Comandă setul AKUTOL, AICI

Azitroxul, Covidul și Hainele cele noi ale împăratului

Vă propun un joc de imaginație pentru o argumentare cinematografică.

Să zicem că ești infectat SARS Cov2, ai COVID, ești pozitiv, ai primele alea semne de viroză respiratorie, rămâi acasă sub îndrumarea medicului de familie și, după 14 zile, devii ok.

În toată această perioadă, să zicem că ai mâncat multe multe mere. Faptul că ai mâncat multe multe mere și te-ai vindecat după 14 zile, nu dovedește nicio legătură de cauzalitate între mere și SARS Cov2. Te vindecai și dacă mâncai mult mult spanac. Ghimbir.

Na… cam la fel e și cu Azitroxul. La fel și cu hidroxiclorochina. Deși-i mai rău cu ele, fiindcă ele, chit că nu tratează boala, nu distrug virusul, (cum nu-l distrug nici merele, nici spanacul sau ghimbirul), în schimb îți pot face rău. De la a încărca toxic un organism menit să lupte, aflat într-un război cu anticorpi, pe care în loc să-l lași să lupte liniștit, îl sufoci cu substanțe chimice hepatotoxice, până la efectele adverse (nu rare!) dovedite: modificări de fază terminală la EKG, deci probleme la inimă, care POT să apară. Fără rost. Risc asumat INUTIL.

Azitroxul ăsta nenorocit a devenit, din primăvara pandemică încoace, o legendă. Care a înlocuit deja ceaiul cald. Ceva stupid, ca-n reclamele gen:

-Strănuți?

-Puțin.

-Ia un Azitrox!

Azitroxul, care s-a supt din farmacii exact ca hidroxiclorochina, dar și dexametazona și injecțiile cu Clexane, a fost propus în primăvară, în schema Covid, – NU CA ANTIBIOTIC, CI CA IMUNOMODULATOR! Cică te-ar ajuta la imunitate. Altminteri, chiar era ridicol să lopătăm cu Azitrox în toți locuitorii Planetei, câtă vreme știm de mult că ANTIBIOTICUL NU OMOARĂ VIRUSURILE, CI BACTERIILE! Iar agentul patogen al COVID, ESTE UN VIRUS. Cameleonic, bizar, atipic, dar ESTE UN VIRUS RESPIRATOR!

Au trecut niscai luni, de-atunci. Niciun studiu (niciunul, să fi dat eu de el) nu a dovedit corect, ca la carte, că Azitromicina=ANTIBIOTIC ar avea vreun rol real imunomodulator în Covid. Dar că poate face praf inimi și intestine, asta s-a dovedit.

Mai sunt ele o grămadă de imunostimulatoare, dragii mei, care să nu-ți facă rău și să aibă cât de cât o logică în administrare.

La începutul pandemiei preluam și eu, nemestecate, propuneri de tratament. Pășeam cu toții pe nisipuri mișcătoare. În adâncul inimii, simțeam totuși că ceva nu-i bine, transformând Azitroxul în soluția tuturor durerilor noastre. Îmi fugea de sub picioare vechea regulă de aur că NU DAI ANTIBIOTIC ÎNTR-O VIROZĂ decât dacă dovedești obiectiv, (în analize de sânge și alte investigații), suprainfecția bacteriană. Apoi, s-a declanșat în mine un sentiment de „deja vu”. Cum băgăm calciu-n fizic, când nu știm exact ce bai are omul. Cum băgăm vitamine pe venă, în loc să căutăm diagnosticul real. M-am surprins parșiv, că deja recomand eu însămi Azitrox de la primele semne de viroză, ca să nu dea vina pe mine bolnavul, ulterior, în caz că boala o ia razna, (fiindcă SARSCov2 ESTE imprevizibil!), iar eu am făcut altceva decât Planeta. Ghiduri de tratament ASUMATE de comisii de specialitate, nu aveam.  M-am surprins, parșiv, că dau Azitrox TOTAL îndoită de logica gestului, dar o fac ca un RCA. Doară TOATĂ țara dă. Dacă ceva rău se-ntâmplă, io-s acoperită cel puțin emoțional în sat, i-am dat omului Azitrox, ca pe Apa Vie. Nu o dată, am dat Azitrox ca să fiu în rând cu lumea, dar în sinea mea știam că, just in case, fiului meu, nu i-aș fi dat, fiindcă nu-i puteam da o aberație riscantă, FĂRĂ ARGUMENTE că de ce dau, sau că merită riscul.

Așa că azi, fix ca-n basmul „Hainele cele noi ale împăratului”, când el umbla gol pușcă-n târg și toți îi lăudau toaletele, eu ies pe blog zicând că împăratu-i gol, așa cum îl vedem. Și că Azitroxul în COVID, la prima mână, adică medicul de familie, adică eu, nu are ce căuta!

IMPORTANT!

Ce spun mai sus, este despre faza inițială/ușoară a Covidului, sau despre suspiciunea lui, deci ceea ce ajunge pe mâna mea de medic de familie. Nu vorbesc despre cazurile evaluate la spital cu tomografie sau raze și analize de laborator. N-am lucrat acolo, n-am experianța ultimelor luni în spitale covid, deci nu comentez ceva ce n-am exersat practic. Eu vă zic doar ceea ce știu bine, pe bucata mea. Și asta, nu înainte să fiu convinsă, eu însămi, de afirmații.

În februarie, am mușcat-o și eu, dându-i cu șutul logicii elementare și fundamentului pe care îmi bazasem munca de medic, treizeci de ani până atunci. CUM CĂ N-AM NICIUN MOTIV, NICIUN ARGUMENT, SĂ DAU ANTIBIOTIC ÎNTR-O VIROZĂ. CĂ ANTIBIOTICUL DAT PROSTEȘTE ÎN VIROZE, NU PREVINE COMPLICAȚIILE, DIMPOTRIVĂ, ÎNCARCĂ TOXIC CORPUL.

Dar e final de noiembrie, nu mai e februarie. Mi-am revenit la normal.

 

13 Comments

  1. Gheorghe DRAGAN 28 noiembrie, 2020 at 7:07 am - Reply

    Sunt medici de familie care evita sa prescrie medicamente mai ales batranilor pentru a nu ajunge in situatia de a provoca dispute cu familia in cazul decesului pacientului.Exista si medici care prescriu o gramada de medicamente ori din zel ori pt a creia impresia de „grija si profesionalism”.
    Convingerea mea stabilita in urma unei experiente de o viata (75) este ca organismul uman are tot arsenalul de a se apara si a se reface dupa o anumita boala, insa trebuie ajutat si nu bombardat cu chimicale care aparent fac bine insa otravesc organismul si blocheaza circuitele energetice naturale.In februariw am avut o viroza respiratorie f severa – probabil cu acest virus, dessi astfel de viroze am mai avut (prima de acelasi „calibru” de care imi aduc aminte a fost in 1963).Mi-am monitorizat tensiunea, pulsul (uneori la 140 bpm) si concentratia de oxigen (uneori sub 92), am stat la caldura, am provocat transpiratii abundente, inhalatii si mi-am revenit complet in aprox. 20 de zile.
    De cand cu restrictiile „pandemice” port masca numai in locurile publice doar sub nas si cand ies din casa sug 1-3 bomboane cu menta si eucalipt care imi curata caile respiratorii.Acum 2 zile am facut colonoscopie la spitalul Militar Bucuresti – in prima zi am fost testat covid (test eliminatoriu) a iesit negativ.
    Cat despre vaccin – am aceeasi opinie ca despre orice alt medicament, si anume corpul are o imunitate care trebuie consolidata printr-un mod de viata cat mai natural si in primul rand printr-un mod de gandire pozitiv = MENS SANA IN CORPORE SANO
    Va doresc sanatate deplina si succes in tot ceea ce intreprindeti pt mentinerea adevaratei sanatati publice.

    • Ileana Silvia Malcea 28 noiembrie, 2020 at 4:12 pm - Reply

      Am avut Covid la mijlocul lunii septembrie și ptr că legislația de atunci prevedea că ptrva obține concediu medical otrebuia să mă internez minim 48 de ore, am făcut-o!
      Am stat nu 2 zile( daca era după mine, nu m-aș fi dus deloc, mai ales că singurul simptom a fost lipsa mirosului) ci 4, ptr că am avut ghinionul sa se interpună weekendul și DSP nu a trimis hârtia ptr izolare!
      In momentul in care am pășit în salon, am avut un soc și totodată un sentiment de revoltă: in salon erau alte 5 persoane cu simptome destul de evidente: tuse, febră, frisoane, dureri musculare!
      Eu singura aproape asimptomatică!
      Mai apoi aveam să aflu că Dna care avea părul lipit de al meu avea și virusul hepatitei B.
      Tratamentul administrat a fost: Azitrox, Paracetamol, Clexan , ACC, vitamina C și un protector hepatic, Bio Sun.
      In prima zi am întrebat de ce mi se administrează Azitrox , Paracetamol și Acc, când eu nu aveam simptome, iar radiografia pulmonară și analizele erau bune!
      Mi s-a răspuns sec: ăsta este protocolul in spital( e vorba de Spitalul de boli infecțioase Galați).
      Și asta în septembrie, nu la începutul pandemiei!
      In prima zi de la administrarea Azitroxului, spre seara mi-a fost rău, manifestarea semănând cu o criză biliară: durere de cap, greață puternică, am vomat toată noaptea!
      A doua zi, când mi-am revenit, am luat din nou tratamentul, și la câteva ore, din nou mi-a fost rău!
      Din păcate, când am spus doctorului la vizita ce am pățit , acesta mi-a spus că sunt reacții date de Azitrox, dar că trebuie să îl iau în continuare și chiar m-a mustrat că nu iau Paracetamolul și Acc( chiar nu le-am luat, mi se părea inutil, de vreme ce nu aveam simptome).
      Când am cerut externarea, mi s-a sugerat că fac o mare greșeală, ar trebui să stau internată 10 zile, că au mai fost persoane care au plecat fara simptome și starea li s-au agravat, ajungând la ATI.
      Am cerut totuși să plec, ptr că tot asimptomatică eram dar slăbită de la tratament
      Ptr acasă am primit rețetă cu același Azitrox, paracetamol și o serie de suplimente alimentare!
      Ptr că am reținut că e posibil sa se agraveze starea mea, am mai luat încă 3 zile Azitrox!
      Așadar, 7 zile de Azitrox! Enorm!
      De la el mă resimt și acum, an stări de rău și greață in fiecare dimineață, mi-a afectat ficatul!

      • Ana 30 noiembrie, 2020 at 1:27 pm - Reply

        Eu inteleg ca se administreaza Azytrox pentru a preveni o suprainfectie bacteriana a plamanului deja afectat, care ar complica evolutia pneumoniei date de Covid. In spital are sens, infectiile nosocomiale sunt frecvente. Acasa insa, daca pacientul e izolat si nu are insuficienta respiratorie, nu ii vad sensul.

        • Otilia Tiganas 30 noiembrie, 2020 at 1:45 pm - Reply

          Nu. Citiți atent articolul. Niciodată, în nicio circumstanță nechirurgicală, antibioticul nu PREVINE. Nu se dă antibiotic, preventiv. Se dă doar curativ.

  2. Elena Zaharia 29 noiembrie, 2020 at 12:40 pm - Reply

    Complet de acord! Familia si cunostintele mele, unii medici trateaza, cu greu, efectele adverse ale medicamentelor, unele grave (aritmii cardiace, tendinite invalidante, osteoporoza cortizonica, citoliza hepatica masiva samd) dupa tratamente cu doze mamut, pe durate de peste doua saptamani, prescrise pentru simptome minore. Ce s-a intamplat cu “Primum non nocere”?????

  3. Anca Toie 29 noiembrie, 2020 at 10:27 pm - Reply

    Buna d na Doctor. Parintii mei (69 tata si 63 mama) au amandoi coronavirus pozitiv. Cam dupa o saptamana de la rezultatul pozitv, aprox 12 zile de la primele simtpome, la mama au inceput simptome de tuse f puternica, inecat…abia respirat dupa un episod de tuse. Incercam sa vb cu dr de familie..ii scriem pe whatsapp (a spus sa nu l sune, indiferent de simptome) ca nu se simte bine…ce facem? Si…nici un raspuns..A doua zi am sunat la spitalul de boli infectioase si le-am explicat situatia…au zis sa mearga pt evaluare neaparat. Normal amandoi au pneumonie.
    Mami ia azitrox si a spus ca a.inceput sa rupa tusea. Tata nu poate lua azitrox (stent, infarct acum cativa ani). El ia augumetin, dar tot ii este crescuta tensiunea (cea mai mare a avut 210/100). Normal ca dr de fam nu raspunde la.mesaje. daca ii va fi asa mare si zilele acestea vom suna iarla spital. Totusi…poate sunt ceva protocoale, cum am.putea sa il convingem pe dr de familie sa ii ajute? Multumesc mult.

    • Otilia Tiganas 30 noiembrie, 2020 at 10:08 am - Reply

      Anca, textul tău conține întrebări cărora nu le pot răspunde. O dată că nu pot da sfaturi medicale fără să cunoscr pacientul situația lui detaliată, mai ales urmărită în dinamică. A doua, că nu vă pot învăța nici cum să convingeți mediul de familie de ceva, vă pot doar sfătui să-l schimbați. Să căutați un altul.

      • Anca 2 decembrie, 2020 at 10:00 pm - Reply

        Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Da, am inceput sa cautam alt medic de familie. Multa sanatate si sarbatoru linistite!

  4. Elena 6 decembrie, 2020 at 6:52 pm - Reply

    Timp de 10 zile am avut simptome de raceala, din zi in zi ma simteam mai rau, respiram din ce in ce mai greu, durerile in spate la plamani si zona lombara erau insuportabile, dureri f mari de cap zilnic, greata, lipsa poftei de mancare, oboseam ff mult, dormeam de 2 ori pe zi. Am mers si m-am testat si am aflat ca am Covid.

    Apoi am luat Azitrox 500 mg si aspenter. Acum dupa 3 capsule ma simt mult mai bine. Ma mai doare doar mijlocul…si de azi, stomacul.
    Dna Doctor ce imi recomandati? Multumesc anticipat.

    • Otilia Tiganas 7 decembrie, 2020 at 9:11 am - Reply

      Nu vă pot recomanda nimic doar din informațiile descrise.

      • Elena 7 decembrie, 2020 at 11:59 am - Reply

        Este nevoie sa fac o tomografie sau raze la plămâni pentru a verifica dacă sunt afectați plămânii?

  5. Elena 8 decembrie, 2020 at 9:57 am - Reply

    De azi-noapte transpir fff tare, temperatura este 34.9 sau 35 și oxigenul in sânge 94. De ce oare? Credeam ca ma vindec!

Lăsați un mesaj...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comandă setul AKUTOL, AICI


Laborator Analize

Arhive

Get more stuff

Subscribe to our mailing list and get interesting stuff and updates to your email inbox.

Thank you for subscribing.

Something went wrong.