colonoscopie trebuie să ai niște simptome, niște semne de boală. Or screeningul general REAL, se referă la “aparent sănătoși”. Asimptomatici. Cu grade de risc OBIECTIVE, determinate de vârstă sau/și cancer de colon la rude de prim grad. Dar screeningul direct prin colonoscopie este costisitor, îl fac în statele cu bani. Altele fac screening prin căutare de hemoragii oculte=sângerările invizibile din scaun, evidențiate chimic. Cum zic, noi ne facem că le facem – național, general. De fapt nu-i așa. Deocamdată e scapă care poate.

Este colonoscopia o investigație dureroasă?

Încep această parte, cu finalul ei.

Nu e nasol, nu e groaznic, nu e greu! A ți se face o colonoscopie. Este MULT sub frica pe care azi o ai, citindu-mă. MULT SUB!

Pregătirea intestinelor

Cu trei zile înainte deja, e bine să începi un regim alimentar mai de bun simț, vuiește netul despre conținutul lui, caută cu Google, găsești kilometri pătrați de sfaturi. Încearcă să le respecți. Contează enorm. În ultimele 12-20 de ore vei intra cu soluțiile de curățare mai agresivă, dar până acolo ține cont să citești pe net ce-i de făcut și să începi cu ZILE înainte.

Am urmat, la un moment dat, un curs profesional elaborat, lung, săptămâni. Sonohepaprevent se chema el, fusese la Cluj, și am avut ocazia să stau în fața monitorului, lângă gastroenetrolog, nu din postura de pacient. Am văzut cu ochii mei cât contează pregătirea colonului. Am auzit cu urechile mele (am radarul fin al minciunii în declarațiile interlocutorului!), oameni care “se jurau” că n-au mâncat nimic în ultima zi, chit că intestinul era catastrofal de nepregătit. Și i-am crezut. Medicul clujean nu-i crezuse. Dar ei se lăsaseră doar pe ultima zi. Atunci, țin minte, am învățat că-i musai să o iei foarte din timp. La propria-mi experiență, la final chiar l-am întrebat pe medic dacă pregătirea mea a fost bună.

-Perfectă! De admirat! A zis.

Și am făcut cam așa.

Cu trei zile înainte m-am bazat pe volum mic de mâncare la o masă, nu alimente crude, doar fierte sau coapte, nu semințe, nu nuci și alte asemnea, da – supe, supe-creme, legume la cuptor, fierte, piureuri etc. În PREziua procedurii am mâncat ziua pe la 11 niște „cartofei” la cuptor și un castravecior murat, apoi m-am simțit nițel vinovată, fiindcă de castravecior nu eram sigură că are ce căuta acolo. Apoi, nimic. În ziua cu pricina am început la 6,30 dimineața să beau una dintre soluțiile de curățare, în cazul meu Eziclen. Mai există Pricoprep, Fortrans, dar eu vă zic despre ce știu personal.

Soluția nu-i minunată la gust, are ceva chimic, ceva artificial în gust. Ajută să-i adaugi lămâie, e voie. Încerci s-o bei a câte 5-6 înghițituri la foc automat, ținându-ți respirația, le dai pe gât, nu plimbi lichidul prin gură, fiindcă-i accentuezi gustul chimic. Imediat după avalanșa de înghițituri, bagi apă apă apă. Spală gustul de chimicală. La scurt timp, intestinul te va trimite la toaletă, și vei face caca solid, apoi unul mai moale, apoi vei elimina lichid. Dar asta FĂRĂ COLICI, FĂRĂ DURERI, FĂRĂ NIMIC NEPLĂCUT. Partea cu toaleta e foarte simplă. După o vreme, elimini doar apă curată, hârtia igienică nu se pătează deloc, semn că intestinul e golit. Ei, aici survine pregătirea cu zile înainte pe care v-o povesteam, adică hârtia nepătată și apa care iese curată din fund, nu-s garanția unei curățări totale. Pot rămâne zone de materii fecale lipite, care încurcă investigația.

Când anume curățarea „ca soarele” e cea mai importantă?

FIX la ce urma să mi se întâmple mie. Căutarea “cu lumânarea” a mici polipi potențial canceroși. Fiindcă colonoscopia de control făcută unui pacient deja diagnosticat dianinte, operat, cu leziuni, vede rapid/ușor zonele bolnave. Sunt evidente. Ușor detectabile. Acul în carul cu fân, e mai subtil. Am văzut eu însămi, atunci la Cluj, cât de dificil se identifica polipul mic pe un colon cu materii fecale, mai ales când se derula și extirparea lui pe loc, cu un laț tăios la bază.

Repet.

Începi din timp, iar băutul de substanță de golire nu-i ca un whisky mic la un chef, dar nici moarte de om. E perfect depășibilă.

Pornim spre Arad, la colonoscopie

La volan fiul, eu în față lângă el, chit că m-am oferit să stau în spate, mama fiului (zâmbesc) – pacienta mea-catalizator, pe bancheta din spate. Ajungem la destinație cu puțin timp înainte de ora stabilită. Cu 4 ore înainte n-am mai băut nici un lichid. De vreo două ore-două și jumate, nici o  senzație de mațe nu mă trimite la WC.

Suntem bine dispuși, fiul face cu noi poante că poate trebuia să ne pregătească pamperși în bord, atmosfera e relaxată și faină.

La clinică suntem preluate de personal, condiții hoteliere excelente, primim pijămăluță unifolosibilă bleu – bluză cu mânecă scurtă și pantaloni fără crăpătură, papuci albi unifolosibili.

Cald în salon, curat, așternuturi albe foșninde. Suntem trei femei în salon. Noi două, cele venite împreună, plus încă o doamnă.

-Puteți să vă scoateți chiloții sub pijama, ca să nu se păteze cu gel la procedură! Ni se spune.

A treia pacientă, cea străină de noi:

-Eu nu mi-i scot.

-Eu da… Gândesc fără să rostesc. Ce pierd?

Va urma să semnăm acte, le vom semna ca și contractele de curent, gaze sau telefonie, naiba mai stă să le citească conținutul, ș-așa n-o să ies pe hol în pijămăluță albastră unifolosibilă, ținându-mi brăcinarii să nu pice, și să negociez vreun subpunct din textele de sub nas.

Vom aștepta în paturi să ne vină rândul. Exact ca-n tabără, se creează dialoguri. Doamna necunoscută e în dreapta mea, colega localnică în stânga. Discuția cu doamna din dreapta e la secundă s-o ia razna (dacă n-aș fi stopat-o prin neprezentare), m-a și prins pe subiectul vaccinal covid și al statinelor la hipercolesterolemie. E împotriva ambelor. Am mârâit doar un “N-am nervi de astea. Deloc.” în timp ce-mi explica tot mai viu cum stă treaba cu vaccinul experimental neverificat și statinele otrăvitoare.

Ni se montează branule. Eu am mari probleme cu venele, asistenta medicală îmi prinde vena instantaneu, fără emoții, e bună. Nu lucrează cu mănuși, e tatuată pe antebraț. E brici ca dexteritate.

Recapitulez. Până aici nimic, dar NIMIC dramatic, nasol, greoi, chinuitor.

Prima investigată e doamna din dreapta, urmez eu. La final de seară, toți cei din această tranșă vom întâlni gastroenterologul și vom discuta cu el.

Sunt invitată în camera de colonoscopie. O infirmieră.

Îndreptându-mă spre ușă, mi se pare că m-ar tenta încă un mic piș, deci intru rapid la WC să-l fac, la fel de rapid. Pe micul piș.

-De ce ați intrat la WC? V-am zis să vă pregătiți! rostește prin ușă femeia. Ies în zece secunde. Îi răspund ca doamnei antivacciniste:

-Tare vă rog să nu mă enervați.

O zic domol și trist, ca-n bancul cu “încet și trist”.

-Nu, n-am vrut să vă enervez. Răspunde amabil. Și sunt convinsă că e din fișa postului, nu de dragul meu. Ceea ce-i perfect. Să existe o astfel de fișă a postului.

În sala cu colonoscopia: patul pe care mă întind ajutată, aparatura pe care o cunoșteam în principiu, oameni de-ai locului traversând camera, doctorița anestezistă – tânără, plăcută, voce blândă. E așezată la birou, eu întinsă pe pat, deduc că e anestezista fiindcă cineva i se adresează cu “doamna doctor”. Mă traversează scurt regretul că noi românii nu am instituit regula autoprezentării lucrătorului sanitar. Ar ajuta. În gărzi, eu mă prezint.

Îmi pune o serie de întrebări în vederea anesteziei generale/a sedării. După primele 2-3 ușurez sarcina și-i spun că n-am nici o boală precedentă, nici o alergie, am mai fost anesteziată, operații: apendicectomie pe la vreo 27 de ani și hematom extradural operat la Timișoara tot cu decenii în urmă, accident rutier. N-am mâncat de 48 de ore, nici n-am ingerat lichid de 4 ore.

-Sunteți un pacient tare comod. Spune, apropiindu-se de mine și montând seringa cu anestezic la branulă. Vocea ei blândă și chipul plăcut, atât cât îl vedeam de sub mască, m-au ajutat. Fusese ultimul contact cu lumea reală.

-Veți simți o mică amețeală…

Păi, nici pe aia n-am simțit-o, n-am simțit nimic, nu mai știu NIMIC!

M-am trezit, ca dimineața dintr-un somn profund, în patul meu din salon. O văd pe doamna din dreapta, ea vioaie și revenită, nu-mi vine să cred.

-Uau. Ce? Gata? S-a teminat?

Râde.

-Daa, sunteți gata. Ați venit pe picioare, susținută, apoi ați adormit, ați și cam sforăit…

Mă bucur atât de tare că s-a terminat, de-mi vine s-o țuc.

La scurt timp intră pacienta mea, tot susținută, tot pe picioare, e întinsă în pat și adoarme buștean. Cam după zece minute și ea se trezește și se miră exact ca mine. Nu-și amintește nimic, nu știe cum a ajuns în pat.

Mai că nu devenim euforice toate trei, râdem din orice, vorbim mult și ne simțim unite, legate strâns de acel episod medical care ne-a adus în aceeași încăpere.

Dacă ar fi de declanșat o revoluție, o lovitură de stat, ar fi perfect de anesteziat toți revoltații înainte, apoi să se regăsească în aceeași piață. Păi, frați de cruce devin la trezire. Zău! Măcar câteva ceasuri după, nimic nu-i poate învrăjbi.

-Doamna doctor, vă așteaptă domnul doctor! Aud din ușă.

Purced la discuția face to face cu gastroenterologul, aflu că n-am nici o leziune dubioasă și că ne vedem peste cinci ani. Știind de cancerul de colon al unei rude de gradul întâi, ezită o clipă, se răzgândește.

-Hai totuși peste trei ani!

Atingem nițel tema screeningului general și oportunist (oportunist=individual, per individ, cum am fost eu). La jumătatea dialogului, întreb ghiduș:

-Domnule doctor, dar dumneavoastră v-ați văcut vreodată o colonoscopie?

Aproape izbucnește în râs:

-Doamna doctor! Dar eu nu am vârsta! Mai am patru PATRU!! ani (îmi arată voios cifra patru pe degete) până la… nu am înțeles, până la 50, până la 45… și nici nu conta finalul frazei.

Concluzie: nu-i groaznic, e chiar simplu. Groaznic e până te decizi. N-am traversat nimic rău. Și-s sensibilă, dificilă la dureri. Deci dacă eu zic că merge fără griji, atunci merge.

Fiindcă mi-a plăcut forma și conținutul textului, și l-am citit în seara dinaintea procedurii, oferit de cititori de pe FB, vă dau și vouă link-ul spre un articol scris de un alt pacient, dar care nu-i medic. Și e bărbat. O parte a îngrijorărilor lui prealabile, veți vedea, fusese rușinea, groaza umilitoare a fundului gol expus. Noi femeile, care ne-am antrenat generos la viața noastră cu ginecologi, chiar n-avem neliniști sau rușine, fiindcă cine s-a expus dezghiocat (ca floarea soarelui la cules) cu dinjosul secret spre ochii unui medic, nu  mai are absolut nici o jenă să scoată la iveală un pic de găurică de fund, protejată în jur de pijamale. 

Andi Cârlan: https://andicarlan.ro/colonoscopie-experienta-pacientului/?fbclid=IwAR0asFAyJV6193-dmu9QLtL4m-Y-eUqpBNvytAxksn7gxHcCKSKH3lWRB5E