Comandă setul AKUTOL, AICI

Ce rele îți poate face o căpușă? Schema simplă

Introducere în „căpușologia” de primăvară

Fiindcă prima mea postare despre căpuşe (o găsiţi în josul paginii) a avut un interes uriaş, asortat cu sute de comentarii, întrebări, opinii contrarii şi, ca să nu răspund individual, am decis o completare schematică.

Îmi aparţine. N-o veţi găsi nicăieri sub această formă, iar ea se adresează nu specialiştilor/medicilor, ci vouă, celorlalţi. Pentru uşurarea înţelegerii.

Această clasificare a fost necesară după ce întrebările voastre, (chiar contrazicerile/polemicile), mută subiectul “căpuşa” din punctul 1 în 2, din 2 în 3 apoi retur, amestecând voiniceşte lucrurile. Amestecând Boala Lyme cu chirurgul şi penseta. Antitetanosul cu spirtul, buba de puroi cu eritemul Lyme. Frisonul cu şocul anafilactic. În paralel, amestecă prevenţia cu tratamentul unei boli. La urmă, amestecă disperarea determinată de presă şi necunoaştere (fenomen la care m-am referit în text), cu suspiciunea seninătăţii (mele) în faţa unei boli fatale.

Or exact aici apare diferenţa dintre un medic cu experienţă, corect documentat şi supoziţii pe rețele de socializere, cancanuri în ziar, folclor la TV.

Ce probleme medicale ridică muşcătura de căpuşă?

O parte sunt aceleaşi cu orice altă plagă determinată de o insectă, iar o parte sunt specifice.

  1. Probleme mecanice. Tip “corp străin”. Spre deosebire de un ţânţar sau o albină, (de exemplu), căpuşa are acel „cap mai volumins decât un ac”, prin care pătrunde sub tegument. Asta face ca extracţia/îndepărtarea ei, să fie uneori mai dificilă. UNEORI, zic. Important este să fie scoasă complet, să nu rămână o bucată de căpuşă în tine. Ce-i de priceput aici? Că, dacă rămâne, vezi şi singur că a rămas o bucată. Nu ai nevoie de o echipă de profesionişti să-ţi spună că acolo, la locul muşcăturii, mai există ceva. Deci trebuie scos restul exact cum ai scoate o așchie. Și nu apelând 112.
  2. Alergice. Alergia declanşată local (sau mai rău – general!) de o căpuşă, este aceeaşi cu orice altceva care determină o alergie. Aici este RARISIMĂ. La un şoc anafilactic (cea mai nefericită şi gravă formă a alergiei) e chiar indiferent dacă-i de la căpuşă, sau viespe, zmeură, vopsea de păr, sau dacă nici măcar nu ştii de unde! Zău. Este viaţă şi moarte, motiv pentru care voi scrie separat despre alergii. Că şi aici e cu dichis. Există alergii banale tip urticarie, alergii paroxistice gen şoc, sau fenomene autoimune cu bătaie lungă, evoluând cu anii.
  3. Infecţioase. Adică microbiene. Un microb rar (dar grav) este cel care dă boala Lyme. Se cheamă Borrelia. Însă nu-i doar el. Poate fi şi cel ce dă tetanosul, dar şi multe alte microorganisme care pot determina o infecţie. Incluzând stafilococul. Subiecul „căpușa” conspectat de mine, îl găsești aici:

 

 

 

 

10 Comments

  1. Loredana 16 iulie, 2017 at 3:24 pm - Reply

    Daca o persoana muscata de căpușa una chiar foarte mică scoasă cu mare grija de dupa ureche si ne putând lua antibiotic din cauza unei sarcini in luna 5 cu ce va înlocui antibioticul?
    Multumesc mult

    • Otilia Tiganas 16 iulie, 2017 at 8:35 pm - Reply

      In sarcina e indicat Augmentinul. Eu asta dau. Nicidecum Doxiciclina.
      Dar un telefon dat medicului dvs. curant nu ar strica, e bina ca sa accepte, sa propuna el atitudinea.

  2. Simona 27 aprilie, 2018 at 11:14 am - Reply

    Si la un bebe de 9 luni doctorà?..in caz de…

  3. SZALMAN KRISZTINA 29 aprilie, 2018 at 11:02 pm - Reply

    Si profilaxia cu doxiciclina doar daca se indeplinesc anumite conditii.in primul rand,capusa sa fie atasat de minim 24 ore de piele.si.f.important,cand ajungem acasa din plimbare,dezbracarea si verificarea tegumentelor si pielii paroase a capului.

    • Otilia Tiganas 30 aprilie, 2018 at 8:03 am - Reply

      Krisztina, probabil ai preluat altă sursă decât mine, nu-s identice. Eu din ghid infecțioase tradus în română 2012, ultimul, altul după n-a apărut, unde recomandă Doxi priză unică la maxim 24-48 de ore (nu minim) și admin mai lungă, 10 zile la peste 48 de ore vechime. De aia mi-aș fi dorit o schemă unitară națională, decisă de dsp, în loc să umble bezmetici după amenzi, ca stăpânii de sclavi. Sfatul cu dezbrăcarea și verificarea, e și el excelent! Mulțumesc pentru intervenție.

  4. ion ion romanul care nu face politica 8 iunie, 2019 at 11:16 am - Reply

    Stiam ca in sarcina nu se da decat Penicilina V.Augmentinul are scris in prospect „nu se da in sarcina”.

  5. Rosu roxana 7 august, 2019 at 7:46 am - Reply

    Dacă manifesta la o perioada de o luna stare generala proasta gen dureri de cap cu stări febrile fără sa tusim, sa curgă nasul sau sa ne doară gatul, ce sa facem? Locul de la muscatura de capusa a rămas tare și ferm. Fata nu este un copil bolnăvicios, dar de trei zile ma înnebunește când aud ca o doare capul și parca este per general într-o stare proasta

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comandă setul AKUTOL, AICI


Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.