Basarabia, lacrimi, Oaș și Hășmaș
Redau mai jos o postare a mea pe pagina de FB, una recentă, de la care a pornit totul. Iat-o.
…………………………………………..
Sar subiectul – de la modestie, principii, aroganță, la lucruri oarecum mai simple. Simțiri.
Cine sunt. Cine suntem.
Sunt născută din părinți basarabeni, veniți cu părinții lor din Basarabia, în timpul războiului, în România.
Sunt născută la Satu Mare. Crescută tot acolo, până voi fi plecat la facultate. Nu am nimic NIMIC în amintirea trecutului, despre satul tradițional românesc. Nimic. Nici o amintire de copil.
La pileală, de Crăciun, bunicii mei cântau rusește, iar bunicile aveau permanent, citau clasici și nu purtau broboadă.
Mă voi fixa la Hășmaș, la cam 30 de ani ai mei, apoi voi trăi aici mai mult decât în afara satului. Voi fi învățat (și iubit enorm!) țăranii români, de la treizeci de ani ai mei, încolo.
Și totuși, în urmă, am un dor, o singură valență cu folclorul. Și anume Oașul, oșenii.
Copil, îmi petrecusem veri de vacanță în Oaș, fiindcă mama mea sătmăreancă (deja), fusese profesoară, dirigintă. Iar familiile elevilor oșeni mă luau la ei vara, să mă îngrașe. Că eram aschilambic de slabă.
Și știu ritmul dansului oșenesc, cămașa, zgarda de mărgele la gât, aș ști s-o împletesc și azi, știu fusta mini înfoiată, cojocul peste cămașă… Știu perele duse-n spinare, cu coșul, la Cavnic la piață, de neveste. Știu pălinca (horinca) de prune de 52 de grade și brișca.
Sunt cosmopolită.
Plâng la Katiușa, la ritmul oșenesc și la broboada hășmășeană.
Sunt atât de europeană! Și atât de plângăcioasă.
Fiindcă fix la fel plâng și la mirosul de bibliotecă și al fotoliilor care n-au plâns niciodată pe ritmuri oșenești. Nici hășmășene. Ci doar la ritmul cotoarelor de carte îmbrăcată-n piele.
În mine, onest, trăiesc toate astea. Sunt produsul lor, bun/rău.
………………..
Pornind de la această mărturisire, dar și din dialoguri precedente legate on line, o cititoare dragă mie, Maria Titea, oșancă, îmi trimite zilele trecute la Hășmaș (uaau ce surpriză!) păpușile din imagine, migălos îmbrăcate cu costum oșenesc. Nu o dată admirasem costumul oșenesc din poza de profil a Mariei, îmi declanșa amintiri și nostalgii.
Redau mai jos conținutul scrisorii din pachet.
Cu drag. Pentru o oșancă în trăire, de la o oșancă pursânge.
Descriere oșancă autentică:
-cămeșă largă
-pindileu
-zadie
-chișchineu
-mărgele, zgardă
-frânghia minunată
Descriere oșan autentic:
-cămeșă
-gaci
-zadie
-clop (clopul ăsta lasă de dorit, dar atât s-a putut.)
Sunt sigură că o să le puneți la loc de mare cinste.
PS. V-am mai pus un chișchineu, să îl cinstiți ca pe o broboadă hășmășeană.
A voastră, Maria Titea
…………………………………………
Mulțumesc Maria, asta și fac, și unde le puteam pune pe toate la un mai mare loc de cinste, decât pe blogul meu personal?
Aseară, singură lângă păpuși, am lăcrimat din nou, am mângâiat fusta roșie, (la păpușă lungă, la oșence mini), apoi am tropăit nevăzută de nimeni, pe gresia din cabinet, ritmul oșenesc. Îl știu dumnezeiește. Costumele în miniatură sunt o operă de artă, lucru manual milimetric, răbdător, cum doar o oșancă pursânge…
Super!! Ma bucur ca ne mai dam câte o ocazie sa facem bucurii unii altora.