Bătrânii la medic. Atenţie şi multă răbdare

Dr. Oana Goidescu, chirurg, despre particularităţile bătrânilor (vârstnicilor) ajunşi la medic:

Va rămăsesem datoare cu particularităţile vârstnicilor. Este cel puţin riscant să crezi că un bătrân este doar un adult cu un grad oarecare de uzură. Ce diferă la ei? Păi, cam tot.

În primul rând, diferă momentul prezentării.

Vârstnicul ajunge întotdeauna mai târziu. Motive: a mai avut dureri şi altădată şi-au trecut, teamă de medic şi spitalizare , teamă de a-şi pierde independenţa, (mai ales când se pune problema unei intervenţii chirurgicale) sau, pur şi simplu fatalismul. „Am trăit destul” este o replică des întâlnită.

Diferă bolile.

Batrâneţea în sine nu e o boală, dar degradarea unor organe şi sisteme poate glisa în patologic. Aşa ajungem la o patologie proprie vârstnicului: diverticulite, infarcte entero-mezenterice, frecvenţă crescută a cancerelor. Asta ca să tramânem numai la prezentările de la chirurgie.

Odată cu bolile apar şi tratamentele.

Bătrânii ies din farmacie cu traista plină de medicamente. Numai că orice medalie are şi revers. Antiinflamatoriile luate pentru afecţiuni reumatice pot masca nivelul real al unei dureri, sau pot produce hemoragii digestive. La fel antiagregantele şi anticoagulantele. Iar tahicardia e atenuată de betablocante. Mai ales că bătrânii mai uită cum trebuie luate.

Diferă analizele.

În cazul unor afecţiuni acute, leucocitele cresc mai greu sau deloc. În unele studii doar la 25% dintre peritonite apare leucocitoză. Funcţia renală poate fi alterată. De acasă, sau datorată tocmai afecţiunii actuale. Pentru asta rămâne să-şi pună doctorul capul la contribuţie. O anemie uşoară nu e rar întâlnită. Și astea… numai dacă discutăm de analizele uzuale.

Diferă anamneza, adică discuţia cu pacientul.

Dacă la un tânăr e un fir care duce de la debut la prezentarea la medic, la vârstnic poate ajunge un ditamai ghemul scărmănat de mâţe. Omit informaţii, fie pentru că uită, fie pentru că nu li se pare important. Exemplu: un constipat cronic nu va considera importantă oprirea tranzitului. Medicul însă, sigur are altă părere! Insistă pe anumite simptome care i se par lui mai notabile. Plasarea în timp… e o chestie cunoscută faptul că ştie cum îi chemă pe colegii de clasă, dar habar n-are dacă şi ce a mâncat de dimineaţă. Iar asta devine obositor şi pentru medic. Deseori tonul e ridicat, discuţia trebuie reluată, întrebările se pun de mai multe ori.

Diferă examenul clinic.

Semnele clinice sunt şterse, sau lipsesc. Agitaţia sau dezorientarea pot fi singurele manifestări. Febra e şi ea mai rară la vârstnic.

Diferă cooperarea cu medicul.

Pacienţii sunt mai reţinuţi în a acceptă intervenţia chirurgicală sau tratamentele cronice (de lungă durată, chiar “pe viaţă”)

Diferă recuperarea.

Te poţi aştepta postoperator la accidente tromboembolice, la delir, la dehiscenţe.

Ce-ar fi de reţinut?

Că nu toţi oamenii îmbătrânesc la fel, că de multe ori vârsta biologică n-are nimic de-a face cu aia cronologică. La fel şi organele. Organismul nu îmbătrâneşte ca un tot, unele aparate şi funcţii se duc mai devreme. 

Că un vârstnic cere atenţie sporită. Și multă răbdare.