Băsescu/Arafat şi mitul salvatorului providenţial

Exista o tendinţă a românilor să amestece lucrurile. Poate nu numai a românilor? Nu ştiu. Nu ştiu, fiindcă nu am experienţa traiului pe alte meleaguri.

Suntem în plin conflict naţional- români protestează, huligani incendiază/ dau cu bâta/ dau cu cărămida (discreditând românii care protestează pe bunelea), jandarmi ezită dar apoi îşi încoardă bicepşii conform fişei postului, decidenţi ies în presă cu puncte de vedere personale sau de grup…opoziţia jubilează, puterea o întoarce din condei…

Suntem în conflict naţional şi, ca de obicei, amestecăm lucrurile.

Îl amestecăm pe Arafat cu taxa auto, sau cu Decebal (nu mă refer la Decebal Traian Remeş, ci la Decebalul celălalt, cel autentic!), amestecăm doctorul de familie cu sticla incendiară, dar totuşi preţul motorinei creşte nejustificat, ne înfurie compensările medicamentelor, dar ne e şi foame, nici taxa auto nu-i de ici de colo, dar nici nu ieşim la vot fiindcă toţi sunt la fel, pe cine să mai şi votezi, dracu să-i pieptene pe toţi politicienii, mama lor dă îmbuibaţi, dar să ne alinieze Europei la ceas dă criză, că doar de aia i-am votat…

Amestecăm borcane…presa vuieşte…ţara arde, iar babe care să se pieptene, găsim destule!

Firul roşu al borcanelor (delicios amestecate pe raft) este, totuşi, „Jos Băsescu!”. Mărog, gumiţa de la gura borcanului cu filet, poate nu chiar firul roşu. Azi e „jos Băsescu”, fiindcă cuţitul român a ajuns la osişorul român.

De ce a ajuns el( cuţitaşul) acolo?  Tocmai fiindcă, nu tare demult, acelaşi popor român a sperat în salvatorul providenţial. In mântuitorul neamului. Într-un singur om care să educe, să vindece, să ne dea pensii şi salarii şi locuri de muncă şi să-i spânzure pe duşmanii neamului.

O facem a miliarda oară, pătimaş, miza pe un singur om!! Noi, individual, nu schimbăm nimic, aşteptăm să ne dea EL, iar când EL se „joacă de-a datul”, îl numim dictator. Păi dacă noi, un popor întreg, l-am investit ( zguduiţi de patimi latine) pe preşedinte cu acest statut- de salvator providenţial- de ce ne mirăm că omu şi-a luat rolul în serios? FIX noi, românii, l-am numit ceea ce a devenit, până să ne dezmeticim şi i-am căzut ca mănuşa!

Apoi a început dărâmarea, în avalanşă,  a tot.

Un timp ne-am mai consolat( “pudră pe rahat” se cheamă această procedură vindecătoare)- ne-am mai consolat, aşadar, cu criza mondială. Apoi ne-am prins că preşedintele n-o fi chiar providenţialul pe care îl aşteptăm de milenii.

Apoi el ne-a scos limba, în joacă, aşa cum o scotea şi atunci când îl adulam, iar noi- brusc, fără preaviz- l-am trecut la categoria SINGURUL VINOVAT DE TOATE! Și din nou am amestecat polonicul în ciorba naţională şi am ieşit în stradă strigând „Jos Băsescu!”.

Schimbarea reală a cursului acestei ţărişoare pătimaşe se va face( după mine) doar atunci când vom ieşi la vot atraşi de strategia candidatului, când mergând spre cabina de vot nu vom arunca pe jos ambalajul îngheţatei în ritm de manea, când raportul politic dreapta/stânga va fi mai important decât găleata electorală, sau bricheta, sau orezul oferit de partide şi…nu în ultimul rând, când cel din urmă bebeluş născut în decembrie 89, (care a apucat să inspire de trei ori din comunism), se va fi stins ca venerabil bunic.

Până atunci, mă tem că miza poporului dezlănţuit, adresată unui singur om, va mai persista.

Iar reforma sănătăţii, cea care ne arde pe toţi şi cea care a declanşat patimile, să fie clar, e treabă de profesionişti! Mulţi, FOARTE MULȚI, impecabil pregătiţi pe subiect, documentaţi, inteligenţi, artişti ai negocierii.

Schema echipei reale e încă departe, tare departe, de geniul PROVIDENȚIAL salvator, fie el Băsescu, fie el doctorul Arafat, ori că-i sus, ori că-i jos!