Biletul de trimitere de la medicul de familie: legea, frustrarea și conflictul
Unul dintre cele mai controversate subiecte bâjbâind în penumbră, este problema trimiterii de la medicul de familie către un alt specialist, o investigație, o internare etc.
Am postat pe blog fragmente de lege privind valabilitatea unei trimiteri. Practic, v-am explicat ce poate face cu ea un specialist și câtă vreme. Însă avalanșa de întrebări, probleme ca de algebră care mi s-au pus ulterior, m-a determinat să mai vin cu explicații, chiar știind că n-o să plac tuturor.
Rețineți:
- Legea nu stipulează clar, limpede, NICĂIERI o interdicție așa cum te-ai aștepta. Gen „este interzis a da un bilet de trimitere lunar”, „e interzis a da opt trimiteri într-o lună” etc.
Mă urmăriți, da?
Așadar așa ceva nu vei găsi, și de aceea întrebărilor de acest gen nu le pot răspunde citând un fragment din legi.
De unde vin însă restricțiile? Le așez în ordinea frecvenței.
- De la limitarea numărului de consultații la MF, pe zi. Deci nu mai ai loc pe lista de programări la cabinet.
- De la inteligența, logica clinică, bunul simț și pregătirea medicului tău de familie. Fiindcă, nu uita, ceva ce ție îți pare important, lui poate îi pare aberație logică. Iar tu, insistând să soliciți o aberație, practic îi ceri să o semneze și să și-o asume cu numele. Iar el nu poate să-și facă semnătura sau parafa de râs în târg.
Uite câteva analize, consulturi care se solicită frecvent și, dacă medicul nu are capacitatea de a explica logic de ce nu-i bine, apare conflictul.
- Am căzut din leagăn acu zece ani, la bunici în grădină. De două zile amețesc și doresc tomografie la creier să văd dacă nu mi-a rămas ceva de atunci.
- Mi-e greață, vomit fiere, și doresc o ecografie abdominală, că de o lună nu am mai făcut.
- Mă dor șalele, a zis o vecină că mi-ar fi bun un RMN. Și cumnata ei așa a început și Doamne ce boală gravă avea de fapt!
- Mă doare genunchiul, a zis ortopedul că am gonartroză, dar aș vrea să mă vadă și un neurochirurg.
- Doresc la cardiolog să vadă dacă n-am tensiune. (PS/ nu că n-ar putea cardiologul să vadă dacă n-aveți tensiune, ar putea să vă și curețe peștele acasă, numai că-i supra specializat pentru așa ceva și-i păcat de el.)
- Doresc trimitere din două în două săptămâni la ginecolog, ca să vadă cum îmi merge sarcina. Îmi face și filme frumoase, color, cu bebeul! (Tot așa… nu că MF-ul tău nu ți le-ar putea da, dar o dată că ar semna că-i idiot, a doua ar trebui să bage artificii și minciuni ca să le justifice. Înlocuirea muncii unui MF cu a unui ginecolog la o sarcină fără risc, sănătoasă, e un lux pe care cineva îl plătește.)
- De trei zile mama nu se simte bine, am venit ici șa cu lista unde vreau să o trimiteți. Notați-vă vă rog lista, fiindcă mama vrea la endocrinolog să vadă de glandă, dar eu aș dori s-o consulte și un cardiolog, un internist și un neurolog, fiindcă seara o doare capul.
- Am fost ieri pe la oraș și mi-am zis că, dacă tot îs acolo, să mă vadă mai mulți doctori. Acuma vă rog dați-mi trimiteri cu data de ieri ca să le duc, că dânșii m-au primit și fără trimitere, m-au înțeles.
Să nu credeți că am exagerat cu exemplele de mai sus. Nu. Le-am dat doar o formă nostimă și am accentuat stupizeniile ca să mă fac înțeleasă. Ohh era să uit una!
- Faceți-mi o internare la spital, că nu-s bine și numai la spital mă pot odihni, acasă iară o să lucru tătă ziua!
La final, ca să răspund în bloc întrebărilor voastre.
Dacă solicitările vi se situează în gama de mai sus, nicăieri în lege nu se va găsi de ce nu capeți ceea ce ceri. Funcționează doar legea firii. Nu-ți subaprecia medicul. Sau, dacă ai motive obiective să crezi că-i tâmpit, schimbă-l urgent cu altul. Plină-i țara asta de medici buni. Nu-i normal să le faci meseria, gândind clinic în locul lor. Este ca și cum te-ai apuca să spargi cu Pickamerul asfalt în locul slujbașilor plătiți să-l spargă.
Alte postări cu același subiect – „marasm” interminabil -, poți citi aici: