Ce documente sunt GRATUITE la medicul de familie?
La întrebarea „ce acte medicale se achită la medicul de familie şi ce acte sunt gratuite (conform asigurării)”, răspunde dr. Mihaela Pop.
Vă inivit mai întâi să o cunoaştem. Dr. Mihaela Pop este absolventă a Facultăţii de Medicină-Generală – UMF “Carol Davila” Bucureşti promoţia 1983, medic specialist de Medicină de Familie, având competenţe în homeopatie şi îngrijiri paliative. Practică medicina de familie în cadrul Cabinetului Medical Individual din localitatea Graţia, judeţul Teleorman.
Medic formator de medicină de familie, se implică în proiecte de instruire a medicilor de familie pe diverse teme: prevenirea şi depistarea cancerului de col uterin, intervenţii în cazul persoanelor prezentând probleme legate de consumul de alcool, profilaxia accidentelor vasculare cerebrale şi a bolii coronariene. Este membru fondator al Asociaţiei Medicilor de Familie din Rural.
Aşadar, Mihaela ne spune azi, extrăgând informaţiile din lege, ce acte (hârtii) puteţi primi de la medicul de familie fără să plătiţi!
–reţete compensate/sau nu
–bilete de trimitere
–concedii medicale
Toate acestea în caz de îmbolnăvire şi numai dupa ce aţi fost examinaţi.
–scutiri medicale pentru elevi, desigur tot ca urmare a consultaţiei medicale în caz de îmbolnăvire.
–aviz epidemiologic pentru intrarea în colectivitate, după fiecare vacanţă şi după mai mult de trei zile absentate de la şcoală, precum şi
–adeverinţe medicale pentru înscrierea în colectivitate, la începerea unui ciclu de învăţământ. Adică: intrarea la grădiniţă, în clasa 0, clasa a V-a şi clasa a IX-a. Aceste adeverinţe sunt gratuite doar dacă sunt eliberate cu ocazia examenelor anuale de bilanţ.
–Certificat medical constatator de deces pentru situaţiile care nu ridică suspiciunea de a fi moarte violentă/suspectă.
Orice acte (hârtii) care nu se regasesc mai sus şi pe care le solicitaţi medicului (adeverinţe pentru şomaj/ajutor social/înscriere la cursuri – concursuri, adeverinţe pentru educaţie fizică, aviz epidemiologic pentru plecare în tabără, scrisori medicale pentru Comisia de expertiză, completări de fişe etc), se plătesc conform tarifelor afişate la cabinetele medicilor, iar pentru banii daţi primiţi chitanţă. Aceşti bani NU SUNT ciubuc/şpagă/foloase necuvenite, ci sunt fiscalizaţi (medicul îi trece în contabilitate şi plăteşte impozit pentru ei)
[…] Sursa : Otilia Tiganas […]
foarte utila postarea…va multumesc frumos…
Incredibil! cum sa platesc pentru adeverinta pentru sport??? pe care statul ma obliga sa o duc la scoala! cred ca ati gresit ceva…
Nu noi.
Dap, plătim adeverințe eliberate pt ed. fizica mai nou plătim și scutiri medicale dar chitanța pe care ar trebui sa o primim este inexistenta! Și ce este mai deranjant este modul în care ți se cer banii! Cam asa a ajuns sistemul medical!
E ca și clasa politică, poliția, învățământul, justiția, sisteme alcătuite din noi, oamenii. Vă sfătuiesc să întrebați, civilizat desigur, unde este taxa afișată și să cereți chitanță pentru ORICE ban lăsat la cabinet. Scutirile nu se plătesc, iar adeverințe pentru educație fizică nu se mai cer, primul abuzator e școala care le mai solicită. etc…
Incredibil! Cum sa platiti painea pe care v-o cere foamea in mod obligatoriu? Cum sa platiti taxele pe care statul vi le cere obligatoriu? Imbracamintea, incaltamintea , coafura, ca doar e obligatoriu sa va acoperiti nuditatea si sa aveti un aspect ingrijit.Ce este incredibil?Incredibil este ca omul sa tot vrea servicii gratuite, adica munca fortata pt medici.
Nu stiu cat de fortata e munca pentru medici, cand au acum si salarii mai bunicele, dar stiu cat de usor e pentru majoritatea din noi (pensionari, someri,asistati sociali „cei adevatrati”etc,care pentru orice lucru banal la medic trebuie sa scoata din buzunatul gol acele sume care pentru uni sant derizorii iar pentru alti un mare sacrificiu.
Poate un medic de familie sa elibereze,doua bilete de trimitere,in aceeasi zi?Ex. unul pentru endocrinologie si unul pentru gastro.
Da. Sigur.
Eu nu am plătit pentru adeverința pentru orele fe sport. Deci se poate ca medicul să nu îți ceară bani și pentru documente care nu sunt scutite de lege ;)
Nu-i obligat sa perceapa onorarii decat in masura in care incalca obligatii fiscale si regulile concurentei. Ideea e ca taxele sa fie afisate, iar gratuitatile la fel. De ex nici eu nu taxez minorii, la nimic, niciun document, in schimb am onorarii mai mari decat colegii vecini pentru adulti.
Buna ziua d-na Otilia
Si daca doctorul de familie nu are afisat niciunde informatii despre tarife? Multumesc
Rugați să vă arate unde are taxele afișate. Este obligat să le afișeze.
concurenta neloiala. asa se sparge increderea si se creaza confuzii si conflicte, mai sunt si uscaturi..
Buna ziua.
MUltumim pentru informatii, de mult cautam ceva in acest sens.
Pentru ca eu nu inteleg de ce, la medicul nostru de familie, pentru un concediu medical platesc 25 sau 30 lei, pentru scutirea baiatului la scoala platesc tot atat…
Este normal? Chiar vineri baiatul meu a fost bolnav si a stat acasa, iar astazi trebuie sa sun la medicul de familie si sa scot iar din buzunar 25 de lei!
As vrea sa ma asigur ca intr-adevar nu trebuie platit. Aveti cumva un numar de act oficial pe care l-as putea spune asistentei cand imi va cere bani?
Multumnesc frumos.
Cristina. Nu trebuie sa dovedesti tu, ci invers. Cere tu fragmentul de contract care-i permite sa taxeze scutirile medicale ale elevilor, sau concediul medical. E abuz. PUNCT.
buna ziua
nelamurirea mea este in legatura cu certificatul medical necesar in vederea casatoriei. se elibereaza contra cost sau nu? si avand in vedere ca este cerut de stat, nu ar trebui ca investigatiile necesare pt obtinerea acestuia sa fie decontate de casa de asigurari?
multumesc!
Contra cost este.
Buna ziua, am o nelamurire, cate trimiteri poate sa dea medicul de familie.Medicul meu de familie imi spune tot timpul ca nu poate sa-mi dea mai mult de 4 trimiteri pe an. Chiar asa este? Va multumesc.
Nu, e MULT mai complicat! Raspunsul corect este „depinde”.
Nu uita ca o trimitere = concluzia asumata a MF ca acel consult de specialitate este necesar, nicidecum ceva ce crezi tu ca ar fi bine. Asa sa analizezi!
Medicul de familie al copiilor îmi cere 5 lei (este afișată o lista cu serviciile plătite și acest aviz se afla pe lista) de fiecare data când solicit aviz după vacanta, lipsit mai mult de 3 zile de la gradi.
Niciodată bon/chitanță pentru aceasta hârtie.
1. Chitanta e o problema fiscala. Adica nu achita impozit pe suma incasata.
2. Legalitatea sumei, e strategia financiara proprie. Pe undeva, MF e si privat. Dar nu poate incalca prin incasari contractul cu casa de asigurari.
3. Suma solicitata, daca-i afisata e legala.
Bună ziua. Din ce scrie mai sus am înțeles asa:
– scutire pt orele de sport dacă este cazul e gratuita… asa am primit de la medicul de familie.
– adeverință pentru înscriere în clasa 0 din cauza ca nu m-am prezentat cu fetita pt evaluare a trebuit sa o plătesc. .. ok și asta dar ar fi trebuit sa primesc chitanță pt suma respectiva…. ?
Pentru ORICE suma solicitata/afisata ar trebui chitanta!
buna ziua asa am inteles eu ,o perioada am dat consultatii duble ,in aceeasi zi ,aceeasi persoana cu boala cronica i-am dat reteta cronica si apoi pe acelasi cnp o boala acuta,alta decit cele cronice, cu eliberare de reteta sau trimitere .Este gresit ?
Reteta sau documentele sau consultul nu-s gresite, gresita e decontarea a doua servicii cr+acut in aceeasi zi. Dar nu cred ca softul sa fi permis decont dublu. In ce lucrezi? soft.
Buna!Adeverintele medicale (pentru angajare) se elibereaza doar de la medicul de familie la care esti inscris sau se poate la orice alt cabinet?
Ioana, de dat poate da oricine, numa sa vrea sa-si asume. Deci nimeni nu te opreste sa dai o adev fara sa cunosti pacientul, tu ca medic stii insa ce riscuri implica. Riscuri ca el, pac, sa aiba boli de care tu sa nu stii. De ex epilepsie.
Anul acesta școlar, la întrarea în colectivitate, mi s au cerut bani (fără a mi se elibera chitanta) pentru aviz epidemiologic copii 5 ani, la întrarea în colectivitate și aviz ca nu prezintă boli de piele pt înscrierea la bazinul de înot. Este normal asa ceva? Multumesc
1. Nu-i ok lipsa chitantei/bon fircal.
2. E legal si corect, daca exista afisate la loc vizibil taxele.
3. Nu comentez normalitatea, vorbim de ceea ce ne permite/sau nu legea.
Mie mi-au trebuit 3 adeverinte in doua luni ; una mie și doua copilului pentru la școală și antrenament . 150 lei numai la medicul de familie . „Traiasca” statul care ne-a calit .
Am o colega de serviciu care susține că pt personalul medical nu se iau bani pentru aceste adeverințe,iar eu de cate ori am platit,medicul de familie nu mi- a dat chitanță.Fac parte din personalul medical.Atat pentru mine ,cât și pentru copii mi s-a solicitat o sumă de bani pentru orice act medical cerut,cred că pe undeva se fac niste spălări de bani acoperit.Aceste chitanțe sunt făcute de mana.Se pot scoate multiplica pe orice imprimanta și noi plătim asigurări de sănătate în folosul comunității.Ultima oara am platit 20 lei pt o adeverinta că nu sunt in evidenta cu boli cronice necesara la serviciu pt protectia muncii.Evident fara chitanță.
Medicul de familie este antreprenor, poate taxa orice serviciu nedecontat de Casa de Asigurari, cu doua conditii – sa aiba taxele afisate la loc vizibil si sa emita bon fiscal. Adeverintele medicale nu sunt decontate de CAS, deci pot fi taxate, repet, cu conditiile amintite. Nu se pune problema spalarii banilor, ci a incasarilor la negru, nedeclarate si neimpozitate. Daca medicul dvs nu va place, schimbati-l!
Buna seara,
Este posibil ca medicul de familie sa perceapă “taxa de neprogramare” (deși mă programasem prin mesaj?) pentru un aviz epidemiologic pentru copil? Pe care îl poate scrie asistenta intr-un minut?este normal acest lucru?
A2-a întrebare: fisa de transfer al copilului (cea in care sunt specificate vaccinurile, pe care din câte am înțeles trebuie sa o duc noului Dr.) se plătește la ridicarea ei de la medic?
A3-a întrebare: la un copil intre 0-1 an (cred ca avea bebele 1-2 luni), se percepe taxa dacă vine Dr acasă pt vaccin?
1. E taxa de urgență, deci este posibil dacă taxa e afișată și se emite bon/chitanță pe încasare. Că, într-un minut, scrie ceva o asistentă, e ca și cum am compara cu faptul că o secretară scrie, într-un minut, o grațiere semnată de Președinte. Sau că cineva scrie în 2 minute un certificat de deces, semnat de un medic. 2. Nu, nu se plătește, conform legii noul medic va solicita de la vechiul medic, informațiile. 3. Da, fiindcă vaccinarea decontată de DSP se face la cabint, iar venitul acasă e un lux plătibil de solicitant. 4. Răspund amabil fiindcă prin notorietatea pe FB mi-am asumat să răspund la întrebări, dar totuși mă-ntreb – Cum oare v-ați gândit că vaccinarea LA DOMICILIU n-ar fi un lux de lux? Că-i acoperită de asigurări și obligație a medicului? Că ceva scris de o asistentă în 3 minute e foaie verde, e ca și cum n-ar fi, că nimeni nu răspunde de asta?
Pentru schimbarea permisului am avut nevoie de adeverinta am si platit si mia cerut si cardu de sanatate
Cardul nu are absolut nicio treabă cu adeverința.
Ce jaf la drumul mare ! Sa ceri taxa pentru o adeverinta ca esti apt medical. Eu consider ca este un abuz de monopol (medicul de familie este cel care detine dosarul tau medical pentru care platesti 10% din salariul brut ) Si unde mai pui ca acest lucru se poate distribui electronic ! Foamete mare la CNAS !!!!
Gabriel. Articolul meu e din 2016. Textul tău reactiv, chiar și azi – 2021 -, conține aceleași erori de neștiință, neînțelegere a realității, ca în 2016. Asigurații nu înțeleg, adică. Și anume. 1) Cei 10% nu-i plătești pentru dosarul medical de la mediul de familie, ci de acolo 3%, TREI LEI DIN O SUTĂ plătiți de tine, ajung la CABINETUL medicului de familie. Nu în buzunarul lui personal. 2) Ca la RCA, financiar, pacientul este interpus între asigurator – acolo unde dai banii cân semnezi contractul de asigurare -, și reparator, adică medicul de familie sau orice alt medic din sistem! Așa fiind, pentru reparațiile/documentele unde asiguratorul nu plătește prestatorul, cineva trebuie să-l plătescă. În afara oricărei patimi, sper sper că m-am făcut înțeleasă. Asta ca atunci când înjurăm, măcar s-o facem DOCUMENTAT.
Medicul de familie poate da scutire la un copil pe o luna de zile, doar ca sa fie motivate absentele?
Dacă copliul a avut o boală atât de gravă încât să stea acasă o lună, (posibil și cu spitalizare, investigații, examene de specialitate), poate. Altminteri nici un medic de familie nu ia un copil atât de bolnav pe cont propriu, făsă să se ajute de colegii specialiști și investigații complexe. A fost operat, internat?
Astăzi am mers la medicul de familie, în orașul Buhuși, pentru adeverință, fiindu-mi necesara la preschimbarea permisului de conducere.
,, -50 de lei, doamnă! Zice..
-Oups, răspund. 50?”
Nu am mai așteptat decât adeverința, consternata…50 de lei ptr o adeverință…nu am mai comentat…a luat banii și i-a spus asistentei sa completeze…
Am rămas fără cuvinte și până la mașină mi-am tot repetat,, 50 de lei, ptr ce?” Și fără chitanță!
Vive la Romanie!
Și la mine e tot 50 lei, dar cu bon fiscal. Încasarea o face secretara nu eu, sunt banii FIRMEI. Adeverința aceea este un document care atestă starea ta de sănătate la momentul solicitării și trecutul patologic, serviciu nedecontat de Casa de Asigurări. Aceste încasări conexe/private, cu listă de onorarii afișată la loc vizibil și bon fiscal/casă de marcat (cum au eu), susțin financiar instituția, permit să intri într-un spațiu curat, cald, aerisit, dezinfectat, dispenser cu apă plată pentru setoși, alea alea. Sunt încasările FIRMEI. Iar firma menține un echilibru atent între încasări și chltuieli. Tot ceea ce nu achită Casa de Asigurări, trebuie încasat de undeva.
Am explicat de ce.